Concurs „Orașul meu, Familia mea” 2017 – istorie locală şi genealogii, la Biblioteca Judeţeană Brăila

*Ediţia a V-a, adresată elevilor de gimnaziu şi liceu; înscrieri până pe 25 octombrie 2017 

       Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila – manager Adrian Dragos Neagu – organizează o nouă ediţie, a V-a, a Concursului de istorie locală „Orașul meu, Familia mea” pentru elevii brăileni de gimnaziu și liceu. „Proiectul își propune valorificarea patrimoniului documentar, imagistic și educarea tinerilor în spiritul respectului față de trecutul și prezentul comunității, față de valorile și tradițiile locale. Programul cultural urmăreşte recuperarea unor elemente valoroase ale patrimoniului cultural local, reprezentate de fotografia etnografică de familie, însoţită adesea de documente scrise. Fotografiile reprezintă mărturii istorice vizuale, iar poveștile din spatele acestora permit reconstituirea unui întreg context de viaţă: economic, social, cultural, religios, mentalitar, ideologic” – organizatorii. Selecţia lucrărilor care vor fi premiate va fi făcută de un juriu format din specialişti în istoria artei, fotografi și profesori. Selecţia câştigătorilor în cadrul concursului Oraşul meu, familia mea este realizată pe baza regulamentului de concurs, prezentat participanţilor luându-se în considerare vechimea, valoarea etnografică şi istorică, valoarea memorială a fotografiilor, alte înscrisuri despre subiectul imaginii sau despre atelierul fotografic sau fotograf, datarea imaginilor, calitatea acestora precum şi numărul fotografiilor înscrise în concurs. Un criteriu important este şi completarea cu date referitoare la poze, date privind identificarea personajelor, obiectelor, o scurtă descriere a evenimentului fotografiat, provenienţa fotografiei, istoricul fotografiei, ce semnificaţie are fotografia pentru familie, unde se păstrează fotografia.

Concursul conține două secțiuni: Istorie locală și Genealogii. Conform Regulamentului, la secțiunea de Istorie locală trebuie realizat un colaj de fotografii de familie mai vechi de 20 de ani, din colecţiile personale sau ale familiei; se admit reproduceri de fotografii cu caracter istoric sau etnografic (viaţă de familie, evenimente, costum popular, obiceiuri tradiţionale, ocupaţii, arhitectură tradiţională, industrie casnică, armată etc) din oraşul sau judeţul Brăila etc (toate celelalte detalii în  – click pe document pentru a le vizualiza). La secțiunea Genealogii, elevii pot realiza Arborele genealogic al propriei familii pe cel puțin patru generații. Participanţii pot dona, dacă doresc, fotografiile vechi pentru arhiva bibliotecii, cu acordul scris al proprietarilor lor.  

Perioada de primire a lucrărilor: 28 septembrie – 25 octombrie 2017, la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-18.00, la Biroul Colecții Speciale. Persoană de contact pentru înscrieri și detalii despre proiect: VOLCU ION, e-mail ionvolku@yahoo.com, telefon  0239 619590 / interior 141. Foto dreapta de la expoziţia ediţiei a IV-a a competiţiei omonime (n.red. Armanda Filipine, revista de cultură şi informaţie Braila Chirei – am fost în juriu, alături de Ion Volcu).

Se acordă următoarele premii: legitimaţie de intrare gratuită la bibliotecă, diplome de participare pentru elevi şi profesori, Premiul I – stickuri de memorie, Premiul II – card de memorie, Premiul III – cărți din partea Bibliotecii Județene „Istrati” Brăila.  Lucrările vor fi expuse în holul Bibliotecii, vernisajul și festivitatea de premiere vor avea loc pe 1 noiembrie 2017, ora 15 00.

La Muzeul Brăilei „Carol I”, expoziţia itinerantă „Perpetuum Ţăndărică”

*Pot fi admirate păpuşi – personaje de scenă, marionete la Centrul Diversităţii Culturale şi Secţia Etnografie * În perioada 29 septembrie – 24 octombrie 2017; vernisaj în 3 octombrie 2017, ora 11.00

     O interesantă expoziţie itinerantă poposeşte în această perioadă pe meleaguri brăilene, la instituţia muzeală. Sub genericul „Perpetuum Ţăndărică” (afiş în stânga), iniţiată de Teatrul de Animaţie „Ţăndărică” (http://www.teatrultandarica.ro) din Bucureşti – manager Călin Mocanu, expoziţia poartă semnătura a două doamne care iubesc arta Thaliei dedicată celor mici, Elena Manda – producător şi Miruna Simian – curator. Evident că obiectele expuse, păpuşi şi marionete care au în spate o mulţime de poveşti (inclusiv ale celor care le-au dat viaţă pe scenă…), nu sunt destinate numai admiraţiei copiilor, ci şi celor care se simt încă sub vraja copilăriei. Vor fi interesaţi de expoziţie şi cei care iubesc arta plastică şi, deopotrivă, arta vestimentară – cu toate compnentele: pictura, desen, modelaj, culoare, scenografie, expresivitate etc. – pentru că toate acestea fac parte din măiestria pe care trebuie să o deţină un artizan de păpuşi/ marionete.  „Păpușile sunt alese dintr-o istorie de peste 70 de ani a teatrului şi marchează principalele repere în evoluția teatrului de animație din România” – organizatorii. Nota aut. Mai mult, cred că după vizionarea expoziţiei, adulţii vor dori să revadă şi ei câteva spectacole la Teatrul de Păpuţi „Cărăbuş” Brăila împreună cu micuţii…

din spectacolul "Motanul încălţat" (2013) de la Teatrul "Ţăndărică"
din spectacolul „Motanul încălţat” (2013) de la Teatrul „Ţăndărică”

Vernisajul este planificat pentru marţi, 3 octombrie 2017, de la ora 11.00, la Muzeul Brăilei „Carol I”, Centrul Diversităţii Culturale – în Piaţa Traian nr. 3.  Foto dreapta(chiar dacă nu va fi în expoziţie): păpuşi – observaţi cu atenţie câtă expresivitate au! – din spectacolul „Motanul încălţat” (2013) de la Teatrul „Ţăndărică”.

Expoziţia este deschisă până pe 24 octombrie 2017, la Muzeul Brăilei „Carol I” – atât la Centrul Diversităţii Culturale (Piaţa Traian nr. 3) coordonat de Camelia Hristian, şef Relaţii Publice la muzeul brăilean, cât şi la Secţia Etnografie din str. Polonă nr. 14, muzeograf Gabriela Dorina Cloşcă – şef Secţie.

Organizatorii expoziţiei itinerante „Perpetuum Ţăndărică” sunt Teatrul de Animaţie „Ţăndărică”, UNIMA România (organizaţie neguvernamentală https://www.unima.org/en/centres-unima/unima-romania/) şi Primăria Bucureşti, iar la nivel local partenerii sunt Muzeul Brăilei „Carol I” şi Consiliul Judeţean Brăila.