*În perioada 9 – 13 octombrie 2017, la Ianca și Urleasca; alte amenzi, tot minime, pentru două firme și o persoană fizică la care s-au găsit cântare neconforme
Controlul tematic privind “Asigurarea exactității, a uniformității măsurărilor și legalitatea mijloacelor de măsurare utilizate în piețele agroalimentare, târguri și oboare pentru măsurări folosite în tranzacții comerciale pentru determinarea maselor până la 10 000 kg”, desfășurat în această perioadă la nivel național, are loc și la Brăila (cum am prezentat și la https://brailachirei.wordpress.com/2017/10/04/serviciul-judetean-de-metrologie-legala-braila-controale-in-piete/).
Serviciul Judeţean de Metrologie Legală (SJML) Brăila a continuat controlul în săptămâna 9 – 13 octombrie 2017, fiind efectuate controale în județ – Ianca și Urleasca, inclusiv în târgurile organizate în aceste localități.
Jr. ec. Eugen Daniel Iacomi – coordonator SJML Braila – precizează: „Au fost identificați trei operatori economici – două persoane juridice și o persoană fizică – care utilizau în tranzacții comerciale aparate de cântărit cu funcționare neautomată (balanțe electronice și balanță romană) a căror legalitate nu a fost asigurată de deținători prin efectuarea verificărilor metrologice obligatorii anuale. Operatorii economici găsiți în neregulă au fost sanctionați contravențional cu amendă de 5000 lei fiecare – firmele și cu 2500 lei – persoana fizică, minimul prevăzut de actul normativ aplicabil. Reamintim și cu această ocazie obligativitatea operatorilor economici (persoane fizice și persoane juridice) de a utiliza în domenii de interes public, cu precădere in tranzactii comerciale, numai mijloace de măsurare legale, verificate metrologic în termen„.
În săptămânile următoare controalele metrologice vor continua în piețele, târgurile și oboarele din municipiul și județul Brăila.