*În şedinţa din 26 octombrie 2017 * Parlementarul vrea ca onestitatea, eficiența, performanța, transparenta, perseverenta și meritocrația să fie liantul şi baza Organizaţiei Judeţene de Femei a PNL Brăila
Deputat Antoneta Ioniţă, medic, a fost aleasă joi, 26 octombrie 2017, în functia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene de Femei a Partidului Naţional Liberal (pe scurt, OFL) Brăila. La Organizatia Municipală de Femei a PNL Brăila, preşedinte a fost aleasă Mariana Vernescu. La eveniemnt a fost prezent şi Alexandru Dănăilă-Zaharia – preşedintele Organizaţiei Judeţene PNL Brăila, consilier judeţean.


26 oct. 2017
„Toți cei care mă cunosc știu că sunt un om al faptelor, al rezultatelor concrete, benefice pentru oameni și nu pentru interesul personal. Cum bine știți, schimbările nu se produc de la sine, ele apar și devin vizibile atunci când oamenii aleg să se implice și să acționeze. Acesta este motivul pentru care am decis să candidez pentru funcția de președinte al Organizației Județene a Femeilor Liberale din Brăila. Personal am ales să mă implic direct, într-un mod responsabil și asumat și să reprezint schimbarea. Valorile pe care mă bazez sunt cele care m-au călăuzit toată viața: onestitatea, eficiența, performanța, transparenta, perseverenta și meritocrația. Știu că aceste valori vor fi liantul și apoi vor deveni baza #OFLBraila Felicitări si colegelor mele, membre ale Biroului Județean OFL Brăila”, a transmis parlamentarul brăilean (primul mandat) pe pagina sa din reţeaua de socializare Facebook.