*În 17 noiembrie 2017, a IV-a ediţie * Au participat elevi de la Şcolile „Fănus Neagu”, „Bancilă”, Liceele „Iorga” şi „Cerna”, Liceul „Vâlsan” din Făurei, Colegiul Naţional „Balcescu”, Liceul de Arte „Darclee”
La Şcoala Gimnazială „Fănuş Neagu” din Brăila s-a desfăşurat în 17 noiembrie 2017 spectacolul de muzică şi poezie “În pragul iernii absolute”, eveniment în onoarea poetului Adrian Păunescu (20 iulie 1943 – 5 noiembrie 2010). Sala de festivităţi a şcolii gazdă abia a făcut faţă numărului mare de tineri şi profesori în public. Organizatorii evenimentului aflat la a IV-a ediţie sunt prof. Roxana Vasile – directorul Şcolii „Fănuş Neagu”, prof. Petruţa Calu – director adjunct Şcoala „Fănuş Neagu”, prof. Valentina Iancu, prof. Dorina Tarachiu, prof. Nicoleta Anghel, prof. Rodica Neamţu, prof. Vasilica Drăgan, prof. Ionel Lăzărică, prof. Silvia Manea. 
Au participat la programul artistic, interpretând vocal şi instrumental piese folk, 60 de elevi din 7 scoli: Şcoala „Fănus Neagu”, Şcoala „Ion Bancilă”, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, Liceul „Panait Cerna”, Liceul „George Vâlsan” din Făurei, Colegiul Naţional „Nicolae Balcescu”, Liceul de Arte „Hariclea Darclee”. De asemenea, a participat prof. Emilia Meiroşu – fost director al şcolii gazdă, în prezent deputat.
După cuvântul de deschidere rostit de directorul Vasile Roxana, elevii clasei a VI-a D au prezentat sub formă de colaj fotografii şi informaţii despre poetul Adrian Păunescu, a coordonat activitatea prof. Dorina Tarachiu. Tot despre poet a făcut o prezentare şi directorul adjunct Petruţa Calu. Deschiderea programului artistic a făcut-o Grupul coral al şcolii gazdă, coordonator prof. Valentina Iancu. Au urmat „Chitariştii” din Şcoala „Fănus Neagu” – Crăciun Elena Ana Maria de la VI-a C, Colgiu Andra, Ene Justina, Grigore Eduard de la V-a C, Cireasa Maria de la V-a A, Andronoiu Maria, Badila Andrei de la V-a D.
Elevii Bodorin Bianca şi Zetu Diana de la VIII-a A, Manea Maria de la Şcoala „Băncilă” au recitat, coordonatorii momentului – prof. Manea Silvia si prof. Iancu Valentina. Grup folk Liceul „Nicolae Iorga”, coordonator prof. Neamţu Rodica, a interpretat o piesă folk pe versurile poetului serbat. Chitarista Egorov Ioana Violeta, VII-a B la Şcoala „Fănus Neagu” a interpretat o piesă.
Popa Maria de la VI-a C, Dragomir Mihnea, Lupa Ana Maria, Avrigeanu Florin,Toma Andreea de la Şcoala „Fănuş Neagu” au recitat; coordonatori prof. Tarachiu Dorina şi prof. Vasile Roxana. A cântat Grupul vocal ,,Florile speranţei” de la Liceul teoretic ,,George Vâlsan”, coordonat de prof. Drăgan Vasilica.
Paraschiv Teodora, Badara Denisa, Gheorghe Stefania, Gheonea Roxana, Poienaru Bianca de la a VIII-a au recitat, solişti au fost Condrache Valeria, Istrate Andrada, Tarau Georgiana de la a VI-a. De la Liceul ,,Panait Cerna”, Leca Laura de la a IX-a şi Avram Florina, a XII-a, au recitat, la chitară fiind Dorobanţu Cristian Horia; coordonator prof. Ionel Lăzărică.
Au fost şi invitaţi speciali la eveniment, foşti elevi ai şcolii gazdă – Raluca Tanase, a X-a la Colegiul „Bălcescu” şi Dorian Nedelcu, a IX-a la Liceul de Arte „Darclee”.