Statul… paralel cu noi înșine. Meditații (ne)gratuite

 Armanda Filipine

            Am din ce în ce mai des sentimentul că pământul ne fuge de sub picioare, că nimic nu e aşa cum credeam, cum am citit (sper că nu mai trebuie să explic… clasici!), cum am învăţat… că lumea o ia razna încet, dar sigur şi că totul devine nesigur, bizar, cleios, stupid, fără sens şi viitor. Nu neapărat goana după bani şi obiecte, după gloria efemeră şi sclipicioasă, după funcţii acoperite cu diplome cumpărate şi doctorate plagiate (ştiaţi că mulţi semeni nu reacţionează în vreun fel la acest cuvânt… care nu e acelaşi lucru pentru ei, cu toate că e!, ca furtul), cât mai ales insistenţa cu care urmăresc numai dorinţe… Viaţa a devenit un mare coş de cumpărături. Degeaba se chinuie o mână de oameni inteligenţi şi realmente educaţi – cercetători, gânditori, scriitori, artişti, profesori, medici, ingineri… – să demonstreze prin activităţile lor că fac parte din cea mai înaltă formă de vieţuire de pe Terra. Ce contează că începem să cunoaştem anomaliile genetice, că am găsit formula prin care facem un pistol la… imprimantă, că new media începe să semene cu un scenariu de O. Wells, că războiul e o realitate cotidiană… şi anomaliile meteo fac să mai gândim coerent ziua de mâine?…  Începe să nu mai conteze. Copiii învaţă din stradă mai mult decât de acasă tot felul de „reguli” care le asigură minutul de glorie în faţa unor colegi mai puţin precoce, adulţii se comportă mai degrabă fals chiar şi faţă de ei înşişi adoptând normativele de convieţuire în turmă şi politicienii, aceşti aşa-zişi „aşi” în ale vieţii sociale, pun în practică – tot după aceleaşi idei din teoriile spiritului de turmă – numai ceea ce le convine ca să-şi asigure un confort personal sporit. Departe de politicieni gândul la marea masă şi binele comun… o spun ştiind cam câţi aleşi se preocupă zi de zi de problemele curente ale oamenilor care i-au trimis în parlament, inclusiv aducându-mi aminte cum ne povestea regretatul crititc literar Laurenţiu Ulici anumite şedinţe din senatul României… ehe, şi încă atunci mai era un pic de euforie rămasă de la evenimentele din decembrie 1989…

Dar publicul – restul lumii, marea masă – ce face în tot acest timp? Ce vrea, crede… spune şi el una, dar facr altcumva… având convingerea că aşa îşi duce la îndeplinire voinţa proprie și ajunge mai uşor la îndeplinirea dorinţelor. Pentru că, şi pe unii şi pe alţii, ne mână în lupta zilnică acelaşi deziderat (ha! Nu e locul acestui cuvânt aici, dar sună al naibii de interesant în propoziţie!): vrem să ni se îndeplinească visele. Nu am spus idealurile, pentru că acestea sunt prea înalte ca să le menţionez aici… şi acum. Când vreau să spun altceva; că m-am săturat să văd false probleme atrăgând atenţia lumii românești şi pe unii care sunt de departe doar simpli farsori, actoraşi pe măsura rolurilor lor de duzină, ce stau cocoţaţi în scaunele de pe podium şi se cred stăpânii lumii… sau măcar având în mâini frâiele unor cai de curse cu fals potenţial de câştig. Aşa ajungem să deviem şi să consacrăm prea mult timp din şi aşa scurta noastră viaţă unor poveşti fără noimă: statului paralel – inventat de cei din PSD, actualmente încă la putere în România debusolată, examenelor elevilor – la care se învaţă aiurea şi fără randament pentru că unii din altă putere politică (dar se putea corecta între timp!…) au inventat (poate pentru câţiva plozi fără tragere de inimă în materie de carte) media la admitere cu cea din ultimii ani de studiu şi admiterea computerizată (tot de frica hoţilor). La fel cum de spaima pierderilor la buget – nerezolvate cu o lege care există! – din necolectarea taxelor, actualii guvernanţi – cu premier de la Brăila (of! Nu există motive să ne mândrim…) – au găsit cu cale să schimbe Codul fiscal şi să facă în aşa fel încât să nu mai fie suficienţi bani pentru plata asigurărilor şi altor cheltuieli sociale pentru categoriile defavorizate, copii, bâtrâni etc. Ca să nu mai vorbesc de măririle de salarii făcute aiurea, fără acoperire în mediul real economic de unde vine plusul financiar – apropo, aţi citit analiştii care au explicat că aşa-zisa creştere economică din 2017 e una falsă, bazată pe consum şi pe import masiv?

Deci, dragilor, cred că suntem în situaţia de a nu vedea bula care ne-a înghiţit. Suntem Pinocchio în burta balenei şi nu ştim asta… facem meditaţii cu elevii în loc să facem şcoală serioasă… să mai aibă şi copii timp de un volei, un film, un teatru, de-o alergare prin parc (dacă nu-i muşcă maidanezii…), de-o carte (şi nu oricare, propusă de edituri care traduc pe bani puţini cărţi fără valoare literară)… Acum trebuie să recunosc că de aici a pornit enervarea mea în această seară. De la o ştire care nici nu trebuie dată… cu un preot care îi invită pe elevii de-a VIII-a la biserică unde vin profesori şi facmeditaţii pentru testele naţionale (pentru copii care nu-şi permit să plătească meditatori, ha!)… Doamne, ce m-am enervat când am văzut primele comentarii. Cum adică meditaţii, îmi spun? Pentru examenul de la finele gimnaziului? Pe ce lume trăim, fraților? Dar pentru olimpiade de ce trebuie să vă lăsaţi rugaţi ca să vă înscrieţi, dragi elevi? Acolo da, sunt necesare meditaţiile. În rest, învăţaţi zilnic şi rugaţi profesorii să facă mai des recapitulări… Sunt culegeri de matematică, slavă cerului, o mulţime… sunt o groază de cărţi din care puteţi citi ca să luați note mari la limba română… care-i problema?

Nu înţeleg de ce stâlcim lumea în care trăim cu bună ştiinţă… cum să dau o ştire despre o faptă bună făcută în numele lui Iisus? Păi, n-am învăţat că în sensul religios fapta trebuie s-o ştie doar îngerul? Să rămână ascunsă şi să vă bucuraţi doar voi, tu care ai dăruit şi el, cel care-a primit… abia atunci e cu bucurie şi la Domnul…

Zău… suntem normali? Nu!… Suntem, cum spuneam, Pinocchio cu nasul lung şi nu vedem, că oglinda e neştearsă de ceva (vreo 27) ani… şi ne lăsăm minţiţi de alţi Pinocchio care ne cred fraieri pentru că, asta e, ne comportăm ca atare…

Statul paralel? Există, cumva deasupra noastră, în sfere pe care cei care chipurile conduc, le cred înalte, dar care în realitate sunt doar negre… găuri negre care se suprapun cumva peste propria noastră viaţă şi o sufocă, o murdăresc. Statul paralel e bula aia în care ne complacem să stăm, căldicei: nici visând (la idealuri, la viitor, la frumos!), nici lucrând serios (cu rost, cu profit), nici dormind, nici călătorind… ci vegetând cu gândul la dorinţe mici, mereu mici, care nu se pot ridica din praful comediei statului paralel şi nu se pot hrăni decât cu meditaţii pentru un examen care îi obligă pe copii să folosească memoria de scurtă durată, cum facem de altfel cu toţii ca să ne fie mai simplu… Şi când mă gândesc că toate invenţiile lumii din asta au venit, din căutarea unui mod „mai simplu” de a face ceva… numai că lumea aceea e una civilizată. Citiţi vă rog poemul de mai jos şi apoi mergeţi la dicţionar pentru cuvântul Civilizaţie. Apropo, mai ştiţi că atunci când Spiru Haret semna legile educaţiei, la noi chiar era nevoie serioasă de şcoli, pe când alţii – în Europa aceea care nu ne place când ne dă lecţii – aveau de sute de ani universităţi?…

“Eu cred că suntem un popor vegetal,
De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?”- Ana Bandiana, “Eu cred” din 1983

           Revenind la oile noastre (ha! pe care ne tot îndeamnă dl Daea să le mâncăm noi, nu alții), cred că pământul va continua să fugă, cu altă viteză decât picioarele noastre, și în alt sens… pentru că nu ne pasă realmente de noi înșine, pentru că nu ne cunoaștem deloc interesul. Îi lăsăm pe alții, ca înainte de 1989 – vreo cinci/șase decenii (dar suficient ca să strice minți), să ne facă agenda și să ne impună reguli și norme care nu ajută, nu strălucesc, nu împlinesc nimic pentru buna noastră viață și a copiilor noștri care, la fel de creduli, speră că meditațiile în timpul lor liber au vreun rost; nu, copii, nu au decât dacă mergeți la olimpiade. Dar uneori… cu toții ne comportăm copilărește. Ideal ar fi să facem asta rar și în glumă. Altfel, e în joc viața însăși. Pe care o ratăm și nu vom pricepe de ce…

(editorial)

La Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Brăila, proiect Erasmus+

*Se derulează în perioada 2017 – 2019, cu parteneri din Grecia, Marea Britanie, Portugalia, România, Spania, Turcia; proiectul „The Change Stars with Us” şi-a propus dezvoltarea relaţiilor de comunicare şi prietenie între copii, tinerii cu CES şi cei din învăţământul de masă

Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă (CSEI) Brăila, unitate de învăţământ unde sunt integraţi mulţi copii şi tineri cu cerinţe educative speciale (CES), se va derula proiectul ,,The Change Stars with Us” – „Schimbarea începe cu noi” derulat prin programul european Eramus+ în perioada 1 septembrie 2017 – 30 septembrie 2019. Foto din arhiva revistei de cultură şi inormaţie Braila Chirei de la o activitate CSEI similară tematiceii proiectului cu finnaţare europeană.

      Coordonatorul proiectului este Hanta Associates ltd din Marea Britanie cu parteneri din România, Spania, Portugalia, Grecia şi Turcia.

Scopul proiectului este dezvoltarea unor mai bune relaţii de comunicare şi prietenie între copiii/ adolescenţii din învătământul special şi cei din învătământul de masă. 

Obiectivele principale ale proiectului sunt creșterea gradului de conștientizare și înțelegere a tinerilor cu dizabilităţi la nivelul comunității locale, in vederea egalizarii sanselor; consolidarea cooperării internaționale prin împărtășirea bunelor practici de predare și învățare; încurajarea cetățeniei active și a spiritului antreprenorial, desfășurate în comun de două sau mai multe grupuri de tineri din ţări diferite; cresterea nivelului de incluziune socială a copiilor / adolescenţilor cu dizabilităţi prin dezvoltarea interactiunii între aceştia şi elevii din învăţământul de masă.

La nivelul CSEI Brăila se implică în proiect prof. Copae Stelinina – manager proiect, prof. David Anca – cordonator, prof. Balan Georgeta, prof. Budur Carmen, prof. psihopedagog Cloşcă Marian, prof. Iordache Ionela, profesor de sprijin Maravela Teodora, prof. Staicu Lidia Atena, prof. prof. Draghici Alina, Musta Steliana, secretar Closca Iuliana, Milea Marioara – secretar proiect.