La Lyra, recitalul vocal-instrumental „Fete de Dragobete!”

*Sâmbătă, 24 februarie 2018, de la ora 18.00

      Filarmonica „Lyra – George Cavadia” Brăila, manager prof. Ionuţ Săndel Balaban, a pregătit pentru sâmbătă, 24 februarie 2018, recitalul vocal-instrumental „Fete de Dragobete!”. Evenimentul este gândit în contextul serbărilor populare dedicate dragostei – Sf, Valentin (14 februarie, din tradiţia creştinilor catolici), Dragobetele (24 februarie, în tradiţia populară românească). este adevărat şi că muzica clasică, la fel ca şi literatura, abundă de piese pe tema dragostei – sentimentul pentru care oamenii sunt în stare de orice, de la cele mai frumoase gesturi până la cele mai dramatice (să nu uităm tragediile gen Romeo şi Julieta, Tristan şi Isolda etc).

Recitalul va fi sustinut de Corina Tănase Ene, Ştefania Fieraru, Mădălina Postolache, Cătălina Postolache. Coordonator artistic – Carmen Enescu Botezatu. În program piese de Wolfgang Amadeus Mozart, Johannes Brahms, Franz Peter Schubert, Jakob Ludwig Felix Mendelssohn Bartholdy, Léo Delibes, Adolf Jensen, Giambattista Martini, Aram Ilici Haciaturian, George Cavadia.  

Evenimentul are loc în sala de concerte a Palatului „Lyra”, de la ora 18.00. Preţul unui bilet este 10 lei. Elevii şi studenţii beneficiază de reducere 50%. Biletele se găsesc la sediul filarmonicii, în Calea Călăraşilor nr. 52, de luni până vineri de la 8.00 la 18.00.

          Este al doilea eveniment organizat de Filarmonica brăileană şi Consiliul Judeţean Brăila în luna februarie, primul fiind concertul din 10 februarie 2018 (https://brailachirei.wordpress.com/2018/01/30/concert-simfonic-cu-orchestra-cavadia-la-lyra-schubert-weber-in-program/) susţinut de orchestra de cameră „Cavadia” condusă de Petrea Gogu, cu invitat Alexandru Duda – fagotist originar din Galaţi.