„Irevocabil! Cum l-am învins pe Ceauşescu” de Sorin Dumitrescu, lansare la Brăila

*Volumul apărut la editura EIKON se lansează în 7 martie 2018, de la ora 17.00 la Muzeul Brăilei „Carol I”

La Muzeul Brăilei „Carol I” are loc miercuri, 7 martie 2018, ora 17.oo la sediul din Piața Traian nr. 3 lansarea cărții „Irevocabil!/ Cum l-am învins pe Ceauşescu” de Sorin Dumitrescu apărută la Editura EIKON în colecţia „Convorbiri, biografii, amintiri, corespondenţă”. 
Prezintă Anca (Ana) Dumitrescu – înalt funcționar UNESCO la Paris, fiica autorului și Valentin Ajder – literat, din 2003 directorul editurii care a publicat volumul. Moderator al evenimentului va fi Zamfir Bălan – director adjunct la instituţia gazdă.
Cartea se referă la un caz, devenit clasic, de încălcare flagrantă a angajamentelor internaționale asumate de către Statele membre, în cazul acesta de către România, față de o organizație din sistemul Națiunilor Unite. Complexitatea acestui caz venea din faptul că Ceaușescu, unul dintre cei mai arbitrari dictatori din diversele regimuri totalitare comuniste, se angajase personal în acest conflict, făcând din oprimarea mea o ambiție înverșunată” – prezentarea volumului realizată de Sorin Dumitrescu şi prezentă pe site-ul editurii.

** * Sorin Dumitrescu a fost director al Diviziei de hidrologie din Secretariatul UNESCO între 1969 – 1988 si subdirector general al UNESCO pentru Sectorul de Științe între 1988 – 1989.

Cartea a fost publicată inițial în 2015 la Paris, în limba franceză, apoi a fost tradusă în limba română și publicat în 2016 în România, la EIKON. În prefață, Federico Mayor – fost director general UNESCO, spune următoarele: „În această lucrare se găsesc nu numai motive pentru a recunoaște sincer activitatea din trecut în favoarea egalei demnități a tuturor ființelor umane, a celor care acționează inspirați de Carta Națiunilor Unite și Actul Constitutiv al UNESCO, dar și un prilej de a trage învățăminte de îndrăzneală, curaj, viziune și hotărâre pentru a putea inventa viitorul bazat pe valori atemporale”.