Excelenţa Sa, Paul Brummell, a vizitat Brăila


*Ambasadorul Marii Britanii în România a vizitat Muzeul Brăilei „Carol I”, Centrul de Creaţie * Înaltul oficial va vizita şi Colegiul Naţional „Murgoci”, dar şi Balta Mică a Brăilei

 

Excelenţa sa, cu oficialii locali

Luni, 12 martie 2018, la Brăila a sosit Excelenţa sa, Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii în România, care a efectuat o vizită cuprinsă în campania #BritainInRomania, lansată la sfârșitul anului 2016. Ca orice oficial străin din domeniul diplomatic, Paul Brummell – care a învăţat limba română şi o vorbeşte impecabil (n.red. L-am urmărut de câteva ori la televizor şi am fost fascinaţi de felul în care se exprimă britanicul în limba lui Eminescu) – doreşte să cunoască mai bine ţara unde se află în interes de serviciu şi să contribuie la îmbunătăţirea relaţiilor dintre cele două ţări.

Excelenţa sa, cu artistul ceramist Lucian Constantin

Înaltul oaspete s-a întreţinut întâi cu oficilităţile locale, respectiv cu prefectul Adrian George Paladi, cu Iulian Francisk Chiriac – preşedintele Consiliului Judeţean, cu Marian Viorel Dragomir – primarul Brăilei. După aceea, Paul Brummel a vizitat Atelierul de tevitalizare a ţesăturilor tradiționale şi Atelierul de ceramică de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (pe scurt, Centrul de Creaţie) Brăila şi Muzeul Brăilei „Carol I” unde a admirat expoziţiile permanente de la secția „Istorie Modernă și Contemporană”, la sediul central și la secţia „Etnografie și Artă Populară” din strada Polonă. 

Excelenţa sa, în vizită la secţia Etnografie, Muzeul Brăilei „Carol „

Prezentarea expoziţiilor muzeale a fost realizată de conf. univ. dr. Zamfir Bălan – director adjunct, de Ghena Pricop – şef Secţia Istorie, Gabriela Cloşcă – şef Secţia Etnografie.  dr. Brânduşa Ilie – muzeograf la Secţia Etnografie; la evenimentul de la muzeu (mai multe foto la https://www.facebook.com/pg/MuzeulBraileiCarolI/photos/?tab=album&album_id=2050194591930697) a participat şi Cătălin Dan Murea – vicepreşedinte la Consiliul Judeţean Brăila.

         Vizita se prelungeşte şi marți, 13 martie 2018, când Paul Brummell are programată o întâlnire cu elevi de la Colegiul Național ”Gheorghe Munteanu Murgoci”, urmată de o scurtă vizită în Parcul Natural „Balta Mică” a Brăilei – zit Ramsar.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.