*Organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România * La București Mall – Vitan între 25 aprilie și 1 mai 2018 * Evenimentul va fi replicat și la Mioveni în perioada 3 – 6 mai 2018, apoi la Craiova în 9 – 13 mai 2018
În campania de informare despre modalitățile de reducere a consumului și a facturilor la energie (energia se află pe pe lista celor 10 priorități ale Comisiei Europene: mai multe despre prioritățile CE la https://ec.europa.eu/romania/news/thematic_files_ro), Reprezentanța Comisiei Europene în România organizează începând de miercuri, 25 aprilie, ora 12.00, pavilionul expozițional „Economie la energie” la București Mall – Vitan. Deschiderea oficială are loc la ora 12.00.
Pavilionul expozițional este organizat sub forma unei “case” interactive și oferă publicului larg informații referitoare la creșterea eficienței energetice. Publicul are ocazia să participe interactiv la concursuri și activități educaționale și distractive, inclusiv copiii. De altfel, întregul proeict este gândit ca unul pentru întreaga familie. Principalul organizator este Direcția Generală Justiție și Consumatori din Comisia Europeană (mai multe la www.economielaenergie.eu).
Pavilionul va fi deschis publicului la București Mall – Vitan între 25 aprilie și 1 mai 2018, program de vizitare în fiecare zi între 10.30 și 20.30, după care se va muta la Mioveni în perioada 3 – 6 mai 2018, ajungând în cele din urmă la Craiova în perioada 9 – 13 mai 2018.
*Avertismentul medicului brăilean vine în contextul în care medicina preventivă este tratată de nivelul decizional drept o cenuşăreasă a sistemului, pacientul a devenit doar o povară financiară, iar angajaţii din sistem sunt priviţi cu indiferenţă de guvernanţii actuali * PNL a iniţiat o moţiune simplă pe domeniul sănătăţii şi ea se va dezbătută în Parlament în luna mai 2018
Antoneta Ioniţă, deputat PNL (Partidul Naţional Liberal), medic de familie și fostul șef al Unității de Primiri Urgențe Brăila, preşedinte Organizaţia Femeilor Liberale (OFL, Organizaţia Judeţeană) Brăila reaminteşte că sistemul de sănătate din România stă pe un butoi de pulbere, gata oricând să explodeze. Astfel, medicul aminteşte că în 2018, potrivit statisticilor oficiale, 124 de români au fost uciși de gripă și 49 de copii au fost răpuși de rujeolă și se așteaptă o nouă criză, cea a tratamentelor pentru bolnavii de cancer, pentru că sistemul de sănătate românesc transformă pacienții cu cancer într-o armată de oameni condamnați la moarte. Nu mai puțin de 3.500 de femei mor anual din cauza cancerului la sân, adică o femeie îşi pierde viața la fiecare trei ore, deoarece boala este depistată în stadii avansate, atunci când tratamentele medicale nu mai pot aduce nici măcar o ameliorare a suferinței.
Medic Antoneta Ioniţă, deputat PNL
Acestea și multe alte probleme sunt motivul pentru care reprezentanții Partidului Național Liberal au inițiat o moțiune simplă, prin care se dorește demiterea Sorinei Pintea, actualul ministru al Sănătății propus de actuala putere (PSD şi ALDE). Moțiunea simplă depusă de PNL va fi dezbătută la începutul lunii mai.
”Medicina preventivă este tratată ca o Cenuşăreasă, iar medicii de familie sunt tratați ca nişte duşmani ai sistemului medical, ca niște copii orfani. În toate ţările europene, din bugetul de sănătate, 13-14% se duce către medicina preventivă, către medicina de familie. La noi, alocările de la bugetul de sănătate către acest sector abia dacă se ridică la 5,8%, ceea ce nu înseamnă nici măcar subzistență. Medicii de familie au fost transformaţi în birocraţi, care își petrec mai bine de jumătate din timp ca să completeze tot felul de documente solicitate de Minister sau de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Lipsește orice investiţie pentru susţinerea medicinei de familie, iar actualii guvernanți refuză să înțeleagă că o medicină primară bine pusă la punct ar putea degreva spitalele de cazurile care pot fi tratate de medicii de familie”, spune Antoneta Ioniță. Deputatul reclamă și faptul că, deși au existat promisiuni pentru dotarea minimală a cabinetelor medicilor de familie și susținerea unor programe de formare profesională a acestora, astfel încât cazurile multor pacienţi care aglomerează inutil secţiile de primiri urgenţe să fie rezolvate în rețeaua primară, până acum nu s-a luat nicio măsură concretă.
Inițiatorii moțiunii reclamă și faptul că oamenii mor cu zile în spitale, din cauza lipsei medicamentelor. În plus, criza vaccinurilor devine perpetuă, iar promisele scăderi de prețuri la medicamente au rămas doar la stadiul de promisiuni. ”Minciuna din programul de guvernare al PSD, cum că «pacientul e în centrul sistemului» este contrazisă de tot ceea ce se întâmplă de fapt în sistem, de implementarea unei politici de preț aberante, de întârzierea publicării listelor de medicamente compensate, de refuzul Ministerului Sănătății de a achiziționa pentru spitale medicamente și echipamente medicale noi și eficiente. În plus, lipsa programelor de prevenție este o realitate ce nu poate fi contrazisă de nimeni. Toate aceste lucruri reduc șansa de supraviețuire a pacienților, un pacient văzut de fapt, doar ca o povară financiară, într-un sistem medical rudimentar. Este evident că este nevoie de o nouă viziune și de o revoluție în mentalitate”, consideră deputatul liberal Antoneta Ioniță.
*Înscrierile au loc la casa de Cultură a municpiului Brăila, organizator împreună cu Asociaţia Clubul de turism „Proilavia” * Se pot înscrie tineri cu vârste între 9 şi 25 ani * Competiţia va avea loc în 18 şi 19 mai
Festivalul concurs de muzică folk „Seară de Mai” a ajuns la a IX-a ediție care se va desfăşura vineri, 18 mai 2018 și sâmbătă, 19 mai 2018, la Casa Memorială “Petre Ștefănescu-Goangă” (Brăila, Piaţa Poligon).
Concursul este structurat pe două categorii de vârstă, 9-14 ani și 15-25 ani, participanții urmând să interpreteze două piese, la alegere, fie din repertoriul național și internațional, fie din repertoriul personal. Înscrierea participanţilor, conform regulamentului de concurs, are loc în intervalul 23 aprilie – 14 mai 2018, inclusiv, între 9.00 – 16.00, pe baza completării formularului de înscriere la sediul Casei de Cultură a municipiului Brăila. Participanţii sunt, de asemenea, rugaţi să se prezinte la înscrierea în competiţie cu o copie a Cărţii de Identitate/ Certificatului de Naştere. Regulamentul, formularul de înscriere şi alte informaţii privind condiţiile de participare la ediţia a IX-a a Festivalului Concurs „Seară de Mai” se regăsesc pe site la www.culturabraila.ro
Preselecţia participanţilor înscrişi în competiţie va avea loc miercuri, 16 mai 2018, începând cu ora 18.00, iar vineri, 18 mai 2018, de la ora 18:30, are loc concursul pe cele două categorii de vârstă. Premierea câștigătorilor va avea loc sâmbătă, 19 mai 2018, de la ora 19.30 în Gale a Laureaților, care va include, la final, un recital susţinut de Cătălina Bianca Chiburță – atunci elevă la Colegiul Naţional „Gh. Munteanu Murgoci”, câștigătoarea ediției a VIII-a a Festivalului „Seară de Mai”, din anul 2017.
Câștigătorii fiecărei categorii vor primi diplome și premii. Marele premiu este o chitară electro-acustică.
Manifestarea este organizată de Casa de Cultură a municipiului Brăila – manager Mircea Emanoil Ciucaşu – în parteneriat cu Asociaţia Clubul de Turism “Proilavia” Brăila – preşedinte Gabriel Lâlă, iniţiator competiţie – și reunește tineri din Brăila care doresc să-și afirme potențialul artistic în domeniul creației și interpretării muzicii folk.