„Dreptate 10”, spectacol al elevilor la Teatrul „Cărăbuş”

*Sâmbătă, 28 aprilie 2018, la ora 11.00 * Intrarea liberă

    Zece elevi brăileni au pregătit o piesă de teatru sub semnul unui sentiment care aar trebui să ne anime mai des pe toţi, patriotismului. Au primit sprijin pentru finalizarea cu bine a ideii din partea Şcolii Gimnaziale „Mihu Dragomir” pentru sprijin şi de la Teatrul de Păpuşi „Cărăbuş” Brăila care de altfel şi găzduieşte la sala din incinta Şcolii nr. 6 „Constanatin Sandu Aldea” (str. G-ral Eremia Grrigorescu nr. 55) spectacolul sâmbătă, 28 aprilie 2018, la ora 11.00.

Eu sunt pentru că noi suntem!” – este deviza oricărei mari identităţi naţionale. Vă invităm să vedeti 10 copii care fac dreptate sau copii care fac dreptate de nota 10. Rămâne să vedeţi. Invitaţie la teatru! Vă aşteptăm în număr cât mai mare! Intrarea este liberă„, este invitaţia organizatorilor.

Elevii sunt Daria Stanciu, Daria Bichescu, Daria Mihalcea, Călin Tureac, Tudor Andrei, Alxandru Ivaşcu, Irina Uncescu, Maria şi Bianca Ilicea, Magda Andrei. Regia aparţine lui Daniel Mecu – actor la Teatrul „Cărăbuş”, acelaşi care a regizat spectacole (https://brailachirei.wordpress.com/2017/03/25/trupa-micii-poznasi-3-ani-de-teatru-la-biblioteca-judeteana-braila/) şi cu elevii care au jucat la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati”.

Caloianul în Bărăgan și Paparuda, tradiții păstrate la Școala Surdila Greci

*Un proiect cultural-educativ, cu Primăria partener, având drept scop păstrarea tradițiilor populare a reunit, în mai multe activități, elevi și de la structurile arondate – școlile primare din Făurei Sat și Horia, dar și preșcolari și părinți

La Școala Gimnazială Surdila Greci – prof. Iulia Olguța Vuțino, director – și structurile arondate, respectiv Școala primară din Făurei Sat și Școala primară din Horia, s-a derulat în perioada 18 -27 aprilie 2018, Proiectul educațional „Renașterea tradițiilor și obiceiurilor locale – Caloianul în Bărăgan”. Echipa de proiect formată din învățătoarele Lenuța Panait, Nela Antonescu, Georgiana Baciu, Sabina Bratosin și consilierul educativ, Carmen Draghia s-a preocupat să respecte obiectivul propus: valorizarea tradițiilor și obiceiurilor poporului nostru în contextul actual socio-cultural din comunitate. „Tradițiile, moștenite din moș-strămoși, dorim să fie preluate și transmie următoarelor generații, pentru a sădi în inimile copiilor dragostea pentru frumos și mai ales autentic, dar și cultivarea sentimentului de apartenență față de comunitatea locală, natală și implicit față de poporul român” – organizatorii. 

Au fost mai multe activități desfășurate: 1) „Tradiții și obiceiuri locale – Caloianul și Paparuda”, lansarea proiectului 2) „Ce este Caloianul? Dar Paparuda?” – întâlnire de prezentare explicită a celor două obiceiuri (n.red.  Nelipsite din viețile bunicilor, acum, din ce în ce mai rar se petrec în comunități…) și de consolidare a colaborării dintre școală – familie – comunitatea locală; 3) „De la lume adunate” – activitate de colectare a materialelor, memorarea versurilor, reportoriului tradiției legate de cele două obiceiuri; 4) „Ritualul de înmormântare a Caloianului”; 5) „Dezgroparea Caloianului și aruncarea pe apă”, „Paparuda”; 6) „Să ne păstrăm tradiția locală” – aplicare de chestionare, vizionarea filmărilor de la celelalte activități, concluzii.

Au fost implicați preșcolarii de la structurile Grădinița Făurei Sat, Grădinița Horia, elevii din ciclul primar de la Școala primară Făurei Sat, Școala primară Horia, Școala Gimnazială Surdila Greci și elevii din clasele V – VI de la Școala Gimnazială Surdila Greci.  Parteneri au fost părinții copiilor, Primăria Surdila Greci, dar și alți membrii ai comunității locale. Copiii s-au compotat așa cum spune tradiția: s-au costumat pentru alai și au pregătit păpușa Caloian, au plâns-o ca pe un mort (ea chiar reprezintă un mort, uneori este îngropat și dezgropat, apoi dus pe o apă) au dansat locul pentru îmblânzirea Paparudei – ambele ritualuri străvechi, specifice culturilor de tip agrar, au ca scop invocarea spiritelor pentru ajutor ca să vină ploaia și să se facă recoltele.