Conflict la Braicar, se pare unul spontan. Nu circulă mijloace de transport în comun în Brăila


*Şoferii, în special, şi-au exprimat nemulţumirea faţă de salarii în principal *Sindicaliştii susţin că 80 la sută dintre angajaţi au salariul minim pe economie 

Conflict spontan la compania publică de transport în comun: salariaţii, şoferii mai precis, de la Sc Braicar SA – societate de transport public aflată în subordinea Consiliului Local Municipal (CLM) Brăila – nu au mai ieşit pe trasee în data 24 mai 2018, rămânând la sediul Depoului din cartierul Radu Negru. Au afirmat că este un conflict spontan (au încercat să declanşeze grevă, dar de la tribunal li s-a răspuns că ar fi ilegal). Iniţial s-a spus că doar până la ora prânzului nu vor circula mijloacele de transport – autobuze, tramvaie, dar situaţia a continuat toată ziua. Conducerea Braicar a organizat o şedinţă a Consiliului de Administraţia după acest interval care însă nu a rezolvat conflictul. Cornel Sănduleascu – director general Sc Braicar – a încercat să-i convingă pe oameni să reia munca, dar ei au refuzat; au spus că vor efectua doar cursele pentru firmele – multe sunt fabrici de confecţii – care au contracte cu societatea, să ducă acasă angajaţii lor.  

Sindicatul de la Braicar a încercat în luna aprilie să-şi rezolve revendicările, respectiv negocierea Contractului Colectiv de Muncă, creşteri salariale în condiţiile în care – susţin sindicaliştii – cam 80 la sută dintre angajaţi au salariul minim pe economie, În plus, au de recuperat din 2017 foarte multe ore libere reprezentând repausul în muncă.

N. red. Pentru că la Brăila nu mai circulă mijloacele private de transport (maxi-taxi), şi e bine aşa, că oricum nu erau în regulă, SC Braicar este acum unic ofertant.  Cu ocazia acestui conflict, rămân taximetriştii să ajute dar şi ei, în destule situaţii, sunt în neregulă – nu dau drumul la aparatul de taxat, nu sunt mereu politicoşi, nu au întodeauna maşinile foarte curate, suprataxează etc… Poliţia are ce face!

Primăria, prin CLM, a oferit o mulţime de abomanente gratuite – la destui pensionari (cei cu pensia sub 1200 lei, la destui elevi, la studenţii care învaţă la Facultatea de Inginerie şi Agricultură); ei sunt extrem de supăraţi, la fel şi ceilalţi brăileni.

2 gânduri despre „Conflict la Braicar, se pare unul spontan. Nu circulă mijloace de transport în comun în Brăila”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.