PNL și brăilenii. De la taxa pe apa de ploaie la… referendum


*Așa cum permite legea, referendum-ul va fi pentru demiterea primarului și dizolvarea Consiliului Local Municipal *Se strâng semnături începând cu 1 iunie 2018 

Alexandru Dănăilă-Zaharia – preşedinte la Organizaţia Judeţeană PNL Brăila, consilier judeţean, fost viceprimar la Primăria municipiului Brăila – a anunțat în conferința săptămânală organizată în 25 mai 2018 că formațiunea politică pe care o conduce pregăteşte la Brăila, începând cu 1 iunie 2018, referendum de demitere a primarului şi dizolvare a Consiliului Local Municipal (CLM), motivat de problemele care nu se mai rezolvă la Compania de Utilităţi Publice (CUP) „Dunărea” – sau Regia de Apă, cum este mai cunoscută. Conferința de presă a fost susținută împreună cu Adrian Tabarac – președinte la Organizația Municipală PNL Brăila, consilier local. 

Alexandru Dănăilă-Zaharia (dreapta) și Adrian Tabarac,
de la PNL Brăila

Liderul PNL Brăila a reamintit multitudinea de aspecte care produc nemulțumire în special locuitorilor orașului și care au legătură directă cu CUP „Dunărea”, probleme care au condus direct la soluția numită refrendum: faptul că propunerea liberală de eliminare a taxei pe apa de ploaie (notă. Sunt destule orașe mari care au renunțat la această taxă), adusă în atenția CLM și a Consiliului Județean (CJ) sub forma unui proiect cu Inițiativă cetățenească susținut de peste 15000 de semnături de la brăileni, a fost respins, faptul că brăileanul Mihail Stafidă – care a câștigat în instanță dreptul de a primi o parte din banii încasați ilegal și greșit de Regia de Apă drept taxă pe apa pluvială – nu și-a primit nici acum banii de la societatea aflată sub jurisdicția CLM, faptul că această taxă este colectată inechitabil – unii o plătesc, alții nu, unii plătesc mai mult, alții mai puțin.
Pentru că problemele amintite nu se rezolvă – ba mai mult, oamenii nu primesc ajutor când merg să ceară sprijin la CUP „Dunărea” pentru recalcularea facturilor sau plata eșalonată etc., liberalii sunt deciși să meargă mai departe. Și pentru că în CLM și CJ nu au fost ascultați – Inițiativa cetățenească neprimind câștig de cauză, pentru că legea nu permite un referendum pe tema eliminării taxei pe apa pluvială, pentru că liberalii sunt prea puțini în CLM (ar fi necesar două treimi din Consiliu să fie membri PNL…) ca să propună referendum-ul acolo, PNL Brăila va strânge semnături de la cetățeni pentru demararea referendum-ului și va merge cu ele la Prefectură spre validare unde ar fi culmea ca prefectul (Notă. Propus de PSD, partid care are și majoritate în CLM, în CJ… de aceea nu trec propunerile liberale) să nu aprobe – legea spune că prefectul poate să dea curs propunerii de referendum. 

       „Am încercat tot ce este omenește posibil pentru a dezbate în Consiliul Local Municipal aceste probleme. Nu s-a dorit; nu a existat nicio dezbatere reală. Am încercat și în Consiliul Județean unde a fost amânat luni și luni de zile, dar a fost respins și acolo. PSD, din păcate, are aceeași linie de abordare a problemelor, inclusiv pentru că nu mai au bani; nu sunt bani de investiții, nu sunt bani de salarii…„, a precizat Alexandru Dănăilă-Zaharia. 

Nota red. Iată cum o propunere care putea să scutească buzunarul brăilenilor de o cheltuială, devine o piatră de încercare pentru primarul social democrat Marian Viorel Dragomir care, așa cum a precizat în mai multe rânduri, ar fi putut să propună colegilor din PSD să voteze proiectul susținut de peste 15.000 de brăileni. Sunt la acest moment mai multe orașe unde Consiliul Local a votat pentru eliminarea taxei pe apa pluvială: ex. Buzău, Craiova, Râmnicu Sărat. De asemenea, CJ Dolj a eliminat această taxă.  

2 comentarii

  1. […] eliminarea taxei, toate aceste aberaţii şi inechităţi) s-a ajuns la ideea de referendum (https://brailachirei.wordpress.com/2018/05/25/pnl-si-brailenii-de-la-taxa-pe-apa-de-ploaie-la-refere…), liberalii urmând să strângă semnături pentru demararea acestui referendum de dem itere a […]

  2. […] PNL Brăila, despre a… pe PNL și brăilenii. De la taxa p… […]


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.