Angajaţii Braicar îţi cer şi ei scuze… dar conflictul persistă


*Municipiul Brăila este din 24 mai 2018 paralizat… transportul public de călători este doar o fantomă *Sindicaliştii de la SC Braicar nu au fost de acord cu mărirea de salarii propusă, de 7.5 la sută  

Cinci zile de conflict de muncă la Sc Braicar SA Brăila, şi oraşul-municipiu este ca şi mort din punctul de vedere al transportului public de călători. Din 24 mai 2018 (https://brailachirei.wordpress.com/2018/05/24/conflict-la-braicar-se-pare-unul-spontan-nu-circula-mijloace-de-transport-in-comun-in-braila/), sindicaliştii nemulţumiţi refuză să reia lucrul. Nu i-a bucurat nici dialogul cu cnuducerea (https://brailachirei.wordpress.com/2018/05/25/conducerea-braicar-cere-scuze-brailenilor-si-cere-angajatilor-sa-reia-activitatea/) – nici directorul general Cornel Săndulescu şi nici Consiliul de Administraţie nu i-au convins, nici mesajul primarului Viorel Marian Dragomir (https://brailachirei.wordpress.com/2018/05/25/primarul-brailean-dragomir-dialog-despre-braicar-pe-reteaua-de-socializare/). 

Angajaţii Braicar au problemele lor şi ne roagă pe toţi să-i înţelegem. „Suntem șoferi, șoferi de autobuze și vatmani pe tramvaiele care circulă în orașul Brăila. Suntem conștienți de faptul că v-am provocat neplăceri in ultimele zile, traficul de călători a fost perturbat in Brăila din cauza protestului nostru spontan! Ne cerem scuze, nu cerem nimic extraordinar, cerem o mărire de salariu, cerem condiții de muncă civilizate, cerem să lucrăm doar opt ore sau ceea ce lucrăm suplimentar, să ne fie plătit în luna in curs! Suntem și noi cetățeni ai acestui oraș, avem familii, avem copii! Autoritățile nu vor să vorbească cu noi, ne cer doar votul la fiecare patru ani! Condițiile de muncă sunt ca în Uganda, avem o singură linie de reparații la o flotă de 80 de autobuze! Avem o firmă externă de curățenie, două femei fac curățenie în 80 de autobuze! Scriem aceste rânduri doar pentru ca voi, concetățenii noștri, să ne înțelegeți, să ne scuzați pentru faptul că trebuie să mergeți pe jos și sunteți privați de transportul in comun în Brăila! – este mesajul salariaţilor societăţii de transport în comun aflată în subordinea Consiliului Local Municipal şi a Primăriei Brăila.

N. red. Nu suntem contra acestor doleanţe, dar le reamintesc celor din SC Braicar că la Galaţi şoferii dau şi bilete în tinmp ce ai noştri au refuzat din prima, şi la Galaţi există tot ca la noi, doar mijloace publice de transport în comun şi nu se mai plâng atât…

Un gând despre „Angajaţii Braicar îţi cer şi ei scuze… dar conflictul persistă”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.