PNL Brăila, soluții pentru dezamorsarea situației de la Braicar


*Consilierii locali Adrian Tabarac și Sorin Ioniță vor propune în CLM suplimentarea capitolului „Cheltuieli de personal”

 

Sorin Ioniţă, PNL

Adrian Tabarac și Sorin Ioniță, membri în Consiliul Local Municipal (CLM) Brăila din partea Partidului Național Liberal (PNL) Brăila, au stat de vorbă cu salariații de la SC Braicar SA care sunt de şase zile în conflict spontan şi au întrerupt compelt activitatea de transport public  (la https://brailachirei.wordpress.com/2018/05/28/angajatii-braicar-iti-cer-si-ei-scuze-dar-conflictul-persista/ sunt şi link-uri la alte materiale care dezvoltă şi clarifică subiectul), după ce conducerea societății a refuzat să le majoreze salariile aşa cum cereau sindicaliştii. În lipsa semnării unui Contract Colectiv de Muncă, angajații SC Braicar au refuzat să reia activitatea de transport în comun. ”Din discuțiile purtate, am înțeles cât de gravă este situația acolo și că oamenii nu exagerează. Șoferii, dar nu numai ei, sunt angajați cu salariul minim pe economie, muncesc sute de ore suplimentare, care nu le-au fost plătite. Starea parcului auto este jalnică. Protestatarii vorbesc despre lipsa siguranței în trafic, atât din cauza oboselii, cât și a stării tehnice a autobuzelor și microbuzelor. Se pare că inclusiv noile autobuze, cu care primarul Marian Dragomir se laudă atât de mult, sunt de proastă calitate și multe dintre ele sunt deja trase pe dreapta. Cel mai trist este, însă, că nimeni nu ia în serios semnalele de alarmă, nimeni nu îi ascultă cu adevărat pe salariații de la  Braicar, nici conducerea societății, nici cea a Primăriei Brăila”, spune Sorin Ioniță.

Liberalii consideră că situația tensionată, care a perturbat traficul de călători din Brăila și a făcut ca mii de oameni să se afle în imposibilitatea de a merge cu autobuzul la școală sau la serviciu, este tratată iresponsabil de primarul social-democrat Marian Viorel Dragomir, care îi amenință pe protestatari cu desfacerea contractelor de muncă și care spune că discuțiile se pot relua doar după ce greva va înceta. ”Să vii să spui că desfaci contractele de muncă, în condițiile în care nu s-a semnat Contractul Colectiv de Muncă, tocmai din cauza nemulțumirilor salariale și a celor legate de condițiile de muncă, este o amenințare de vătaf pe propria moșie, iar Marian Viorel Dragomir ar trebui să-și reamintească că lucrează la o instituție publică. Primarul Dragomir spune că e supărat că greva s-a declanșat în timp ce el era plecat în Japonia. Ce ar fi trebuit să facă salariații Braicar? Să muncească fără Contract Colectiv de Muncă, pe salariul minim, fără zile libere, până își termină primarul Dragomir plimbările prin Asia?”, spune Adrian Tabarac – preşedinte Organizaţia Municipală a PNL Brăila.

Adrian Tabarac, PNL

Consilierii PNL au identificat o soluție pentru remedierea reală a situației și reluarea transportului în comun din oraș. La ședința CLM Brăila de joi, 31 mai 2018, când pe agenda discuțiilor se află majorarea capitalului social al Braicar prin includerea unui teren al societății, liberalii vor să propună ca reprezentanții CLM în Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Braicar să primească și un al doilea mandat, astfel încât problema salarială să fie rezolvată. ”Vom propune acordarea unui al doilea mandat, pentru rectificarea Bugetului de venituri și cheltuieli al Braicar și suplimentarea capitolului «Cheltuieli cu personalul». Soluția este viabilă pentru că, din luna iunie 2018, Primăria va plăti către Braicar și contravaloarea abonamentelor pentru elevi, ceea ce nu se întâmpla până acum, deci veniturile societății vor crește și vor acoperi sumele necesare Ceea ce propunem noi este, de fapt, o strategie: semnarea Contractului Colectiv de Muncă pe salariile solicitate de angajații Braicar și o înțelegere cu sindicaliștii ca, timp de patru ani, acestea să nu se modifice. Odată cheltuiala cu salariile devenită stabilă, se poate trece la punerea pe picioare a societății. Investițiile în mașini noi și de calitate înseamnă cheltuieli mai mici cu combustibilul, cu reparațiile, cu piesele de schimb. Un transport de calitate va aduce, cu siguranță, și mai mulți bani din vânzarea biletelor, iar societatea poate deveni profitabilă”, a precizat Adrian Tabarac.

Reclame

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.