„Lideri pentru comunitate”, pasiuni devenite proiecte

*Scopul întâlnirii este prezentarea unor oameni care şi-au transformat pasiunile în proiecte de interes pentru ceilalţi; la Universitatea „Brâncoveanu” * Vineri, 13 iulie 2018, de la 17.30 * Organizator, Comunitatea JMT Brăila – Galaţi

      „Lideri pentru Comunitate” îşi propune să aducă în faţa unui auditoriu interesat oameni cu idei, cu viziune, cu iniţiativă, oameni implicaţi în acţiuni comunitare care adaugă valoare deopotrivă evenimentelor şi celor din jur. Vorbitorii din program – Dan Buteică de la SC Ceprohart Brăila, Corina Ciuraru de Biblioteca Judeeţană „Panait Istrati”, Gabriel Ion, Didi Mocanu, Gabriel Stoica, Lucian Căprariu, Dan Ciurea, Mihaela Geanina Pătârlăgeanu, Marius Galiceanu – au participat la cursuri de public speaker (multe dintre ele organizate la Ceprohart, detalii la https://www.facebook.com/l2lbrailagalati/photos/gm.831342123738692/504507303320107/), de dezvoltare personală, dar cel mai important, şi-au transformat pasiunea în proiecte de interes comunitar.

Evenimentul are loc vineri, 13 iulie 2018, ora 17.30 – sala Aula de la Universitatea „Constantin Brâncoveanu” din Brăila, (str. Rubinelor nr. 16). Organizator este Comunitatea JMT Brăila – Galaţi. Intrarea este liberă, pe baza înscrierierilor prin intermediul Event postat la https://www.facebook.com/events/824499884422916/.

Agenda Lideri pentru comunitate

17.00 – 17.30 primirea invitaților; 17.30 – 17.40 deschidere eveniment – Dan Buteică; 17.40 – 17.50 „Mercur Economic, exercițiu de cetățenie activă” (https://brailachirei.wordpress.com/2018/04/16/la-braila-lansarea-publicatiei-mercur-economic/) – Corina Ciuraru; 17.50 – 18.00 „Empower YOUth” – Gabriel Ion; 18.00 – 18.10 „Despre echilibru!” – Didi Mocanu; 18.10 – 18.20 „Educaţie financiară – impact în societatea modernă” – Gabriel Stoica; 18.20 – 18.30 „Doar cerul e limita!” – Lucian Căprariu; 18.30 – 18.40 „Cinematograful de arta CINEFEEL – de la pasiune la proiect” – Dan Ciurea; 18.40 – 18.50 Live2Lead Braila – Galati 2018 – Mihaela Geanina Patarlageanu;  18.50 – 19.05 „Nevoia de Leadership” – Marius Galiceanu; 19.05 – 19.15 sesiune Q&A; 19.15 închiderea evenimentului.

Brăila, pe fosta Regală: apariţii colorate

*Umbrelele atârnate pe stradă nu fac decât să împiedice privirile să îmbrăţişeze frumoasele clădiri, majoritatea de fine sec. XIX. stil Art Noveau, aflate în zonă de monument

  De câteva zile au apărut în centrul vechi al Brăilei umbreluţe colorate agăţate deasupra străzii Mihai Eminescu, fosta Regală, stârnind fel şi fel de comentarii – nepricepuţii în artele frumoase, evident, le admiră… Motivaţia celor care le-au amplasat, respectiv angajaţii Primăriei, este simplă. Se apropie Zilele Brăilei de vară (în preajma lui 15 august – sf. Maria mică. patroana marinarilor) şi aici vor fi desfăşurate câteva momente din program. Spre exemplu, aşa-zis-ul Târg al anticarilor (N. red. Îi spun astfel pentru că nimeni nu i-a constrâns pe vânzători, dintre care nu toţi sunt reali anticari, să vândă doar obiecte de interes – astfel că unii aduc toate vechiturile, absolut imposibil de privit în astfel de spaţiu… care nu este, totuşi, talcioc)  va avea loc pe fosta Regală în faţa dramaticului, zona dinpre Piaţa Traian spre Piaţa Mare, ca de obicei. 

Trebuie precizat că ideea cu umbrelele nu este nouă. Ea a fost vechiculată în perioada când se lucra la dosarul de candidatură al Brăilei pentru Capitala Culturală Europeană în 2021 (câştigată, cum bine ştim, de Timişoara), dar atunci s-a spus că ar fi frumos să existe aşa ceva pe o stradă îngustă, comercială sau plină de terase, ca peste tot în lumea occidentală civilizată ori în Orient.

Un alt aspect care sare în ochi este lipsa apetenţei trecătorilor pentru staţionare în zona cu umbrele. Este adevărat că se află pe acolo o terasă minusculă, dar restaurantul respectiv nu oferă prea multe atracţii – nici meniuri pe mese, nici ospătar la vedere, nici reduceri de preţuri la sucuri şi cafea măcar… Ca sî nu mai spunem şi că umbrelele cu pricina obturează cu totul viziunea asupra faţadelor clădirilor din zona monumnet, repet, case ridicate în sfârşitul secolului XIX majoritatea, în stil Art Noveau, după planurile realizate de arhitecţi, exact ca cele din centrul Parisului. Dar asta nu e un motiv să nu vedem şi reversul medaliei, respectiv faptul că multe faţade sunt nerenovate (şi la unele încă mai atârnă, oribil, porţiuni rupte din fostele mesh-uri care astupau în alţi ani aceste faţade nereparate – tot pe cheltuiala administraţiei) sau renovate aiurea (de parcă nu au fost meşteri specializaţi care să acopere corect golurile de la uşi şi ferestre conform planului iniţial al construcţiei).

Ce să mai spunem despre faptul că pe strada cu pricina se circulă cu dificultate pe multe porţiuni, dalele de pe trotuare – dintr-un material complet anapoda din punct de vedere tehnic prin comparaţie cu pavajul de piatră păstrat pe mijloc (o aberaţie a proiectului de reabilitare a străzii pentru care era precizat în clar PIETONALĂ… deci nu trebuia să fie prevăzută cu trotuare deloc) – fiind în destule locuri desprinse. Primarul Marian Viorel Dragomir a anunţat pe pagina sa din reţeaua Facebook că se va lucra (noi ne aşteptam ca acesta să fie prioritar!) şi la acest aspect.

Nota red. A întrebat oare cineva la Ministerul Culturii dacă pe un spaţiu cuprins în Lista monumentelor (https://patrimoniu.gov.ro/images/lmi-2015/LMI-BR.pdf) este benefică prezenţa acestor obiecte colorate, repet, care nu fac decât să distragă atenţia de la frumuseţea clădirilor cu arhitectură Art Noveau, chiar dacă multe dintre ele nu sunt renovate (sau sunt renovate aiurea – a se vedea ferestrele sau uşile care nu se încadrează)?

Simpozion național de sculptură monumentală „Nicăpetre” 2018, Brăila

*Sunt aşteptaţi în tabăra de sculptură din 6 august – 15 septembrie, artiştii Carmen Tepșan, Ana Maria Negară, Florin Strejac, Florin Vîlceanu * este a treia ediţie a manifestării, primele două au fost internaţionale 

    În 11 iulie 2018, la Centrul Cultural „Nicăpetre”, în superba ambianţă dată de prezenţa lucrărilor regretatului artist Nicăpetre (nume real  Petre Bălănică, 27 ianuarie 1936, Brăila – 21 aprilie 2008, Canada), în frumoasa casă Embericos, monument istoric de arhitectură inclus în Lista de Monumente – parte din secţia Artă a Muzeului Brăilei „Carol I” – a avut loc jurizarea proiectelor participante la selecţia Simpozionului Național de Sculptură Monumentală „Nicăpetre” Brăila 2018, ediţia a III-a, manifestare care se se va desfăşura în perioada 6 august – 15 septembrie. Artiştii vor lucra, ca şi până acum, în curtea Colegiului Tehnic „C. D. Neniţescu” din municipiul Brăila.

   Juriul a fost format din Marian Căpăţână – consilier judeţean (iniţiator proiect în Consiliul Judeţean Brăila), prof. univ. dr. Ionel Cândea – manager Muzeul Brăilei „Carol I”, câte un reprezentant al oraşelor din judeţul Brăila care vor beneficia de câte o lucrare – Ianca, Însurăţei, Făurei. Din partea gazdelor a fost prezentă Alina Ruxandra Mircea – muzeograf, fără să fie în juriu – dar face parte din comitetul de organizare. Foto de Armanda Filipine, revista de cultură şi ifnormaţie Braila Chirei, de la jurizare.

Sculptorii ale căror proiecte au fost selectate spre a fi realizate în cadrul Simpozionului Național de Sculptură Monumentală „Nicăpetre” – Brăila 2018 sunt:

  • Carmen Tepșan;
  • Ana Maria Negară;
  • Florin Strejac;
  • Florin Vîlceanu.

Nu au fost desemnate rezerve. Toţi cei selectaţi au un CV impresionant, lucrările lor putând fi admirate în multe oraşe din ţară şi din străinătate.   Confirmarea participării la Simpozion se face până luni, 16 iulie 2018. Notă. Ana Maria Negară (brăileancă) a mai participat la una dintre ediţii şi a lăsat Brăilei o lucrare.

Organizatorii (Consiliul Judeţean – finanţator, Muzeul Brăilei „Carol I”): „Mulțumim tuturor sculptorilor care au răspuns invitației noastre și le dorim mult succes în tot ce vor întreprinde de-acum înainte!

Campania de strângere de semnături „Fără penali în funcții publice!”, la Brăila

* Joi, 12 iulie 2018, de la ora 18.00 în parcul Monument * Acţiunea are astăzi un invitat, pe Cosette Chichirău – deputat USR

    Partidul Uniunea Salvaţi România (USR) filiala Braila organizează o acţiune publică de strângere de semnături în Campania „Fără penali în funcții publice!” (site la https://farapenaliinfunctiipublice.ro). Brăilenii care vor să se alăture iniţiativei cetăţeneşti sunt aşteptaţi joi, 12 iulie 2018, de la ora 18.00 în Parcul Monument (aleea principală). USR Brăila are ţşi un invitat la acest eveniment, pe deputatul Cosette Chichirău.

Cei care nu pot ajunge astăzi, dar doresc să participe la campanie, se pot adresa echipei USR Brăila prin intermediul reţelei Facebook la https://www.facebook.com/USRBraila/

De asemenea, pot descărca un formular de pe site şi pot convinge şi alţi cunoscuţi să semneze. Pentru ca Iniţiativa Cetăţeanească să intre în dezbatereea parlamentară rsunt necesare 500000 de semnături dintre care s-au strâns până în prezent jumătate.

** * Prin această Iniţiativă Cetăţenească se vrea introducerea următorului text în Constituţie (cuvinte care sunt absolut necesare pentru ca România să evolueze şi să nu devină un paradis al hoţilor şi sceleraţilor): „Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării„. N. red. De altfel, în ultima vreme e tot mai evident că acest lucru devine vital, că România este condusă prost şi că legile pot fi schimbate astfel încât să apere infractorii mai mult decât pe cetăţenii cinstiţi, ceea ce este o aberaţie. Din raportul de activitate al DNA (care se ocupă de corupţia la nivel înalt) reiese că în anul 2017, instanțele de judecată au condamnat definitiv prin 315 hotărâri penale un număr de 713 inculpați (în dosare instrumentate de DNA). Dintre aceştia, 258 condamnați activau în mediul public (în funcţii de demnitate gen senator, deputat, primar, preşedinte de Consiliu Judeţean, judecâtor etc) – ceea ce este foarte mult pentru o ţară care se vrea normală.