La Biblioteca Judeţeană Brăila, lansarea unei reviste

*Iniţiator al proiectului este medicul Marian Căpăţână – consilier judeţean * Primul numar al revistei este prezentat marţi, 31 iulie 2018. de la ora 17.00

Brăila are o nouă revistă culturală, cu titlul “Luceafărul literar și artistic” şi care se lansează marți, 31 iulie 2018, de la ora 17.00 la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Ideea aparţine medicului veterinar Marian Căpăţână – consilier judeţean, care a promis să finanţează primele numere. 

De altfel, biblioteca şi-a luat obligaţia să se ocupe de tipărirea ei şi l-a desemnat pe Claudiu Brăileanu – sef Serviciu în bibliotecă – să fie redactor şef.

Lansarea are loc în Sala „Fănuș Neagu”, etajul 3. Prezintă Marian Căpățînă, prof. dr. Viorel Mortu (nume de autor Viorel Coman) / critic literar membru al Filialei Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România și Vasile Datcu – membru al Uniunii Scriitorilor, gânditor, om de afaceri. Moderatorul evenimentului va fi Dragoș Adrian Neagu – manager Biblioteca „Istrati”.

N. aut. Am participat la prima şedinţă de dialog asupra revistei, înainte de a fi creionată formula redacţională, dar nu ştiu (?!?) din ce motive nu am mai avut contact cu echipa… aşa că voi avea o impresie despre publicație, exact la prima vedere, după lansare…