De ce să vedem Film românesc sau ”Întoarcerea din iad”, la superlativ


*Regia, scenariul, imaginea și montajul, actorii fac din peliculă una de referință, o adevărată lecție despre cum trebuie să fie un film bun

    TVR 2 are duminica în program film românesc. O idee excelentă, mai ales în contextul în care România nu prea mai are cinematografe, iar la Mall nu întotdeauna sunt programate cu generozitate producții de-ale noastre. Poate că unii se feresc să vadă filmele despre care au aflat că sunt cam prea aproape de viața reală, adică de ce să mai vedem cât de anapaooda sau de urât trăim, ori nu doresc să își amintească epoca dinante de 1989 și prin intermediul peliculelor. Dar uneori, merită. Așa cum e cazul cu ”Întoarcerea din iad”, film din 1983 regizat de Nicolae Mărgineanu, cu un scenariu de Petre Sălcudeanu după nuvela ”Jandarmul” a lui Ion Agârbiceanu. Cum perioada în care s-a turnat filmul era în plină dictatură, ce uza cu voluptate – am aflat din multiple mărturii scrise și povestite – de cenzură, Mărgineanu a preferat să facă un film care ne duce în alt veac, în altă lume – cea a țărănimii dinainte de exproprieri și CAP-uri, a războiului încă uman (Notă. Acum e unul mai degrabă al mașinăriilor – computere, rachete deleghidate, al scuturilor computerizate, al proiecțiilor care păcălesc radare etc.).

Filmul este superb imagistic – de altfel Nicolae Mărgineanu a fost întâi de toate un specialist în imagine (a absolvit UNATC la această secție în 1969), are o bogăție de caractere (aici e meritul lui Agârbiceanu, dar și al lui Sălcudeanu care știe să extragă bine esențele) cum rar găsește un regizor modern în scenariile de astăzi, este jucat impecabil – mai ales dacă ne referim la actorii din capul listei de distribuție, pentru că ei au consistență în rol: Constantin Brînzea, Maria Ploae, Remus Mărgineanu, Ana Ciontea. Drama, indiferent că e legată de iubire și patimă, de război și camaraderie se conturează în tonuri care creează un tablou ca de Rembrandt, cu multă umbră și cu lumină doar atât cât să dea și mai mult sens lacrimii.

”Întoarcerea din iad” este realizat în stil realist, fără multă simbolistică – e drept și că în vremea lui Agârbiceanu nu prea se lucra așa în literatura română. Replicile nu ne pun pe gânduri, ci transmit exact, dar corect, starea și emoțiile personajelor. Imaginile sunt explicite și crude. Dacă e amor, el se vede și se simte în public, dacă e război e urât și e moarte. Fără să fie folosit în exces, prim-planul ne arată actori minunați care ne fac să fim mândri de școala românească de actorie. Expresii, priviri, replici, încruntări, chiar plâns și urlete – toate sunt dozate ca la farmacie asfel încât să nu distorsioneze, ci să completeze fericit (din punct de vedere artistic) scenele. Lumea rurală românească, cu morala ei binecunoscută – dar încălcată adesea de unii și alții, mai ales în iubire care se transformă și în adulter, soțul care se întâlnește pe ascuns și cu fosta iubită din tinerețe (ca în cazul unor personaje principale din film) sau în iubire de compromis (căsătoriile din interes sau la sugestia părinților) – este pictată în culori calde, nu se face mare tapaj de defecte, ci se urmărește cu acribie firul poveștii. Finalul e trist – eroul principal, scăpat ca prin minune cu viață din război, e pe undeva internat la nebuni, iar cele două femei pe care le-a iubit suferă fiecare în felul ei. Regizorul intervine în firul narativ doar ca să pună ordine în idei, arătând privitorului unde să fie atent la detalii sau când să urmărească de la distanță contextul integrator. Povestea însăși nu te scapă, nu te lasă să pleci din fața ecranului nici măcar o clipă. Fiecare detaliu te face să urmărești cu emoție continuarea – nu degeaba Sălcudeanu a vândut bine roman polițist (Poate că unii critici nu îl așează în rândul marilor scriitori, dar el este un autor onest, care face servicii literaturii din genul policier – chiar dacă și aici descoperim concesii făcute regimului comunist… Dar acum avem maturitatea să trecem peste ele).

Nu am fost atentă la coloana sonoră, dar e clar că ea se potrivește de minune din moment ce nu a intervenit perturbator (uneori, marile nume ale muzicii fac asta fără să vrea, muzica devenind personaj principal și obligându-te să îi dai atenție specială… Nu întotdeauna e rău asta!) în șirul narativ cinematografic.

Una peste alta, am vrut doar să vă atrag atenția asupra faptului că Filmul Românesc merită din plin atenția noastră. Că ne spune ceva despre a șaptea artă și nu e mereu ”vândut” politicului, așa cum au încercat unii să acrediteze, vorbind despre pelicule realizate în perioada comunistă – e drept că în unele scenarii apar și asemenea idei, care au fost puse acolo spre a ajuta filmul să treacă de cenzură (ex. Comisarul Moldovan al lui Sergiu Nicolaescu… făcând pe prietenul comuniștilor dizidenți în lumea regimului fascisto-legionar). Vă garantez că și dacă îl revedeți, filmul despre care v-am vorbit își păstrează prospețimea (cum mi se întâmpă mie când revâd seria comediilor B.D. regia Mircea Drăgan, nu mă satur de ele!) pentru că sunt realmente bune. Foarte bune! Artistic. Estetic.

Armanda Filipine. revista de cultură și informație Braila Chirei

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.