Expoziţie foto Antoni Gaudi, la Timişoara

*Până în 13 noiembrie 2018 * În Centrul Multifuncţional Bastion * Evenimentul prefigurează calendarul Capitalei culturale europene în 2021, Timişoara fiind una dintre aceste capitale 

     În Centrul Multifuncţional Bastion din Timişoara – capitală culturală europeană în 2021, la Bastionul Therezia, este deschisă o expoziţie de fotografie Antoni Gaudi. Publicul poate admira imaginile până pe 13 noiembrie 2018.

       Antoni Gaudí (1852, Reus – 1926, Barcelona) este recunoscut ca unul dintre cei mai importanţi arhitecţi din istorie. Operele sale din oraşul Barcelona – Sagrada Familia (http://www.sagradafamilia.org/en/museum/), Parcul Güell, La Pedrera, Casa Milŕ, Casa Güell etc. – sunt vizitate de sute de mii de oameni in fiecare an şi reprezintă un adevărat magnet turistic pentru capitala catalană. Gaudí s-a inspirat din natură şi din formele naturale pentru a-şi crea opera. Într-un moment foarte agitat în lumea artistică europeană, cu tendinţe diferite, care căutau noi limite pentru expresia artistică, Gaudí a ales un drum propriu, în linie cu Modernismul Catalan, care n-a fost înţeles de cetăţenii Barcelonei, dar care s-a bucurat de sprijinul burgheziei (din prezentarea organizatorilor expoziţiei de fotografie)

Via Rumania Cultura, în colaborare cu Bazilica Sagrada Família, Parcul Güell, Casa Batlló şi Fundació Catalunya La Pedrera aduce la Timişoara o bogată expoziţie fotografică despre acest importan, universal artist – cea mai bogată expoziţie Gaudí prezentată vreodată în România, cu scopul de a arăta arta, arhitectura şi frumusetea operei lui Gaudi tuturor. Foto stânga din expoziţie de Brînduşa Armanca.

Expoziţia timişoreană s-a deschis în 1 noiembrie. Se organizează şi ateliere de artă plastică, de mozaic şi vizite pentru şcoli şi grupuri organizate.

Reclame