Salonul Național de Artă Contemporană (SNAC) – Centenar 2018


*Expoziţii în Bucureşti, cu vernisaje în perioada 7 – 15 noiembrie 2018, la Muzeul Naţional de Artă şi cel de Artă Contemporană, la Galeriile Orizont, Galateca, Simeza

     Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) din România organizează, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii și Identității Naționale, Salonul Național de Artă Contemporană (SNAC) – Centenar 2018. Proiectul este finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii și Identității Naționale. Salonul marchează aniversarea României Mari, prin prezența unui număr important de artiști vizuali din toată ţara, din toate genurilor artistice, creatori de patrimoniu spiritual și păstrători ai identității naționale. De la Brăila, din filiala UAP participă ca invitat Gh. Mosorescu – preşedintele filialei, și artişti selecționați Sorinel Cârstiuc, Cristian Radu, Ion Radu, Marius Gheorghe Teodorescu.

Expozițiile (în Bucureşti) vor fi deschise publicului într-o succesiune de vernisaje: Muzeul Național de Artă al României: 7 noiembrie 2018, ora 18:00 – pictură și sculptură; Galeria Orizont: 12 noiembrie 2018, ora 18.00 – mixArt; Biblioteca Națională a României: 13 noiembrie 2018, ora 17:00 – arte decorative; Galeria Galateca: 14 noiembrie 2018, ora 19.00 – expoziția Artă Tânără; Muzeul Național de Artă Contemporană: 15 noiembrie 2018, ora 19:00 – multimedia; Galeria Simeza: 15 noiembrie 2018, ora 19.00 – grafică și sculptură mică.

În programul proiectului sunt incluse şi conferințe, acestea desfășurându-se pe tot parcursul manifestării şi fiind susținute de teoreticieni apreciaţi în domeniul artelor vizuale românești: Cătălin Davidescu – „Expoziția retrospectivă Ion Țuculescu 1965 – Schimbarea normei”; Luiza Barcan – „Pictura exterioară postbrâncovenească – oglindă a credinței și a mentalităților în zorii modernității”; Cornel Mihalache – „Patriotism prin ordonanță de urgență. Despre CUMINȚENIA PĂMÂNTULUI… ieri și azi”; Pavel Șușară – „100 de ani de artă românească”; Adrian Guță – „Scurtă istorie a Galeriei Apollo (1969-1974) a Uniunii Artiștilor Plastici din România”; Mirela Giodea – „Cazul Țuculescu”.

Salonul Național de Artă Contemporană (SNAC) – Centenar 2018 continuă tradiția istorică a saloanelor oficiale organizate în România începând cu anul 1864, sub diferite titulaturi – ca expoziții ale artiștilor în viață – urmărind să păstreze cu rigoare spiritul acestora, în direcția unei relevări cât mai fidele a preocupărilor actuale ale artiștilor români și a realizărilor lor artistice.

Dincolo de efortul recuperator şi de un anumit romantism al continuităţii, raţiunea profundă a actualului Salon Naţional de Artă Contemporană trebuie căutată nu doar în modelul interbelic, ci și în realitatea noastră imediată, în aspirațiile tacite ale artistului către o nouă percepție și, dacă se poate, către un nou statut. În plan nemijlocit, el se naşte ca o reacţie faţă de tendinţele centrifuge, de individualismul excesiv, de pericolul atomizării fenomenului şi, în acelaşi timp, faţă de riscul asocierii artiştilor în mici grupuri ideologico-pragmatice, uneori impenetrabile pînă la limita esotericului. Cu alte cuvinte, Salonul Naţional este o pledoarie explicită pentru unitate și pentru diversitate, dar și o revoltă implicită a climatului artistic faţă de riscul proprie-i disoluţii din pricina bătăliei pe care artistul individual o duce zilnic pentru a supravieţui”, spune criticul de artă Pavel Șușară – curator general al Salonului Național de Artă Contemporană.

Reclame

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.