Programul „WiFi4EU”, bani europeni pentru municipalităţi

*Se acordă bonuri valorice în valoare de 15000 euro pentru primele 2800 de administraţii care îşi înscriu cererea online

    Comisia Europeană a lansat prima cerere de proiecte în programul „WiFi4EU”. Municipalitățile, inclusiv cele din România, pot solicita finanțări pentru instalarea de Internet wireless în puncte de acces public și gratuit. Se acordă bonuri în valoare de 15000 euro fiecare pentru primele 2800 de municipalități din Uniunea Europeană care accesează programul.

           Pentru solicitarea finanțării, adminsitraţiile de municipii trebuie să urmeze câțiva pași: să fie deja înregistrate pe platforma online wifi4eu.eu, sau să se înregistreze aici până în 7 noiembrie, ora 14.00; odată cu deschiderea oficială a cererii de proiecte, în perioada 7 noiembrie ora 14.00 – 9 noiembrie ora 18.00, să se conecteze și să depună candidatura pe wifi4eu.euavând în vedere interesul foarte ridicat pentru program, selecția se va face pe principiul „primul sosit, primul servit”, motiv pentru care candidatura trebuie depusă cât mai rapid în intervalul respectiv.
 ** * Până acum, la nivelul Uniunii Europene, s-a înscris una din cinci municipalități. În următorii doi ani, vor mai urma alte trei cereri de proiecte. Bonul valoric poate fi utilizat pentru instalarea de puncte de acces gratuit la Wi-Fi în spații publice precum parcurile, piețele și clădirile publice, bibliotecile, muzeele și centrele de sănătate, peste tot în Europa. În total, până în 2020, vor fi alocate 120 milioane de euro pentru până la 8.000 de municipalități din UE. Rețele finanțate prin WiFi4EU vor fi gratuite, fără publicitate și nu vor colecta date cu caracter personal. Finanțarea va fi acordată numai rețelelor care nu se vor suprapune cu oferte gratuite, publice sau private deja existente și cu o calitate similară în același spațiu public.
     Notă. Primăria Cluj-Napoca, primar general Emil Boc (PNL) – fost premier, deja a aplicat pentru un proiect similar.
Reclame

”Easy Ways to Transfer Knowledge”, proiect european derulat de Iniţiativa Cetăţenilor Seniori

*Asociaţia condusă de Viorica Alexandru lansează oficial proiectul finanţat Erasmus, la Biblioteca Judeţeană Brăila, în 7 noiembrie 2018 * Partenerii sunt din Bulgaria, Letonia, Polonia, România, Turcia

Asociaţia „Iniţiativa Cetăţenilor Seniori” din Brăila, condusă de Viorica Alexandru, are un nou proiect european, ”Easy Ways to Transfer Knowledge” pe care îl va desfăşura timp de 18 luni cu parteneri din Bulgaria, Letonia, Polonia şi Turcia. Proiectul este finanţat cu bani europeni prin programul Erasmus+ (Parteneriate Strategice – educatia adulţilor), coordonatorul fiind din Letonia.

Viorica Alexandru

         Proiectul ”Easy Ways to Transfer Knowledge” se lansează miercuri, 7 noiembrie 2018, de la ora 10.00 în Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” Brăila.

    ** * Obiectivul proiectul este instruirea personalului care lucrează cu adulţi din categoria personelor defavorizate. Astfel, partenerii de proiect vor realiza (şi testa) un manual care sintetizează cadrul institutional şi legal referitor la educaţia adulţilor, care cuprinde exemple de bună practică în domeniu şi care va cuprinde metode creative de lucru cu adulţii din categoriile menţionate.

          Câte două persoane din fiecare organizaţie parteneră vor participa la un workshop internaţional unde vor fi instruite cu privire la modalităţi de transmitere la nivel local a metodelor de lucru cu adulţii persoane defavorizate, resurse, greşeli ce pot fi evitate etc. În calitate de traineri, aceştia vor lucra la rândul lor cu grupuri de 20 persoane care lucrează sau vor lucra cu adulţii cu posibilităţi reduse în fiecare dintre ţările partenere. Resursele vor fi produse în limba engleza şi în limbile organizaţiilor partenere, accesul liber la acestea fiind asigurat prin intermediul Internetului, prin instituţii de educaţia adulţilor, biblioteci şi şcoli.

** * Asociaţia Initiativa Cetățenilor Seniori derulează (tot cu finanţare europeană Erasmus+) şi proiectul „Useful Usability Disposability (site la http://www.plasticsfree.eu/, pagină Facebook la https://www.facebook.com/pg/DCOrganic/, canal YouTube la https://www.youtube.com/channel/UC8VX-ZsNtSqDitRm4dFGz4Q?) prin care s-a derulat la Brăila, în 10 iunie 2017, conferinta europeană “Împreună spargem zidul indiferenţei” (mai multe la https://brailachirei.wordpress.com/2017/06/08/conferinta-europeana-despre-deseuri-si-civism-la-braila/) şi o amplă acţiune publică de conştientizare a pericolului poluării cu plastic. În total, trei proiecte europene gestionează Viorica Alexandru – o doamnă pensionară activă şi inimoasă.