Recital instrumental de percuţie la Brăila

*Susţinut de studenţi ai Universităţii de Muzică din Bucureşti în 23 noiembrie 2018, ora 17.00 la Centrul multicultural „Poarta Cetăţii”

     Melomanii brăileni şi nu numai ei sunt aşteptaţi la un eveniment muzical deosebit cu duetul Alina Trifu – Vlad Polgar, membri ai Ansamblului „Game” al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (UNMB) îndrumaţi de Alexandru Matei şi Sorin Rotaru – cadre universitare.

Evenimentul are loc la Centrul multicultural şi de recreere „Poarta Cetăţii” (Brăila, str. Ana Aslan nr. 27 – 29) în ziua de vineri, 23 noiembrie 2018, de la ora 17.00.

Intrarea este liberă.

În program, piese din aria componistică de gen semnate Keiko Abe, Eric Sammut, Werner Treiber, Nick Murray, Rick O’Meara, Kai Stensgaard, David Friedman, Siegfried Fink, Emmanuel Sejourne, Gene Koshinki.

Recitalul este organizat de UNMB şi Liceul de Arte „Hariclea Darclee” Brăila – secţia Arta actorului, cu sprijinul Asociaţiei Culturale „Voces Concordiae” Brăila, Filarmonica „Lyra – George Cavadia”.