Scriitori brăileni şi gălăţeni, lansări de carte la Brăila

*Violeta Craiu, Valeriu Valegvi, Petru Iamandi, A. G. Secară – Halibey sunt autorii prezentaţi * În 8 decembrie 2018, de la ora 11.00 la Secţia Etnografie Muzeul Brăilei „Carol I” 

   Brăilenii cititori, cei care îţi găsesc un Carte şi Literatură un spaţiu nu doar de refugiu, ci şi de regăsire, de conectare la o realitate înaltă şi profundă,  sunt aşteptaţi la o multiplă lansare de carte, în prezența autorilor – scriitori brăileni şi gălăţeni, sâmbătă – 8 decembrie 2018 – de la ora 11.00 la Secția Etnografie (str. Polonă nr. 14) a Muzeului Brăilei „Carol I”.
Sunt prezentate volumele „Muze sub aparențe / Muses in disguise” de Violeta Craiu (autoare din Brăila, nume real, Georgeta Cârjan), „Eva printre degete” de Valeriu Valegvi, Editura Detectiv literar, București, 2018, colecția Clynamen, „Teatru anglo-american” și „O burtă de râs” – prezentare și traducere Petru Iamandi, „Poarta turcească” de A. G. Secară – Halibey, Editura Detectiv literar, București, 2017. Ultimii trei autori sunt gălăţeni.

Moderează muzeograf dr. Brîndușa Ilie de la secția Etnografie.
Manifestarea este organizată de Muzeul Brăilei „Carol I” – Secția Etnografie în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iași, Reprezentanța Galați – Tecuci şi face parte din programul întru cinstirea anului jubiliar „Centenarul Marii Uniri și Brăila 650″.

Notă.  Urmăriţi reţeaua de socializare Facebook, paginile https://www.facebook.com/ArmandaFilipine

şi https://www.facebook.com/BrailaChirei/ pentru detalii (secvenţe video, foto) de la eveniment.

Schimbare de lege: medicii pot profesa până la 67 ani

*Anunţă deputatul liberal brăilean Vasile Varga * După promulgare, legea se poate aplica * Medicii trebuie să depună o solicitare în acest sens cu trei luni înainte de împlinirea vâstei de pensionare  

    Criza de medici din spitalele românești, o realitate. ar putea fi depăşită dacă medicii vor putea să practice, indiferent de specializare, până la vârsta 67 de ani, aşa cum s-a votat recent în Camera Deputaţilor. Măsura este aplicată atât bărbaților, cât și femeilor și este instituită prin lege. Mai trebuie doar ca președintele Klaus Iohannis să promulge legea.

Notarul Vasile Varga – deputat PNL de Brăila, unul dintre susținătorii legii, precizează că medicii care doresc să rămână în activitate până la 67 ani trebuie să depună o solicitare la unitatea medicală unde profesează, cu trei luni înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare. ”Este o reparație absolut necesară, în condițiile în care știm că există o lipsă de medici specialiști, care se resimte în spitalele mari, dar și în cele mici. Nu puține sunt situațiile în care secții ale spitalelor din provincie pur și simplu s-au închis, din lipsă de specialiști. În aceste condiții, este evident că ne confruntăm și cu o diminuare a calității actului medical, pentru că asupra fiecărui medic este o presiune tot mai mare, fiecăruia îi revine un număr tot mai mare de pacienți, de cazuri pe care trebuie să le rezolve. Ceea ce aduce bun această lege este inclusiv faptul că medicul care vrea să rămână în activitate nu mai stă la latitudinea managerului de spital, care, până acum, îi putea aproba sau nu continuarea activității. Acum vorbim despre o lege care trebuie doar aplicată. Chiar cred că experiența acestor oameni și profesionalismul lor trebuie să fie folosit într-un sistem care și așa se confruntă cu tot felul de lipsuri”, afirmă deputatul Vasile Varga.

Demersul legislativ vine ca urmare a solicitărilor din partea medicilor din mai multe unități sanitare, din diferite regiuni ale țării, care au dorit prelungirea vârstei de liberă practică. Până acum, medicii erau obligați să iasă la pensie la 65 de ani, bărbații, și la 63 de ani, femeile. Pe fondul exodului către străinătate, în special al medicilor tineri, Ministerul Sănătății estimează că din spitale lipsesc aproape 12.000 de specialiști, criza fiind cu atât mai gravă cu cât regiunea este mai puțin dezvoltată.

Conform unor studii ale Băncii Mondiale, numai în perioada 2000 – 2013, din România au plecat peste 14.000 de medici specialiști. Peste 25% din absolvenților facultăților de medicină au preferat să profeseze în străinătate, pe fondul veniturilor salariale insuficiente, dar și a dificultăților în a-și desfășura activitatea din lipsă de aparatură, medicamente sau materiale sanitare din spitale.

Revista brăileană „Luceafărul literar și artistic”, lansarea numărului doi

*La Biblioteca Județeană ”Istrati” * Miercuri, 5 decembrie 2018, ora 17.00

   Datorită generozității unui om deosebit, Marian Căpățînă – medic veterinar, consilier județean independent, Brăila are (din nou) o revistă de cultură pe care și-a asumat Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila să o gestioneze. Al doilea număr al revistei „Luceafărul literar și artistic” se lansează miercuri, 5 decembrie 2018, de la ora 17.00 în sala „Fănuș Neagu” de la etajul ultim al sediului bibliotecii (Piața Poligon nr. 4) unde a fost prezentat și primul număr, cu Claudiu Eduard Brăileanu – şef Serviciu la bibliotecă, în echipa redacţională.

Prezintă prof. dr. Viorel  Mortu – critic literar (nume de autor Viorel Coman), Vasile Datcu – inginer, om de afaceri și scriitor, prof. dr. Valentin Popa de la Muzeul Brăilei ”Carol I”, Ștefan Aftodor – prof. dr., președinte Secția Brăila Societatea de Științe Istorice din România. Moderează Dragoș Adrian Neagu – manager Biblioteca ”Istrati”.

Revista pe care dorim să o oferim iubitorilor de frumos are în ea materiale valoroase, structurate modern, pe radiar cultural, vizând literatura, istoria, arta muzicală, teatrală și cinematografică, materiale elaborate de personalități culturale consacrate, autohtone și naționale, care dau consistență publicației. Nutresc speranța că factorii de decizie locali, oameni cu deschidere pentru cultură și frumos, vor veni în întâmpinarea fenomenului și îl vor susține financiar pentru numerele ce vor urma, spre lauda lor ca reprezentanți ai unei comunități cu adânci rădăcini și cu viguroase premise de creștere culturală”, precizează Marian Căpățînă, cel care a sprijinit financiar apariția primelor două numere ale revistei.

        Nota aut. Ideea unei reviste cuprinzătoare și cu adevărat esențiale pentru peisajul cultural local a tot dat târcoale, au fost chiar mai multe începuturi, dar ele nu au fost continuate.. Sperăm ca de data aceasta să fie cu noroc. Și cu mai mulți colaboratori, așa cum sunt în paginile altor reviste de profil din România (multe apar sub egida Uniunii Scriitorilor, așa cum e și firesc).

** * Revista “Luceafărul literar și artistic” cuprinde rubrici care se regăsesc în publicații similare. Apare sub egida Editurii Proilavia a Bibliotecii Județene Brăila. Numărul doi este ilustrat sunt lucrări de Hugo Mărăcineanu – profesor, artist plastic membru al Filialei UAP Brăila.

Secvență de la lansarea primului număr, în iulie 2018 (album foto la https://www.facebook.com/pg/BrailaChirei/photos/?tab=album&album_id=2005109359581643). Vorbește Vasile Datcu:

 

Notă. Urmăriţi paginile https://www.facebook.com/ArmandaFilipine şi https://www.facebook.com/BrailaChirei/ din reţeaua Facebook pentru imagini şi video de la eveniment.

Grădiniţa PP nr. 2 Brăila, vizită Erasmus în Turcia

*În proiectul ”Senses, Thinking & Education on Action for Mankind”, derulat în 2018 – 2020; partenerii sunt din Finlanda, Polonia, România, Slovenia, Turcia * Mobilitate desfășurată în 20 – 23 noiembrie 2018, la Alanya

Prima întâlnire în proiectul european ”Senses, Thinking & Education on Action for Mankind” („Simțurile, gândirea și educația în acțiune pentru omenire”) derulat de Grădinița cu Program Prelungit (PP) nr. 2 Brăila a avut loc în Alanya, Turcia, în perioada 20 – 23 noiembrie 2018 la școala gazdă: Mahmutlar 50. Yıl Ahmet Keşoğlu İlkokulu. Mai multe foto din timpul mobilității la https://www.facebook.com/pg/BrailaChirei/photos/?tab=album&album_id=2071212462971332 

    Membrii echipei din România formată din profesorii Rodica Topal – director Grădinița PP nr. 2 ”Tic-Pitic” Brăila, Victorița Milea, Iuliana Radu și Mirela Minaev, alături de partenerii din Finlanda și Slovenia au asistat pentru început la un program artistic – o suită de dansuri populare turcești, după care echipele au sădit câte un copac în grădina Erasmus. A fost vizitată școala care funcționează atât în sistem educațional tradițional, cât și în alternativa ”Montessori”. Au fost prezentate diferite modalități de implementare a metodei S.T.E.A.M; în clasele alternativei Montessori, profesorii și elevii au demonstrat  cum pot fi formate abilitățile matematice de numărat și socotit cu ajutorul trusei specifice. În alte clase, elevii au fost motivați să învețe tehnologie și știință dezvoltându-li-se în același timp abilități cum ar fi creativitatea, munca în echipă, abilități practice, de comunicare, prin confecționarea de obiecte cu materiale din natură sau prin prepararea unor prăjituri fără coacere. În laboratorul școlii, copiii au demonstrat competențe de invenție și tehnologie digitală, roboții-jucărie erau folosiți pentru a le fi evaluate elevilor cunoștințele matematice, despre culori și alimente sănătoase. Roboții au fost programați să meargă pe planșeta cu elemente și să se oprească pe răspunsul corect. Astfel, elevii își exersează și abilitățile de orientare, de folosire a tehnologiei moderne, iar perspectiva interdisciplinară se lărgește.

A fost vizitat ”Colțul proiectului STEAM” referitor la necesitatea adoptării unei alimentații sănătoase. Aici a fost o activitate prin care s-a marcat Ziua Internațională a Alimentației Sănătoase; a fost confecționat un poster înfățișțnd diferența dintre nutriția sănătoasă și cea nesănătoasă, cu rezultat obezitatea. Un efect al acestui tip de educație: copiilor li se dezvoltă gândirea critică și raționamentul autoconștient față de alimentele pe care le consumă.

O altă activitate a fost cea de prezentare a ceea ce înseamnă STEAM, ce obiective sunt urmărite. Motivarea implementării în practica pedagogică a metodei STEAM s-a realizat din perspectiva respectării celor ”4 C” din educație și a caracteristicilor generațiilor, începând cu generația baby boom până la generația alpha, aceasta din urmă fiind prezentă acum în clasele din școli și grădinițe. De asemenea, au fost subliniate așteptările noii generații de la dascăli și modalitățile în care aceștia din urmă îi pot ajuta pe copii să se integreze mai ușor în societate.

A avut loc și un concurs, cu tema ”Fii creativ în farfuria ta” în care copiii unei clase alături de mame au pregătit gustări sănătoase – din legume și fructe,, atractive, exersându-și deprinderea de a alege alimente sănătoase, dar și creativitatea în a le prezenta estetic. Câte un membru al fiecărei echipe a jurizat concursul. Copiii au primit semne de carte confecționate de copiii din România, iar ei au oferit echipelor din proiect materiale confecționate de ei. Acesta a fost un moment de schimb intercultural.

Alte activități au pus accent pe tematica proiectului european: întâlnirea cu un nutriționist, care a prezentat cauzele și factorii de risc ai obezității, ce trebuie să conțină hrana completă pentru o zi, riscurile mâncatului emoțional și necesitatea practicării exercițiilor fizice; plantarea de răsaduri de legume în eco-grădina școlii, cu participarea membrilor echipelor din proiect alături de o mică echipă de eco-grădinari, elevi ai școlii gazdă. Un workshop a avut ca subiect preparea măslinelor consevate după rețeta tradițională turcă, apoi echipele și-au exersat creativitatea și aptitudinile artistice decorând borcanele cu măsline – un nou exemplu de aplicare a metodei STEAM. Într-o altă clasă din școala gazdă, un cadru didactic a promovat practicarea sporturilor ca mijloc de menținere a sănătății și de dezvoltare fizică armonioasă, de combatere a obezității. Copiii au fost filmați în timp ce participau la cursuri de tenis, judo, ciclism.

Coordonatorul proiectului, din Slovenia, a prezentat așteptările proiectului, modul în care se va face implementarea activităților. Au fost oferite exemple de bune practici prin diseminarea altui proiect, de asemenea de echipă, cu rol în formarea cadrelor didactice, în dezvoltarea unui curriculum comun în educația școlară și preșcolară. S-au stabilit sarcinile fiecărei echipe din proiect și calendarul activităților pentru 2019.  A fost derulat un alt workshop, despre modul de accesare și utilizare a aplicației Padlet, cu exemple cum poate fi folosită în colectarea și postarea informațiilor despre proiect în platforma eTwinning.

Echipele din proiect s-au întâlnit cu directorul general al educației din Alanya, care a evidențiat colaborarea și sprijinul oferit unităților din rețeaua școlară și a expus în rezumat sistemul de învățământ din Turcia, ponderea școlilor private și a celor publice, numărul proiectelor europene implementate în Alanya. Un alt workshop a avut ca temă cu arta tradițională Ebru – o tehnică de pictură specifică Turciei în care sunt utilizate numai materialele naturale, vopsele cu pigmenți naturali. După o scurtă prezentare a modului în care se realizează un tablou, membrii echipelor au lucrat pe rând sub îndrumarea gazdei care a făcut demonstrația, fiecare câte un tablou. Tehnica este utilă deoarece cultivă răbdarea, creativitatea, păstrarea tradițiilor și este potrivită în lucrul cu copiii, chiar și cu cei cu dezabilități.

Tot pentru a încuraja dialogul intercultural, a fost organizată o vizită la castelul din Alanya, de fapt o cetate unde au admirat o casă tradițională turcească, obiecte pe care le foloseau în gospodărie, au înțeles mai multe despre felul cum trăia populația turcă, cum își organiza modul de viață. A fost și o vizită la moscheea din cetate unde au aflat mi multe despre tradițiile și obiceiurile religioase ale mahomedanilor.

În ultima zi a avut loc o viyită la o școală specială în care copiilor cu autism și sindrom Down li se dezvoltă abilități care îi ajută să se integreze cât mai bine în viața socială. Copiii învață aici cum să folosească aparatele electrocasnice, cum să rezolve treburile casnice, ba chiar învață diferite meserii – croitorie, olărit, grădinărit, tâmplărie, învață cum să socializeze. Școala a fost construită de un cetățean Alanyei și donată guvernului turc; transportul și hrana copiilor beneficari sunt susținute de stat. În această școală sunt copii și tineri de la 3 la 21 de ani.

Pe tot parcursul mobilității, atât profesorii cât și elevii și-au dezvoltat abilitățile de limba engleză, de folosire a instrumentelor TIC pentru a crea și dezvolta materiale educaționale și didactice, a crescut interesul pentru cunoașterea și înțelegerea diversității, au învățat toleranța față de alte naționalități, toate acestea contribuind la formarea competențelor personale și profesionale”, povestește Rodica Topal.

** *  Proiectul „Simțurile, gândirea și educația în acțiune pentru omenire” https://brailachirei.wordpress.com/2018/10/13/gradinita-pp-nr-2-braila-nou-proiect-erasmus/ (în engleză, ”Senses, Thinking & Education on Action for Mankind”) derulat prin programul european Erasmus+ are ca pertneri alte instituții din încă patru țări europene: Slovenia – coordonatoare de proiect, Turcia, Finlanda, Polonia. Perioada de derulare este doi ani, 2018 – 2020, având o finanţare de 20320 euro. Grupul ţintă este reprezentat de preşcolari cu vârsta cuprinsă între 4 – 6 ani, şcolari, cadre didactice din cele cinci ţări europene şi părinţi.

Grădiniţa PP nr. 2 Brăila (a doua oară cu titlul ”Școală Europeană” în 2018 https://brailachirei.wordpress.com/2018/05/26/gradinita-pp-nr-2-braila-din-nou-scoala-europeana/) are înscris în proiect un număr de 160 de preşcolari şi 18 cadre didactice care vor contribui eficient la realizarea obiectivelor comune privind introducerea metodologiilor STEAM și CLIL în  abordări pedagogice despre alimentația sănătoasă, patrimoniul cultural european,  tradiții și obiceiuri, conștientizarea faptului că un om sănătos este cea mai importantă resursă pentru o organizație – se va urmări promovarea și consolidarea comportamentelor pozitive și în același timp evitarea celor negative, cum ar fi obezitatea, diabetul, problemele dentare. Alte obiective: folosirea  instrumentelor TIC pentru a crea și difuza materiale educaționale și didactice pentru a dezvolta curriculum-ul și un conținut comun pe viitor în educația școlară și preșcolară și, nu în ultimul rând, cultivarea celor ”4 C” comunicare, colaborare,  creativitate și gândire critică. Proiectul va avea un impact deosebit atât pentru copiii care vor avea posibilitatea  de a cunoaşte modul sănătos de a se hrăni și vor deveni mai receptivi faţă de alimentația sănătoasă dar și pentru cadrele didactice care vor cunoaşte sisteme educaţionale din diverse ţări europene, se vor abilita în implementarea metodologiilor STEAM și CLIL în instituţiile de învăţământ, ceea ce va asigura creşterea motivării de învățare.