La Teatrul ”Maria Filotti”, evenimente dedicate Zilei municipiului (651 ani atestare documentară)

*Sâmbătă, 19 ianuarie 2019, ora 16.00 * Expoziție, film documentar și concert cu Orchestra ”Iosif Ivanovici” condusă de Petrea Gogu 

   

Orchestra ”Iosif Ivanovici” dirijată de Petrea Gogu

     Evenimentele dedicate Zilei Municipiului Brăila (20 ianuarie, data de atestare documentară – anul acesta sunt deja 651 ani) continuă sâmbătă, 19 ianuarie 2019, de la ora 16.00, la Teatrul ”Maria Filotti”, cu trei momente distincte – inițiator în organizare Primăria municipiului Brăila. Intrarea este liberă.

Astfel, în Holul Monumental al teatrului este amenajată o expoziție de ilustrate și documente puse la dispoziție de Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Brăila și de Biblioteca Județeană ”Panait Istrati”.

orașul Brăila, hartă de la 1892

În sala mare va fi proiectat un film documentar realizat la Teatrul ”Maria Filotti” Brăila, cu sprijinul Muzeului Brăilei ”Carol I”, intitulat ”Brăila, misiune pentru România” – regia și scenariul Anca Cismaru, ilustrația muzicală Ștefan Cudălbeanu.

Cel de-al treilea punct din program are loc tot în sala mare de spectacole și este un concert aniversar susținut de Orchestra de suflători ”Iosif Ivanovici” a Asociației culturale ”Voces Concordiae”, dirijor col(r). prof. Petrea Gogu, soliști Magda Duțu și Maria Ciocan.

Expoziţie „Ion Gâţă. In memoriam”, la Galeria de Artă Brăila

*Se vernisează sâmbătă, 19 ianuarie 2019, ora 11.00  *Evenimentul marchează 25 ani de la moartea artistului * Lucrările fac parte din colecţii particulare

        Filiala Brăila a Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) România – preşedinte Gh. Mosorescu, Consiliul Judeţean Brăila şi Centrul de Creaţie Brăila anunță vernisajul expoziției ,,Ion Gâţă – in memoriam” pentru data de 19 ianuarie 2019, ora 11.00, în Galeria de Artă Brăila (Piața Traian nr. 2). Expoziția va fi deschisă în perioada 19 ianuarie 2019 – 6 februarie 2019. Intrare liberă,
Expoziția prezintă lucrări proveniente de la colecţionari ce au răspuns invitaţiei de a fi admirate şi de marele public, este organizată cu sprijinul familiei regretatului Ion Gâţă și este închinată celor 25 ani de la dispariţia artistului.** * Ion Gâţă s-a născut în 13 februarie 1946 la Vârlezi, în judeţul Galaţi. Studiile primare, gimnaziale și liceale le-a facut la Brăila. În perioada 1971- 1974 a urmat Facultatea de Desen din cadrul Institutului de Arte Plastice ,,N. Grigorescu” București. În perioada 1974 – 1994 a fost profesor de desen: 1974 – 1975 la Şcoala Generală Ostrov şi Racoviţă, 1975 -1976 la Făurei, 1976 – 1977 la Casa Pionierilor Ianca, 1977 – 1990 la Liceul Ianca. În 1991 este titularizat la Școala Generală nr. 19 Brăila, și-l vom găsi la catedrele de desen ale Şcolilor generale nr. 21 şi 27, iar din 1992 la Liceul de Artă ,,Hariclea Darclee” Brăila, liceu ce a organizat Concursului judeţean de arte plastice „Ion Gâţă – in memoriam”.
       Ca artist plastic, a participat la expozițiile de grup ale artiștilor profesioniști în Brăila, București, Nantes – în Franța, Chișinau, Plevna – în Bulgaria, Constanța, Galați, Buzău. A deschis cinci expoziții personale la Brăila și patru în Franța, la Chapelle sur Erdre, Vallet si Bouai, în anii 1990, 1991 și 1992.
Din 1986 devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici iar din 1992 este președintele Filialei Brăila a UAP din România, până la stingerea din viaţă în 25 iulie 1994.
   ** *  Informaţii de la vernisaj, foto şi video vor fi disponibile şi pe paginile https://www.facebook.com/ArmandaFilipine şi https://www.facebook.com/BrailaChirei/ unde vă invit să fiţi la curent (cu un simplu LIKE infomaţia ajunge mai uşor la dumneavoastră).

Dezbatere în Parlament pe tema crizei medicamnetelor. Iniţiator, deputat Antoneta Ioniţă

*Criza medicamentelor în România, accentuată de incompetenţa guvernamentală – apreciază deputatul liberal Antoneta Ioniţă, care a subliniat principalele defecte ale guvernării: lipsa de politici publice predictibile și coerente * Acesta este motivul pentru care medicul Antoneta Ioniţă a invitat colegii în data de 15 ianuaie 2019 la o dezbatere care să aducă soluţii  

Antoneta Ioniță, medic,
deputat PNL

Sistemul medical românesc duce lipsă de politici publice predictibile și coerente, dar și de un management performant la Nivelul Ministerului Sănătății, ceea ce face ca pacienții să nu aibă acces la medicamente, medici și investigații medicale. Aplicarea diferențiată a taxei claw-back, precum și creșterea bugetului pentru medicamentele gratuite și compensate de către Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate ar putea echilibra situația, iar studiile au demonstrat că introducerea pe lista de medicamente compensate a unor produse noi, moderne și posibilitatea medicilor de familie de a le prescrie ar duce la scăderea costurilor din sistem. Accesul la investigații și tratamente moderne generează  economii, crește calitatea actului medical și a vieții pacientului. Acestea sunt doar câteva dintre concluziile dezbaterii <Accesul la medicamente. Soluții și recomandări> pe care am inițiat-o la Palatul Parlamentului în 15 ianuarie 2019”, precizează deputatul PNL Antoneta Ioniță (comunicat postat și la http://www.cdep.ro/relatii_publice/site2015.text_presa?pid=17354).

Medicul brăilean Antoneta Ioniță, președinte Organizația Fmeilor Liberale Brăila, s-a gândit că ”o dezbatere pe cest subiect este necesară, în condițiile în care criza de medicamente din România se acutizează de la o perioadă la alta”. În fond, statisticile oficiale ale Ministerului Sănătății vorbesc despre dimensiunea dezastrului. ”Numai în ultimii doi ani, au fost retrase de pe piață 2.400 de medicamente generice ieftine, majoritatea fabricate în România, 536 medicamente originale și 452 de medicamente cu Denumire Comună Internațională Unică. Alte  1.075 de medicamente generice și vaccinuri au fost livrate cu discontinuitate către farmacii sau rețele medicale. Cei mai afectați sunt bătrânii și bolnavii cronic, care nu mai au acces la medicamentele românești ieftine, dar situația se răsfrânge și asupra copiilor și a adulților. Nemulțumirile au fost punctate în cadrul dezbaterii ”Accesul la medicamente. Soluții și recomandări”, la care au participat  reprezentanți ai grupurilor de analiză în politici publice, lideri ai asociațiilor pacienților cu diferite afecțiuni, medici, farmaciști, reprezentanți ai organizațiilor profesionale, producători de medicamente”, apreciază medicul deputat.

Nu putem să nu remarcăm că au absentat exact factorii de decizie, reprezentanții Ministerului Sănătății, ai Agenției Naționale a Medicamentului și cei ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Știm că toate aceste instituții sunt conduse de persoane numite politic, care nici măcar nu catadicsesc să ofere informații, nicidecum să caute căi de rezolvare a unor probleme acute, care afectează atâta lume! Considerăm că absența lor este o sfidare față de un demers nepolitic, prin care am dorit ca la aceeași masă a dialogului să se așeze toți cei implicați și afectați de criza medicamentelor și, în general, de această stare generală precară a sistemului sanitar românesc, pentru a găsi soluții viabile și coerente. Oricum, concluziile și propunerile în urma acestei sesiuni de lucru vor fi înaintate Ministerului Sănătății, Ministerului Finanțelor, Agenției Naționale a Medicamentului, pentru că sunt puncte de vedere pertinente, de care sperăm că se va ține seama atât la elaborarea bugetului pentru 2019, cât și în armonizarea legislației”, declară Antoneta Ioniță care speră că dezbaterea a deschis calea unui dialog putere/opoziție și a unor rezolvări absolut necesare în domeniu.