Întâlnire cu scriitorul Valeriu Valegvi, la Brăila

*Eveniment de Dragobete – în 24 februarie 2019, de la ora 11.00 – la secţia Etnografie a Muzeului Brăilei „Carol I”, înscris în proiectul „Interferenţe culturale interetnice” în care secţia muzeală are ca partener Reprezentanţa Galaţi-Tecuci, Filiala Iaşi a Uniunii Scriitorilor *

  Scriitorul Valeriu Valegvi, din Galaţi, vine în 23 februarie 2019, de la ora 11.00 la Secția Etnografie (strada Polonă nr. 14) a Muzeului Brăilei „Carol I” pentru o întâlnire cu iubitorii poeziei. Evenimentul este primul din proiectul „Interferenţe culturale interetnice” pe care secţia muzeală condusă de muzeograf şef Gabriela Dorina Cloşcă îl derulează de acum înainte în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România (USR), Filiala Iași, Reprezența Galați-Tecuci.

Prezintă Violeta Craiu (nume real Georgeta Cârjan) – membru USR, Filiala Iaşi. Moderează întâlnirea muzeograf dr. Brîndușa Ilie de la secția Etnografie. Foto Valeriu Valegvi din arhiva Armanda Filipine, revistei de cultură şi informaţie Braila Chirei, de la alte eveniment (https://brailachirei.wordpress.com/2018/12/04/scriitori-braileni-si-galateni-lansari-de-carte-la-braila/) derulat la secţia Etnografie, în decembrie 2018.

** * Valeriu Valegvi (în acte Valeriu Muraru ) este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este absolvent al Facultăţii de Drept din Iaşi, promoţia 1981. Are şi cursuri postuniversitare, derulate tot la Iaşi, până în anul 1987. A activat în calitate de consilier juridic în perioada 1983 – 2011. Valeriu Valegvi este, până în prezent, autorul a 18 cărți între care „Cartea capricornului în echinocții” – antologie de poezie pentru perioada 1995 – 2010, Editura Opera Magna din Iași, 2011; „Amintiri din larg” – antologie de poezie, Editura Tipo Moldova din Iași, 2012; „Octombrie reloaded” – poeme, Editura Opera Magna din Iași, 2013; „Memoria amiezilor” – poeme, Editura Opera Magna din Iași, 2014; „Seducția interiorului” – poeme, Editura InfoRapArt din Galați, 2016; „Până unde aruncă undița sufletul?” micro-eseuri, Editura Opera Magna din Iași, 2017; „Arcă-n vremi de mătase” poeme, Editura eCreator din Baia Mare, 2017; „Eva printre degete” poeme, Editura Detectiv Literar din București, 2018.

Valeriu Valegvi


Valeriu Valegvi este redactor la revista „Tecuciul literar-artistic” din anul 2017. Publică în mai multe reviste – ex. „Urmuz”, „Poezia”, „Tecuciul literar-artistic”, „Feed Back”, „Detectiv Literar”, „Axis Libri” etc. Are premii pentru poezie – ex. la Festivalul național de creație „Vrancea literară” în 2014, Premiul de excelență pentru întreaga activitate literară acordat de revista Boema din Galați în anul 2015. Valeriu Valegvi este prezent în antologii: ex. „Balcanica” – antologie de poeți români și din Bosnia Herțegovina, Editura Proilavia, Brăila, 2013; „Antologie de poezie română contemporană” – cu traduceri în limbile franceză, engleză și germană – în colecția Opera Omnia, Editura Tipo Moldova din Iași, 2014; „Antologia Bibliotecii revistei Convorbiri Literare„, Iași, 2015; „Mirajul mamei – Cele mai frumoase poezii despre mamă” antologie și de poezie internațională, Editura InfoRapArt, Galați, 2015. 

** * Obiectivele proiectului „Interferenţe culturale interetnice”: promovarea identității culturale și a culturii scrise; valorificarea patrimoniului mobil și imobil. Activități: lansări de carte, conferințe, lecturi publice. Proiectul a debutat de Dragobete, cu o „Întâlnire cu scriitorul Valeriu Valegvi”.

Notă. Urmăriţi reţeaua de socializare Facebook, paginile https://www.facebook.com/ArmandaFilipine

şi https://www.facebook.com/BrailaChirei/ pentru detalii (secvenţe video, foto) de la eveniment.

Concert pentru 8 martie 2019, oferit de Filarmonica „Lyra – Cavadia” Brăila

*Cu Orchestra de cameră „Cavadia” condusă de Petrea Gogu, solişti Cristian Bălăşescu – tenor şi Radu Banariuc – violonist, la Teatrul „Maria Filotti” în 6 martie 2019, de la ora 19.00

  Filarmonica „Lyra – George Cavadia” Brăila, manager prof. Ionuţ Săndel Balaban, invită publicul brăilean şi nu numai la concertul vocal-simfonic sustinut de Orchestra de cameră „George Cavadia” a filarmonicii brăilene, orchestră condusă de col (r) prof. Petrea Gogu, concert dedicat doamnelor şi domnişoarelor cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii (8 martie). Evenimentul are loc în data de 6 martie 2019, cu începere de la ora 19.00, in sala mare a Teatrului „Maria Filotti” Brăila.
Concertul are de această dată ca invitaţi pe tenorul Cristian Bălăşescu – activează în prezent ca prim-solist al Operei Naţionale Timişoara, şi pe violonistul Radu Banariuc din Republica Moldova. Vor fi prezentate pagini din creaţia compozitorilor Antonio Vivaldi, Gioachino Rossini, Johann Strauss, Franz Lehar, Vangelis (Evangelos Odysseas Papathanassiou) etc.

Biletele – preţ bilet pentru acest concert 39.08 lei – se găsesc la sediul filarmonicii din Brăila, Calea Călăraşilor nr. 52 (Casa Tineretului) de luni până vineri între orele 8.00 – 18.00. Relaţii suplimentare şi rezervări la tel 0787/817063 sau 0787261117. 

Foto cu Orchestra de cameră a filarmonicii brăilene dirijată de maestrul Petrea Gogu (cel cere a condus vreme de 25 de ani Muzica Militară a Garnizoanei Brăila, cel care a înfinţat la Brăila un atractiv Festival al Muzicililor Militare), tot pe scena dramaticului brăilean, din arhiva Armanda Filipine – revista de cutură şi informaţie Braila Chirei. de la un concert cu solist Alexandru Tomescu (25 octombrie 2018).

Notă. Urmăriţi reţeaua de socializare Facebook, paginile https://www.facebook.com/ArmandaFilipine

şi https://www.facebook.com/BrailaChirei/ pentru detalii (secvenţe video, foto) de la eveniment.

Primar Dragomir: ”La Brăila se plătesc indemnizațiile persoanalor cu dizabilități. Din bani de la investiții”

*Edilul a precizat că fondul destinat investițiilor pentru municipiul Brăila este mai mare anul acesta, dar că unele proiecte nu se vor face tocmai pentru ca plata destinată persoanelor cu dizabilități și însoțitorilor acestora să poată fi efectuată

 

Marian Viorel Dragomir – primar Brăila

În întâlnirea pe care Marian Viorel Dragomir – primarul municipiului Brăila – a avut-o astăzi, 20 februarie 2019, cu jurnaliștii a făcut și precizări referitoare la plata indemnizațiilor persoanelor cu dizabilități și plata indemnizațiilor însoțitorilor acestora, plăți care erau puse sub semnul întrebârii după schimbările din Bugetul de stat 2019 propuse de guvernnați, respectiv de cei din PSD  – formațiune din care face parte și Dragomir – și cei din ALDE. (Nota red. Un buget întârziat foarte, foarte mult… el  trebuia depus în noiembrie 2018, dar a fost anunțat abia în 9 februarie 2019…)

Edilul brăilean a precizat că banii  destinați acestor plăți vor fi luați din fondul de investiții care, pentru municipiul Brăila, este mai mare anul acesta decât în anul precedent, dar că din acest motiv unele proiecte nu se vor mai putea face, tocmai pentru ca plata destinată persoanelor cu dizabilități și însoțitorilor acestora să poată fi efectuată  la timp și complet.

Nota red. Imediat după depunerea Bugetului 2019, la aflarea veștii că plata indemnizațiilor persoanelor cu dizabilități a fost trecută din acest an în sarcina primăriilor, mai mulți primari și-au exprimat îngrijorarea cu privire la modul cum vor putea  – mai degrabă NU vor putea – să efectueze aceste plăți din bugetul propriu (până acum, banii veneau de la centru, special pentru aceste categorii), iar în mai multe municipii și localități reprezentanți ai acestor categorii de persoane au ieșit în stradă să își strige nemulțumirea.

Film documentar la Muzeul Brăilei ”Carol I”, parteneri KineDoc și Cinefeel

*Joi, 21 februarie 2019, de la ora 17.00 * Pelicula este „Nicăieri unde să te ascunzi (Nowhere to Hide)”, o producție Norvegia 2016

  La Muzeul Brăilei ”Carol I” are loc joi, 21 februarie 2019, de la ora 17.00 vizionarea filmului documentar „Nicăieri unde să te ascunzi (Nowhere to Hide)”, producție norvegiană 2016 – în sala „Regele Ferdinand și Regina Maria” (Piața Traian nr. 3, sediul central al Muzeului Brăilei „Carol I”). Intrarea este liberă. Evenimentul este organizată în colaborare cu KineDoc powered by One World Romania și CineFeel Brăila.

       Filmul descrie acțiunea desfășurată după ce americanii au părăsit Iraq-ul în 2011, iar un asistent medical numit Nori Sharif a fost rugat să raporteze despre starea țării sale, furnizând acces unic în una din cele mai periculoase și inaccesibile zone din lume – „triunghiul morții”, în centrul Iraq-ului. Lucrând în spitalul local din Jalawla, a filmat victimele războiului pe parcursul a cinci ani. Imaginile șocante arată familii sfâșiate, mutilate și distruse de violența din Irak, iar în fiecare zi sosesc tot mai multe, deoarece conflictele continuă și viața este perturbată de atacurile repetate Adesea nici măcar nu este clar cine sunt adversarii. Odată cu sporirea amenințării, când armata irakiană se retrage în 2013 din cauza grupurilor militante, populația fuge, însoțită de majoritatea personalului spitalicesc. Sharif este unul din puținii rămași. Când Statul Islamic avansează în Jalawla în 2014 și în cele din urmă preia orașul, Sharif continuă să filmeze. Apoi și el trebuie să fugă, pentru a-și păstra familia și pe sine, în siguranță.

** * KineDok (https://kinedok.net/ro) este un program unic în Europa prin amploarea sa, desfășurându-se concomitent în 7 țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Norvegia, Bulgaria şi România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare din țările participante contribuie cu documentare produse în ultimii ani, care rulează apoi în sute de locații din toate cele 7 teritorii, generând astfel o comunitate culturală impresionantă.

** * CineFeel Brăila (SC Arta Cinematografica Minerva SRL) este un proiect local, inițiativa unui inginer – Dan Ciurea – cu drag de partea bună a vieții, realizat cu scopul de a promova cinematograful de artă pentru iubitorii celei de-a șaptea arte. Noutăți găsim mereu la https://www.facebook.com/CinefeelBraila/ pe pagina dedicată în rețeaua Facebook. Spațiul de prezentare a filmelor se află în incinta Centrului de Creație Brăila – Piața Traian nr. 2, la etajul I.

”Iubește românește!”, de Dragobete la Casa de Cultură Brăila

*Evenimente sâmbătă, 23 februarie 2019, în căminul din cartierul Chercea de la ora 12.00 și la sediul din Casa ”Goangă” de la ora 17.00

  De Dragobete – unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român (se serba în jurul datei de 24 februarie), Casa de Cultură a municipiului Brăila organizează evenimente cultural-artistice la filiala din cartierul Chercea și la sediul din Casa Memorială „Petre Ştefănescu-Goangă”. Ele au loc sâmbătă, 23 februarie 2019. Intrarea este liberă.

grup „Generaţii”

Foto dreapta, din arhiva revistei de cultură Braila Chirei, cu altă formulă a grului ”Generații”

De la ora 12.00, la sala mare din Căminul cultural – cartierul Chercea – evoluează Ansamblul vocal instrumental „Valurile Dunării” al Casei de Cultură Brăila, oferind un spectacol cu snoave, proverbe, cîntece populare – prelucrări folclorice în interpretarea soliștilor și grupurilor vocale, și instrumental, a orchestrei de mandoline. De asemenea, programul cuprinde și prezentarea unor obiceiuri românești  – țesut, tors, lucru la gherghef, lucru cu fusul și caierul.
Începând cu ora 17.00, la Casa Memorială „Petre Ştefănescu-Goangă”, fete din Grupul folk „Generații” condus de prof. Dumitru Popescu  vor cânta și vor recita poezii din creația populară: Raluca Tănase, Diana Ciortan, Cristina Buțea, Ioana Axente, Laura Vicol, Elena Panait, Andra Turcu, Aida Stan.
Manifestarea Casei de Cultură a municipiului Brăila vine în sprijinul promovării tradiţiilor culturale autentice româneşti prin evenimente dedicate”, subliniază în invitație managerul Mircea Ciucașu.

Concert simfonic cu Orchestra de cameră „Cavadia”, la Lyra

Miercuri, 20 februarie 2019… A nu se rata. Ca de altfel, orice eveniment cu Orchestra de cameră a Filarmonicii brăilene, orchestră condusă de Petrea Gogu.

BRAILA CHIREI

*Evenimentul organizat de Filarmonica „Lyra – George Cavadia” este programat pentru data de 20 februarie 2019 de la ora 18.00, sub conducerea dirijorală a maestrului Petrea Gogu

Filarmonica „Lyra – George Cavadia” Braila – manager Ionuţ Săndel Balaban – invită publicul meloman miercuri, 20 februarie 2019, cu începere de la ora 18.00 în sala de concerte „Dr. Nicu Teodorescu” a Palatului „Lyra” din municipiul Brăila la cel de-al doilea concert simfonic al anului, sustinut de Orchestra de cameră a filarmonicii dirijată de col (r). prof. Petrea Gogu. 
Solişti în concert sunt Petrea Gisca – la corn, Carina Tanase-Ene – la pian, Victor Tiganusi – la corn.
În program, lucrări de Joseph Haydn – Uvertura la Opera „Armida”, Concert pentru pian, orchestră de coarde în Do Major şi Simfonia nr. 45 în Fa diez minor, de Georg Philipp Telemann – Concert pentru 2 corni şi orchestră de coarde în Mi bemol Major.

Bilete se găsesc la agentia filarmonicii din…

Vezi articolul original 27 de cuvinte mai mult

Lansarea cărții “Tigrul şi Maimuţa” de Rareș Ignat, psihoterapeut de cuplu şi psihosexolog

*La București, în 20 februarie 2019, ora 18.30 la cafeneaua Embassy One * Eveniment organizat de Houston NPA 

Miercuri, 20 februarie 2019, compania de comunicare medicală Houston NPA (http://houston.ro/) organizează lansarea cărții ”Tigrul și Maimuța” de Rareș Ignat – psihoterapeut de cuplu şi psihosexolog cu certificare europeană (ESSM/EFS). 

Cartea e în primul rând un sprijin pentru o viaţă de cuplu mai împlinită, ce nu poate exista fără o sexualitate armonioasă. Te ajută să înţelegi mai bine comportamentele sexuale, dar mai ales să descoperi elementele psihologice ce stau la baza relaţiilor intime. “Pentru a supravieţui în ‘jungla relaţională’ e esenţială interpretarea psihologică, percepţia, ce o are ‘tigrul impulsiv’ atunci când ascultă poveştile maimuţei căţărate pe spinarea sa”. ”Tigrul şi Maimuţa” se adresează tuturor celor ce-şi doresc să afle mai multe despre comportamentele sexuale şi despre noutăţile în psihosexologie.

Evenimentul are loc în București, la cafeneaua Embassy One din Piata Lahovari nr. 8, miercuri – 20 februarie 2019 – de la ora 18.30. Intrarea se face pe baza de confirmare la magdalena.purice@houston.ro

** *

Cum influențezi în bine obținerea plăcerii sexuale? – fragment din cartea ”Tigrul si Maimuța”

“În articolul publicat în Journal of Sexual Medicine, în 2016, Nicole Prause subliniază că multe femei nu pot să diferenţieze bine tipul de orgasm, vaginal sau clitoridian, la fel precum nici bărbaţii nu ar putea diferenţia ce le produce mai multă plăcere erotică: stimularea glandului sau a corpului penisului.
De altfel, procedurile standard ale International Society for Sexual Medicine au ca primă recomandare evitarea diagnosticului de anorgasmie atât timp cât nu a fost testată stimularea clitoridiană. Ghidul ISSM, publicat în 2013, menţionează, ca nivel de evidență A, că orgasmul clitoridian e „mai degrabă o variaţie normală a răspunsului sexual, decât o inhibiţie patologică”. Acest răspuns e menit să liniștească multitudinea femeilor ce apelează îngrijorate la specialiști atunci când nu reușesc să obţină orgasme vaginale semnificative. Standardele ISSM instituie necesitatea evaluării psihologice la femeile ce suferă de anorgasmie, pentru identificarea cauzelor ce pot crea un stres semnificativ și pentru remedierea factorilor cognitiv-afectivi ce pot afecta orgasmul. ISSM recomandă (tot la nivel A) evaluarea „anxietăţii, depresiei, atenţiei la semnalele sexuale, evaluarea clarităţii stărilor emoţionale și a existenţei unor strategii eficace de reglare emoţională, aprecierea percepţiei imaginii corporale și a stilurilor cognitive negative”. Mai subliniază că atitudinile negative faţă de sexualitate și sentimentele de vinovăţie pot fi negativ influenţate de „nivelul educaţional redus, de religiozitate” și de „lipsa de experienţă”.

“Prima persoană care a atras atenția asupra rolului jucat de poziția și de dimensiunea clitorisului în obținerea orgasmului are numele legat de cel al celebrului Brâncuși. E vorba de „prințesa” Marie Bonaparte, reprezentată de Brâncuși în sculptura în bronz denumită Prințesa X. La vremea ei, sculptura prezentă azi în Muzeul de Artă din Philadelphia a avut parte de un amplu scandal, ca urmare a asemănării cu un penis. Cunoscând cercetările doamnei Bonaparte în privința obținerii orgasmului, aș spune că asemănarea nu e chiar întâmplătoare. Doamna Bonaparte, o strănepoată a lui Napoleon, publica în 1924, sub pseudonimul A. E. Narjani, unul dintre primele studii despre „frigiditate”, o problemă ce o afecta și pe ea. În urma evaluării clinice a 243 de femei, doamna Bonaparte susținea că există trei tipuri de femei: „paraclitoridiene”, care obțin cu ușurință orgasmul ca urmare a apropierii clitorisului de vagin, „teleclitoridiene”, care au probleme în obținerea orgasmului ca urmare a unui clitoris prea distanțat și „mezoclitoridiene”, la mijloc. Ea fiind o „teleclitoridiană”, i-a solicitat unui chirurg celebru să diminueze distanța dintre clitoris și vagin. Intervenția nu a fost urmată de un succes „orgasmic”. Nici celelalte două reintervenții chirurgicale nu au avut un final mai fericit. Având în vedere bogăția terminațiilor senzoriale ale clitorisului, extrem de dificil de a fi mutate, eșecul nu era ceva greu de imaginat. Obsesia Prințesei X pentru obținerea orgasmului vaginal a fost, de fapt, ali- mentată și de influența „macho” a lui Sigmund Freud, care considera că doar orgasmul vaginal, penian, e unul legitim, „recunoscut”.