Salonul Cărţii 2019 de la Paris, ediţia 39

*În perioada 15 – 18 martie * Peste 30000 evenimente în parcul expoziţional de la Poarta Versailles

  Parisul găzduieşte o nouă ediţie, a 39-a, Salon du Livre (https://www.livreparis.com)/ Salonul Cărţii în perioada 15 – 18 martie 2019. Participanţii, din 28 de ţări – inclusiv România, prezentă a 30-a oară la acest mare târg de carte, oferă publicului – foarte numeros – ocazia să vadă, să cumpere volume nu doar de literatură, ci şi din alte domenii de interes. Întâlnirile cu autorii de carte, scriitori în special şi nu numai – filosofi. cercetători, artişti plastici, autori de benzi desenate etc, dar şi mesele rotunde cu teme incitante sunt şi ele foarte atractive; fiecare participant din public primeşte la intrarea în Salon du Livre o hartă pentru a se putea orienta mai bine pe cele sute şi sute de metri pătraţi.  Evenimentele – 30000 în programul celor trei zile – au loc în spaţiul expoziţional organizat în parcul de la Poarta Versailles pe nu mai puţin de opt scene.

Standul României, cu peste 35 de edituri din ţară, este organizat de Institutul Cultural Român (ICR) Paris care a invitat la deschiderea oficială a standului românesc din 14 martie 2018 pe Luca Niculescu – ambasadorul român în Franţa, pe istoricul dr. Adrian Cioroianu – ambasadorul României la Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO, pe Lilian Zamfiroiu – ambasadorul român la Luxemburg. La standul României vor fi prezenţi scriitori cunoscuţi, ex. Herta Muler – laureată Nobel (N. red. După ce părăsit ţara natală), Doina Uricariu (în prezent cu domiciuliul în SUA), Matei Vişniec şi Dinu Flămând (cu domiciliu în Franţa), Adriana Babeţi, Ioana Pârvulescu, George Banu, Lucian Vasilescu, Cosmin Perţa, Stelian Tănase, George Arion, Robert Şerban etc.

Printre noutăţile editoriale de la târg se află traduceri în franceză ale unor titluri precum „Dimitrie Cantemir – Un prince roumain a l’aube des Lumières européennes” de Ştefan Lemny, Editura ICR, romanul „Fem” (éditions Non Lieu) de Magda Cârneci, „Un Cioran inédit, purquoi intrigue-t-il?” (éditionsFauve), de Mara Magda Maftei, „Pourquoi Hecube” (éditionsNon Lieu) de Matei Vişniec, „Les années romantiques” (éditions Non Lieu) de Gabriela Adameşteanu,  „L’Empreinte du papillon ou l’improbable idylle entre Capitalisme et Dictature” (éditions L’Harmattan) de Marina Anca.