Expoziţie „Mister şi culoare”, la Muzeul din Bârlad

*În Salonul internaţional de artă, lucrări ale artiştilor Liviu Hîncu, Jana Andreescu, Gheorghe Andreescu, Mihai Olteanu și Antonio Romeo Pălie fiind expuse şi la Casa de Cultură a Sindicatelor * În perioada 31 martie – 3 mai 2019

  La Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad (http://www.muzeuparvan.ro/

şi https://www.facebook.com/muzeul.vasileparvan) și Casa de Cultură a Sindicatelor „George Tutoveanu” Bârlad sunt expuse în perioada 31 martie – 3 mai 2019 lucrări în Salonul internaţional de artă, organizat sub genericul „Mister şi culoare”. Expun artiştii Liviu Hîncu din Republica Moldova, Jana Andreescu și Gheorghe Andreescu din Galați, Mihai Olteanu din Roman și Antonio Romeo Pălie din Bârlad, inițiatorul evenimentului. Vernisajul – în 31 martie, la sediul central al muzeului, cu o prezentare susţinută de Gh. Andreescu.

Participanții sunt pictori consacrați, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) Galați și UAP Republica Moldova, care în decursul carierei lor au participat la numeroase expoziții personale sau de grup găzduite de muzee și galerii de artă, din țară și străinătate. Amintim orașele Ploiești, Plopeni, București, Iași, Roman, Vaslui, Sinaia, Galați, dar și dincolo de granițe în Dubai, Cehia, Polonia, Italia. Particularitățile SALONULUI sunt date de faptul că toate lucrările sunt rodul participării artiștilor la tabere de creație, din anul 2018, respectiv de la Cacica, Plopeni, Cavnic, Cheile Vilișoareai – Castelul Cavalerilor din Aiud, dar și că acesta va fi găzduită în două spații respectiv la muzeu în sala „Vasile Palade” și Casa de Cultură a Sindicatelor „George Tutoveanu”,  în sala de expoziție. Tematicile abordate se evidențiază prin culoare, formă și mesaj alcătuind un întreg compozițional raportat și legat strict de momentul creației – organizatorii, respectiv dr. Mircea Mamalaucă, prof. Nelu Simion, prof. Antonio Romeo Pălie.

Cristian Radu, expoziţie personală „Silent Watcher” la Galaţi

*Artistul plastic brăilean invită publicul la Galeriile”N. Mantu” la vernisaj luni, 1 aprilie 2019, de la ora 18.00

Iubitorii de artă plastică – gălăţeni, brăileni şi nu numai – sunt aşteptaţi la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu” din Galaţi luni, 1 aprilie 2019, de la ora 18.00 la deschiderea expoziţiei personale a lui Cristian Radu – membru al filialei Brăila a Uniunii Artiştillor Plastici (UAP) din România.

  Sub genericul  „Silent Watcher”, pe simezele gălăţene – unde brăileanul nu se află pentru prima oară – se vor regăsi cele mai noi lucrări ale artistului plastic (care este şi profesor la Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu” Brăila). Lucrările pot fi admirate în spaţiul de expunere al UAP Galaţi până pe 20 aprilie 2019.

Nota red. Evenimentul face parte din tradiţia bunelor relaţii care s-au stabilit între UAP Brăila – preşedinte Gh. Mosorescu – şi UAP Galaţi – preşedinte David Sava. Periodic au loc expoziţii ale brăilenilor la Galaţi, ale gălăţenilor la Brăila, uneori artiştii plastici profesionişti din cele două oraşe vecine expunând împreună.

Foto stânga: Cristian Radu şi câteva lucrări ale sale, foto arhiva Armanda Filipine, revista de cultură şi informaţie Braila Chirei, în Galeriile de Artă Brăila.

** *  Informaţii de la eveniment, în formate foto şi video, vor fi disponibile şi pe paginile https://www.facebook.com/ArmandaFilipine şi

https://www.facebook.com/BrailaChirei/ unde vă invit să fiţi la curent (cu un simplu LIKE infomaţia ajunge mai uşor la dumneavoastră).