Sorin Vidis – „Privire spre interior. Eseu fotografic”, la Muzeul Brăilei „Carol I”


*Expoziţie de fotografie ce se vernisează în 5 aprilie 2019, de la ora 17.00 

  Sorin Vidis expune la Galeria de artă „Gheorghe Naum” a Muzeului Brăilei „Carol I” lucrări sub genericul „Privire spre interior. Eseu fotografic”. Deschiderea expoziţiei: vineri, 5 aprilie 2019, de la ora 17.00.

Aşa cum precizează muzeograf dr. Maria Stoica – şef Secţia artă. evenimentul face parte din în programul „Brăila înseamnă acasă”.

** * Sorin Vidis s-a născut în Brăila, în urmă cu 40 de ani. Locuieşte în Bucureşti. În 2002 a absolvit Facultatea de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri din Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti şi, timp de un deceniu, a lucrat ca inginer în proiectare, management de proiect, execuţie, supervizare, consultanţă şi management de contract. Din anul 2006, în paralel cu ingineria, Sorin Vidis a practicat fotografia, iar în 2013 a decis să se dedice integral doar pasiunii foto.  Este interesat de fotografia documentară, de eseu, stradă şi reportaj. Explorează diverse moduri de expunere a poveştilor vizuale. Focusat pe deconstrucţia mecanismelor de funcţionare a comunităţilor, a practicilor neconvenţionale, pe concepte abstracte şi alte subiecte de natură socială sau pur estetică, preferă proiectele de lungă durată, unde investigaţia vizuală poate atinge cote mai profunde.

Portofoliul fotografului Sorin Vidis conţine proiectele: „Ultimii oameni din groapa Văcăreşti” (publicat în Oitzarisme, Ilford Photo, Featureshoot, Petapixel, ThinkOutsideTheBox, Viewfind, Antler Press UK, iar cu expoziţiile de fotografie a participat la festivalurile din Ploieşti şi Negreşti Oaş), .„Oina”, foto-documentar despre realităţile socio-culturale care se întrepătrund cu fenomenul sportului naţional care a devenit album în 2017, câştigând premiul pentru cea mai frumoasă carte foto; fotografiile au fost expuse la Muzeul Ţăranului Român, Seneca Anticafe şi în festivalurile din Cluj, Ploieşti şi Negreşti Oaş). A mai realizat un fotoreportaj despre tradiţia musulmană de Ramadan în Bosnia, publicat online. În anul 2014, a fost invitat pentru proiectul fotografic de grup „Back to the Future” care explorează artistic industria auto, deschis în hala fabricii de componente auto „Bosch Rexroth” din Blaj.

Sorin Vidis a publicat articole editoriale în „Vice”, „Feeder”, „Oitzarisme”, „Viewfind”, Centrul de Fotografie Documentară. Revistele locale de profil, Photomagazine şi Foto-Video, i-au publicat portofolii şi serii fotografice în 2012 şi 2013.

Reclame

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.