La Brăila, Festivalul Concurs „Întâlnirea Umoriștilor” 2019

*Sâmbătă, 20 aprilie, la Casa Memorială „Petre Ștefănescu-Goangă” de la ora 17.00 în organizarea Casei de Cultură a municipiului Brăila 

  O nouă ediţie, a doua, a Festivalului Concurs „Întâlnirea Umoriștilor” se pregăteşte la Casa Memorială „Petre Ștefănescu-Goangă” sâmbătă, 20 aprilie 2019, începând cu ora 17.00 în organizarea Casei de Cultură a municipiului Brăila – manager Emanoil Mircea Ciucașu. Gala Laureaților celei de a doua ediții a festivalului se desfăşoară, ca şi la prima ediţie, în colaborare cu Cenaclul Umoriștilor Brăileni (CUB) „Ștefan Tropcea” condus de binecunoscutul umirost Mihai Frunză.

În Gală vor fi prezenți câștigătorii concursului lansat în luna februarie a acestui an, selectaţi dintre cei 60 de umoriști din țară și din Republica Moldova care au trimis lucrări pe cele două secțiuni ale concursului – Umor pe rime (fabulă şi poezie umoristică) cu tema Jocul cu focul şi Proză scurtă (schiţă umoristică și aforisme) cu tema Datul la cap. Gala va fi prezentatî de Raul Brebu de la Radio Magic FM.

În preambulul manifestării, de la ora 16.00, va avea loc vernisajul expoziției de pictură „Cititul din priviri” a artistului plastic Florin Gabriel Călin (care ne-a gratulat în alt eveniment cu portrete memorabile – foto la https://www.facebook.com/search/top/?q=Braila%20Chirei%20Florin%20Gabriel%20calin%20&epa=SEARCH_BOX), urmată de lansarea volumelor „Povestiri vesele” (proză umoristică) de Mihai Frunză și „Tatuaje pe cortex” de Alexandru Hanganu, cărți prezentate de Lucian Mănăilescu, Mihai Frunză și Emanoil Mircea Ciucașu.

** * Festivalul Concurs Întâlnirea Umoriștilor este un eveniment anual, competitiv şi are drept scop cultivarea literaturii umoristice – fabula, poezia epigramatică, schița umoristică, aforismul – în literatura de gen a urbei.

Fragment video de la prima ediţie – postat pe pagina Facebook a revistei de cultură şi informaţie Braila Chirei manageriată de Armanda Filipine

https://www.facebook.com/watch/?v=1777518252340756