Săptămâna europeană a vaccinării, 24 – 30 aprilie 2019

*Săptămâna Europeană a Imunizării (EIW) * În spaţiul european, în 2016 s-au înregistrat peste 90000 de decese cauzate de rujeolă, numărul deceselor a crescut la 110.000 în 2017 la nivel global – cauza fiind lipsa vaccinării 

 Săptămâna europeană a vaccinării sau Săptămâna Europeană a Imunizării (EIW), în perioada 24 – 30 aprilie 2019, propune acţiuni care au ca scop sublinierea importanţei vaccinării. Tema anului: Protected together https://www.who.int/campaigns/world-immunization-week/world-immunization-week-2019, #VaccinesWork

Şi chiar înainte de acest interval, la Spitalul Colţea din Bucureşti a avut loc în 22 aprilie 2019, o dezbatere cu tema “Acoperirea vaccinală – între acut şi cronic. Problemă. Soluţii” organizată de grupul de lucru Vaccine Advocacy al Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF, site la https://www.arepmf.ro/) şi la care au participat medici şi cu funcţii în spitale, universităţi. „Pornită de la efectele pe care bolile infecțioase prevenibile prin vaccinare le-au produs în ultimii 3 ani, dezbaterea a avut ca obiectiv găsirea de soluții viabile, implementabile, astfel încât România să nu mai piardă vieți omenești în zadar. La nivel mondial, re-emergența bolilor infecțioase a devenit, în ultimii ani, una dintre cele mai spinoase probleme de sănătate publică. Conform datelor OMS, în 2016, la nivel global, peste 7 milioane de oameni au fost afectați de rujeolă. Scăderea nivelului acoperirii vaccinale sub limita de 95% recomandată de OMS a dus în Europa la izbucnirea unei epidemii, începând cu 2016, epidemie care a afectat 29 țări din spațiul european. În 2016 s-au înregistrat peste 90000 de decese cauzate de rujeolă, numărul deceselor a crescut la 110.000 în 2017 la nivel global. În 2000, SUA anunță eliminarea infecției rujeoloase de pe teritoriul American, ca urmare a vaccinării extinse. Începutul lui 2019 anunță re-emergența infecției rujeoloase în SUA, cu un număr record de 465 cazuri extinse în 19 state, în mai puțin de 3 luni. Specialiștii CDC consideră actuală epidemie ca fiind a doua ca mărime și extindere, din momentul declarării eliminării bolii în SUA. În Europa, în Italia, România și Spania, s-au înregistrat cele mai multe îmbolnăviri. În 2016 – 2019, România declara peste 16.000 de cazuri și din păcate, 62 de vieți omenești pierdute. Majoritatea deceselor au fost copii sub 5 ani, fără antecedente vaccinale. Complicațiile gripei, în România, în sezonul 2017 – 2018, au dus la 129 decese, iar în sezonul 2018 – 2019 la 186 decese. Decesele au survenit la persoane nevaccinate. Între migrația populației în continuă creștere, acceptanță variabilă a vaccinării la scară mondială, accesul deficitar la servicii de sănătate a comunităților defavorizate și eficiența serviciilor de sănătate publică, rădăcinile acoperirii vaccinale, se conturează un fenomen complex medico-social, a cărui dimensiune profilează un viitor în care bolile infecțioase, considerate de mult “apuse”, pot deveni o tristă realitate. Imunizarea este vitală pentru a preveni boala și a proteja viața. Scopul EIW este de a crește procentul de acoperire vaccinală, prin creșterea gradului de conștientizare a importanței imunizării în rândul părinților și aparținătorilor, profesioniștilor din domeniul sănătății, factorilor de decizie politici, precum și mass-media. Fiecare dintre noi, părinți, medici, media sau decidenți, suntem datori să oferim copiilor noștri protecție, siguranță, dreptul la sănătate. Implicarea fiecăruia contează, informarea corectă a fiecăruia contează. Cunoașterea în profunzime, cu responsabilitate, a unei probleme, va permite asumarea deciziei corecte. Factorul timp rămâne vital” – organizatorii.

Despre subiect ne prezintă date importante şi dr. Ileana Brînză, medic primar MF, vicepreședinte AREPMF, în cele ce urmează. Vaccinarea înseamnă administrare a unui vaccin care are drept efect conferirea unei imunități active, specifice pentru o boală, făcând organismul rezistent la aceasta boală. Istoria epidemiilor care au rămas în memoria omenirii, fiind consemnate de supraviețuitori, datează cam din 3000 îen – la http://www.historyofvaccines.org/timeline  Date despre prevenție avem încă din 1500 îen, când variolizarea, apare ca metodă de prevenție într-un text atribuit lui Dhanwantari, părintele medicinei vedice. Demnă de menționat este și ultuirea, îmbăierea nou-născutului  în lapte provenit de la vacile bolnave de variola, metodă care se aplica încă din sec. VIII în Țările Române. Prima dovadă științifică a faptului că bolile infecțioase sunt produse de microorganisme care pot fi crescute și studiate a adus-o Louis Pasteur, în 1857. Astăzi, 29 de boli infecto-contagioase sunt prevenibile prin vaccinare. Organizația Mondială a Sănătății (OMS): “Pneumonia ucide mai mulţi copii decât orice altă boală infecţioasă”. OMS enumeră 6 boli ca fiind responsabile de 90% din decesele cauzate de boli infecţioase: HIV/SIDA, bolile diareice, malaria, rujeola, pneumonia şi tuberculoza.

Sistemul imun are o imensă capacitate de a răspunde la antigene. Oamenii pot genera aproximativ 10 miliarde anticorpi diferiți (datorită expunerii la germeni sau la alți agenți externi, dezvoltă între 1 milion și 100 de milioane anticorpi diferiți în timpul vieții). Fiecare sugar are, teoretic, capacitatea de a răspunde la aproximativ 10.000 de vaccinuri administrate simultan. Dacă cele 11 vaccinuri, recomandate de rutină în țările dezvoltate, ar fi administrate concomitent, sistemul imun ar folosi doar 0,1% din capacitatea sa pentru a le procesa. 

          Vaccinarea în 10 pași: 1) Parcurgeți lecția de scurtă istorie a bolilor infecțioase; 2) Revedeți Epidemiile de boli infecțioase care au devastat lumea; 3) Eliminați prejudecățile privind imunitatea dumneavoastră naturală și a celor dragi față de bolile infecțioase cu risc vital, fără o protecție vaccinală optimă practicată de generații întregi; 4) Vizualizați focarele actuale de boli infecțioase de pe harta lumii; 5) Eliminați prejudecățile privind protecția ineficientă prin vaccinare; 6) Nu utilizați informații eronate, incomplete, trunchiate despre protecția oferită de vaccinare, față de bolile infecțioase; 7) Informațiile corecte privind protecția sănătății dumneavoastră și a celor dragi pot fi luate de la medicul de familie; 8) Bolile infecțioase ucid și lasă sechele ce pot distruge viețile celor dragi; 9) Informarea corectă, completă, continuă, vă poate salva Viața; 10) Libertatea individuală începe cu respectarea Dreptului Fundamental la Protecția Sănătății și la Siguranța Vieții fiecărei ființe umane (prezentare tot de medicul brăilean IIeana Brânză).

De asemenea, World Health Organization Office for Romania a lansat cu această ocazie următorul mesaj: „Suntem aproape de a eradica poliomielita la nivel global, dar acest lucru este posibil doar dacă vom continua vaccinarea, în Regiunea Europeană și în toată lumea. Nu există tratament pentru poliomielită, dar boala poate fi prevenită prin vaccinare. Participă alături de noi la Săptămâna europeană a vaccinării (24 – 30 aprilie 2019) și distribuie mesajul: vaccinurile sunt benefice!”