„Triumphus”, personală Zuzu Caratănase la Brăila

*Împreună cu doi artişti invitaţi – Ovidiu Ionescu și Florin Stoiciu * Vernisaj sâmbătă, 4 mai 2019, de la ora 12.00

    Sub genericul ,,Triumphus”, artistul plastic Zuzu Caratănase expune lucrări de grafică şi gravură la Galeriile de Artă Brăila (Piața Traian nr. 2) alături de doi artişti invitaţi – Ovidiu Ionescu și Florin Stoiciu. Vernisajul este programat pentru sâmbătă, 4 mai 2019, de la ora 12.00 în prezenţa artistului şi a invitaților săi în expoziţie, Ovidiu Ionescu – cu trei lucrări de ceramică și Florin Stoiciu – cu două lucrări de pictură.

Expoziția prezintă lucrări ale lui Zuzu Caratănase realizate în tehnicile graficii și ale gravurii. Expoziția brăileană va fi deschisă în perioada 4 – 31 mai 2019.

       Una dintre lucrările lui Zuzu Caratănase are domensiunile 2,5 x 5.00 m – pentru prima dată o lucrare de asemenea dimensiuni se află pe simezele Galeriilor de Artă Brăila. Expoziţie curatoriată de Răzvan Dragoș și Gh. Mosorescu – preşedinte al Filialei Brăila a Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) din România.
Evenimentul este anunțat de Filiala Brăila a UAP România, Consiliul Judeţean Brăila şi Centrul de Creaţie Brăila.  

** * „Triumphus” este cea de-a 40-a expoziție personala a artistului ZuZu Caratănase (n. 1985), după ce în ultimii ani a mai avut expoziții personale în Romania, Israel, Germania, Italia, Bulgaria, China și Republica Moldova.
Academicianul Răzvan Theodorescu spune despre Caratănase că artistul a reușit să dezvolte conceptul de „grafică monumentală” și că „(…) este cu siguranță unul dintre graficienii cei mai talentați„, iar Eugen Mihăescu (membru de Onoare al Academiei Romane) afirmă „(…) De la Dürer, Rembrandt și, la noi, Aman, Răzvan Caratănase se poate înscrie pe linia marilor inovatori„.

Zuzu Caratănase în atelier

Zuzu Caratănase este supranumit „liderul generației sale” sau „cel care a întrezărit o noua vârsta de aur a graficii și gravurii”.

Artistul este cunoscut în tara și străinătate pentru creațiile sale monumentale atât prin dimensiune cât și prin tematică.

A participat şi fost invitat la peste 360 de expoziții în circa 20 de țări.

A reușit să obțină peste 80 de premii, medalii și distincții în România, Republica Moldova, Italia, Franța, Bulgaria și Japonia.

** *  Informaţii de la eveniment, în formate foto şi video, vor fi disponibile (şi) pe paginile https://www.facebook.com/ArmandaFilipine şi

https://www.facebook.com/BrailaChirei/ unde vă invit să fiţi la curent (cu un simplu LIKE infomaţia de pe pagina fb Braila Chirei ajunge mai uşor la dumneavoastră).

Reclame