Antoneta Ioniță, deputat PNL: ”De ziua medicilor de familie, aceleași deficiențe în sistem ca acum trei ani”

*Medic de familie, Antoneta Ioniţă cunoaşte sistemul din interior şi îşi permite să sublinieze deficienţele, în calitatea de parlamentar al opoziţiei având şi datoria de a atrage atenţia asupra lor, pentru ca puterea politică să ţină seama de critici şi să ia măsuri în vederea remedierii lor  

 

Antoneta Ioniță, medic,
deputat PNL

Sărbătorită în fiecare an pe 19 mai, Ziua Internațională a Medicului de Familie este încă o ocazie pentru ca cei peste 11.400 de medici de familie din România să constate că statul român continuă să îi trateze ca pe niște cenușărese ale sistemului medical, deși se află în prima linie în sprijinul pacienților.

Cu această ocazie, Medicul Antoneta Ioniţă – deputat în parlamentul României din partea Partidului Naţional Liberal (PNL) Organizaţia Brăila, preşedinte Organizaţia Femeilor Liberale Brăila, trage încă un semnal de alarmă asupra stării în care se află sistemul de sănătate mai ales în sectoarele aferente medicinei de familie, în spranţa că decidenţii politici de la putere vor face, în sfârşit, ceva mai mult ca să schimbe situaţia în bine.

Ca medic de familie, transmit întregul meu respect celor aflați în linia întâi a medicinei care, deși se confruntă cu mari probleme, nu abandonează și nu promovează jumătățile de măsură. Medicul de familie este specialistul care are o vedere generală, de ansamblu, asupra stării de sănătate a comunități pe care o servește.  Dar, mai ales, medicul de familie este, întâi de toate, un prieten al pacientului și al familiei acestuia.

        De Ziua Internațională a Medicului de Familie, mă aștept nu doar la felicitări stereotipe din partea Guvernului, a Ministerului Sănătății, ci la măsuri concrete de sprijinire a acestui sector extrem de important. Medicii de familie se confruntă în continuare cu mari probleme în derularea activității lor. Numărul mare de pacienți, subfinanțarea sistemului, programul informatic precar, dar și dispariția de pe rafturile farmaciilor a unor medicamente generice, de bună calitate și ieftine, ca urmare a aplicării nediferențiate a taxei claw-back, ar trebui să se afle pe agenda de lucru a Ministerului Sănătății. În plus, actualul sistem nu este deloc ofertant pentru tinerii care ar putea să vadă în medicina de familie o oportunitate profesională.

        Avem nevoie de programe de prevenție funcționale, avem nevoie de programe naționale pentru anumite categorii de afecțiuni, care să dea pacienților români șansa la supraviețuire sau la creșterea calității vieții. Programe care să nu rămână doar pe hârtie și care să beneficieze de finanțare constantă. Din păcate, deși am atras atenția de nenumărate ori cu privire la aceste deficiențe de sistem, totul rămâne la stadiul de proiecte și de promisiuni. Actuala guvernare respinge pe bandă rulantă toate propunerile de îmbunătățire a sistemului. Iar deficiențele din asistența medicală primară au ca principală victimă pacientul român și dreptul acestuia la servicii performante„.

Medic de familie Antoneta Ioniță

Deputat PNL Brăila

Deputat liberal Vasile Varga: „De ce Poşta Română e agent electoral pentru PSD…?!?”

*Parlamentarul precizează că la data de 19 aprilie a încetat contractul între sindicatul poştei şi PSD, iar faptul că încă se transmit materiale electorale împreună cu pensiile este o încălcare flagrantă a legii * Vasile Varga invită românii să vină la vot în 26 mai şi să sancţioneze la urne aceste derapaje 

Vasile Varga, deputat PNL

Deputatul liberal Vasile Varga, reprezentant în parlament din partea PNL Brăila, precizează că la o săptămână înainte de scrutinul pentru alegerile europarlamentare – 26 mai 2019 – pensionarii din Brăila primesc, pe lângă pensie, și materiale electorale ale Partidului Social Democrat (PSD). Mai mult, are semnale că poștașii devin extrem de încurcați dacă cineva îi întreabă în baza cărui contract fac servicii pentru PSD, iar situația de la Brăila nu este singulară în țară.

Poșta Română, o instituție a statului român, a devenit agent electoral PSD. O instituție de stat, plătită din banii micilor întreprinzători, a marilor companii, a medicilor, avocaților, profesorilor, a oamenilor de rând care muncesc, se erijează în distribuitor de materiale de propagandă  pentru partidul aflat la putere, în plină campanie electorală. Mii de poștași sunt obligați, indiferent de opțiunea personală, să răspândească mesajul PSD. Mulți dintre ei sunt revoltați de faptul că pe lângă distribuția ilegală, trebuie să convingă verbal alegătorii să voteze cu PSD. O disperare a partidului de guvernământ, o ilegalitate, care s-a transformat într-un abuz cras față de propriul electorat. O să facem demersuri să vedem dacă există sau nu un contract care să permită ca Poșta Română să facă acest serviciu pentru PSD”, afirmă Vasile Varga.

Între Poșta Română și PSD a fost semnat un contract, în data de 27 martie 2019, care era valabil până la data de 19 aprilie 2019, subliniază deputatul. „Ca mai toate găselnițele electorale, această mișcare în strategia electorală pesedistă a fost gândită încă înainte de începerea campaniei. Sindicatul Lucrătorilor Poştali a semnat acest protocol de colaborare cu PSD, dar din document reiese că viitorul Poştei, precum şi salariile angajaţilor, depind de guvern şi de aceea ar fi fost justificată semnarea unei astfel de înțelegeri cu PSD. Este de presupus că, desi protocolul a expirat, poștașii sunt șantajați să facă servicii pentru PSD, sub amenințarea că-și vor pierde locurile de muncă. Este un șantaj ordinar și o armă pe care PSD o folosește împotriva salariaților din sistemul public! PSD șantajează medicii și profesorii să meargă la miting, îi șantajează pe funcționarii publici, iar pe elevii de la școală să-l aplaude pe Liviu Dragnea! Un partid care folosește instituțiile statului după bunul plac, batjocorind inteligența și bunul simț al românilor, trebuie să fie sancționat la urne!”, subliniază deputatul Vasile Varga.

Concursul „Să ne întrecem cu micuțul Gauss!”, ediția 2019

*La Școala Gimnazială ”Vasile Alecsandri” Brăila * În 18 mai 2019; cu participarea a 70 elevi din 15 școli * Punctajul maxim și premiul I a fost obținut de 13 elevi 

    O nouă ediție a Concursului județean de matematică „Să ne întrecem cu micuțul Gauss!” pentru elevii claselor a IV-a  s-a desfășurat sâmbătă, 18 mai 2019, la Școala Gimnazială ”Vasile Alecsandri” din municipiul Brăila, unitate de învățământ condusă de prof. Gabriela Mălâia – director, prof. înv. primar Alina Grigoriță – director adjunct. Echipa organizatoare a concursului, constituită din profesorii invățămant primar Safta Constantin, Ioana Butoi, Camelia Chirchiboi și profesor de matematică Miorița Burlacu, s-a preocupat an de an să crească valoarea acestui concurs pornind de la întocmirea subiectelor, de la desfășurarea concursului, de la evaluarea lucrărilor până la premierea celor mai buni dintre cei mai buni. Astfel că anul acesta au atras mai multe școli la competiție.

       ”Ne bucurăm că an de an se înscriu elevi din mai multe școli – anul acesta din 15 de școli, 70 de elevi – dovadă că a crescut încrederea  în acest concurs. Colegii noștri, învățători la clasa a IV-a, au făcut o prioritate în a se înscrie la acest concurs și pentru acest lucru le mulțumim! Concursurile județene la nivelul claselor primare au luat amploare, au câștigat teren și reunesc elevi fruntași în clasele lor, elevi ce devin  colegi de clasă la liceu. Am urmărit evoluția premianților și  i-am regăsit printre cei admiși la liceele de top din Brăila, la facultățile de matematică sau la Politehnică. Ne-am bucurat și de această data de prezența doamnei Carmen Ecaterina Bonciu – inspector pentru învățământul  primar în cadrul Inspectoratul Scolar Județean Brăila„, subliniază organizatorii.

Anul acesta au participat la 70 elevi din 15 de școli brăilene: Școala Gimnazială “Vasile Alecsandri”, Colegiul Naţional „Ana Aslan”, Școala Gimnazială “Mihu Dragomir”, Școala Gimnazială “Mihail Viteazul”, Școala Gimnazială “Radu Tudoran” , Liceul cu Program Sportiv,  Școala Gimnazială “Fănuș Neagu” , Școala Gimnazială “Dimitrie Cantemir” , Școala Gimnazială “Mihail Kogălniceanu”, Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” , Școala Gimnazială “Ion Creangă” ,  Școala Gimnazială “I. L. Caragiale” , Școala Primară “Sf. Maria”,  Liceul Pedagogic „Dumitru Panaitescu Perpessicius”, Școala Gimnazială  Viziru,  Școala Gimnazială “AL. I. Cuza”. Mai multe foto în album la https://www.facebook.com/pg/BrailaChirei/photos/?tab=album&album_id=2335339733225269 pe pagina Facebook a revistei de cultură și informație Braila Chirei.

Au reușit să rezolve impecabil subiectele de la concurs 13 de elevi, obținând 100 de puncte. Deci, laureații premiului I sunt Copilau Bogdan, Corbu Alexandra și Stoian Andreea de la Școala ”Neagu”, Nicu David de la Școala ”Alecsandri”, Alexandrou Andreas și Van Elburg Pătrașcu Sara Josipa de la Școala ”Eminescu”, Gingarasu Adelina de la Liceul ”Perpessicius”, Beciu  Robert, Boldeanu Dragoș și Mihalcea Anisia de la Școala ”Creangă”, Bunea Andrei de la Școala ”Caragiale”, Tiliță Mara Gabriela de la Școala ”Cuza”, Minza Maria Alexandra de la Școala ”Dragomir”. Toți laureații în Sa ne intrecem cu micutul Gauss 2019 (click pe documentul în format DOCX pentru detalii). Felicităm elevii, învățătorii care au lucrat cu ei și pe părinții acestor elevi pentru  faptul că au insuflat copiilor dragostea pentru matematică! Felicitări tuturor elevilor care au participat! Premierea va avea loc la o dată ulterioară.