Papa Francesco I, vizită apostolică în România


*În perioada 31 mai – 2 iunie 2019 * Sanctitatea Sa va celebra trei Sfinte Liturghii – la Bucureşti, Şumuleu Ciuc şi Blaj * Pe Câmpia Libertății de la Blaj, în 2 iunie, va participa la ceremonia beatificării celor şapte episcopi greco-catolici martiri – Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu, Iuliu Hossu 

Papa Francesco I (https://www.facebook.com/PapaFrancescoJorgeBergoglio/ ) efectuează o vizită apostolică în România, în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, manifestare pusă de organizatorii locali sub genericul “Să mergem împreună”. Sanctitatea Sa va celebra în România trei Sfinte Liturghii – la Bucureşti, Şumuleu Ciuc şi Blaj. În cele trei zile ale şederii sale în România, pe lângă întâlnirile cu comunitățile catolice locale, Sfântul Părinte va avea întâlniri la București cu autorităţile – preşedintele Klasu Iohannis şi nu numai, cu reprezentanţi ai societăţii civile și ai corpului diplomatic, cu Patriarhul Daniel și Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, la Iași – cu tinerii și familiile, la Blaj cu alţi români. În aceste întâlniri, Suveranul Pontif va rosti trei discursuri și trei omilii. Un moment special va fi ceremonia beatificării celor şapte episcopi greco-catolici martiri – Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu, Iuliu Hossu (cardinalul care a lecturat, la 1 decembrie 1918, proclamaţia de unire a Regatului României cu Transilvania), ceremonie ce va avea loc pe 2 iunie, pe Câmpia Libertății de la Blaj (Hm! Nimic nu e întâmplător…). Notă. De obicei, Papa nu participă la asemenea ceremonii, delegând un subaltern în acest sens. Foto preluată de pe pagina afcebook menţionată în text.

papa Francesco I

Pentru cei care doresc să participe la Sfânta Liturghie prezidată de Sfântul Părinte Papa Francisc în Catedrala Sf. Iosif – vineri, 31 mai 2019, de la ora 18.10 – Arhidieceza Romano-Catolică de București (ARCB) a distribuit bilete gratuite în format tipărit, cât și electronic. Tot pe 31 mai, în capitală, în cinstea Papei Francesco vor cânta, pe scena amenajată în Piaţa Ateneu, Corul Madrigal, corurile reunite de copii Cantus Mundi – ambele sub direcţia artistică a Annei Ungureanu şi Orchestra Simfonică Bucureşti sub bagheta lui Andrei Tudor cu solistă Monica Anghel.

Din motive de securitate, Primăria municipiului Bucureşti a dispus măsuri speciale. Astfel, sunt restricţii de circulaţie, în special în centrul Capitalei, în zonele în care Sanctitatea Sa va desfăşura activităţi publice. Şcolile din capitală îşi suspend cursurile vineri, 31 mai 2019, tot din motive de securitate. Alte detalii despre organizarea vizitei Papei Francesco găsiţi la http://www.papalabucuresti.ro/comunicate-de-presa/

Mesajul Papei transmis înainte de a ajunge în România: “Vin în România, țară frumoasă și primitoare, ca pelerin și frate.
Vin între voi ca să mergem împreună
!”

https://www.facebook.com/watch/?v=305847243657734

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.