Concurs şcolar „Peisajul de pe strada mea” 2019, ediţia a VIII-a la final


*La Brăila, în organizarea Liceului pedagogic şi al Asociaţiei ARIN, cu sprijinul Bibliotecii Judeţene, a ISJ şi APM * Au participat elevi din 13 şcoli * Între premianţi, echipaje de la Şcolile „Mihu Dragomir”, Liceul Pedagogic, Siliştea, Traian, Chiscani 

Concursul şcolar „Peisajul de pe strada mea” 2019 a făcut parte din manifestările asociate Zilei Internaţionale a Mediului (5 iunie) şi în data de 6 iunie 2019 s-a desfăşurat finala, în sala de lectură a Bibliotecii Judeţene “Panait Istrati” Braila. Mai multe foto la https://www.facebook.com/pg/BrailaChirei/photos/?tab=album&album_id=2367042600054982 pe pagina Facebook a revistei de cultură şi informaţie Braila Chirei. Ediţia 2019 a competiţiei a fost organizată de Liceul Pedagogic „D. P. Perpessicius” şi Asociaţia ARIN (Codruţa Nedelcu – directorul asociaţiei – este iniţiator), cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati” Brăila, al Inspectoratului Şcolar (ISJ) Brăila şi al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Brăila. Concursul urmăreşte să sprijine implementarea Convenţiei Europene a Peisajului.

La această ediţie, a VIII-a, s-au înscris 13 echipe, dintre care patru din localităţi din judeţ. Pe parcursul activităţilor, elevii au învățat să identifice elemente caracteristice pentru peisaj si să propună modificări (în sensul regenerării acestuia). Participanţii dezvoltă competențe in privința lucrului manual (echipele realizeaza machete), a utilizării calculatorului, a utilizării de materiale reciclate și a lucrului în echipă. Machetele realizate de ei reprezintă “viziunea” şi aspiraţiile acestora referitoare la “peisajul” în care ar dori să trăiască.

Palmares „Peisajul de pe strada mea” 2019

Clasa a V-a Locul I: Şcoala Gimnazială „Mihu Dragomir”, cu proiectul „Faleza pentru conservarea biodiversităţii” al „Echipei de juniori”; Locul al II-lea: Liceul Pedagogic „D. P. Perpessicius” cu proiectul „Raza de soare” al echipei „Cercetaşii iscusiţi”; Locul al III-lea: Şcoala Gimnazială Siliştea cu proiectul „Locul de joacă” al echipei „Micii constructori”. Menţiuni: Liceul Pedagogic – echipa „Speranţe” cu proiectul „Hotel Pescăruş”, Şcoala Gimnazială Aurel Vlaicu – echipa “Creative Kids I” cu proiectul „Povestea Culorilor”, Şcoala Gimnazială  Aurel Vlaicu – echipa “Creative Kids II” cu proiectul „Parcul Mic”,

Clasa a VI-a Locul I: Şcoala Gimnazială „Mihu Dragomir” cu proiectul „Orăşelul Dulce” al echipei „Copiii dulci”; Locul al II-lea: Școala Gimnazială Traian cu proiectul “Vechi şi Nou” al echipei „Faimoşii”; Locul al III-lea: Şcoala Gimnazială Chiscani cu proiectul „Strada de lângă Dunare” al echipei „Dunărenii”. Menţiuni: Școala Gimnazială „Vlaicu Voda” Brăila – echipa „Florile Dunarii” cu proiectul „La pas prin Brăila”, Școala Gimnazială “Mihail  Sadoveanu” Brăila – echipa „Exploratoarele curioase” cu proiectul „Faţa cea noua a Primăriei Brăila”, Şcoala Gimnazială Siliştea – echipa „Faimoşii” cu proiectul „Tabăra-camping”, Școala Gimnazială “Mihail Sadoveanu” Brăila – echipa „Furnicuţele isteţe” cu proiectul „O nouă imagine a Grădinii Publice Brăila”.

Premiile au fost acordate de Asociaţia ARIN şi SC LECOM STAR SRL Brăila. Toţi participanţii au primit premii de participare. „Speranţa noastră este ca, prin participarea la concurs, tinerii să devină în viitor persoane nu doar implicate în viaţa comunităţilor lor dar şi cetăţeni capabili să participe activ şi în cunoştinţă de cauză la elaborarea planurilor de dezvoltare ale localităţilor sau chiar regiunilor în care trăiesc„, spune Codruţa Nedelcu – director executiv ARIN.

Reclame

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.