Programul Rabla pentru electrocasnice, sesiunea a doua

*S-a lansat astăzi, 18 iunie 2019, fiind disponibilă o sumă totală de 40 milioane lei pentru vouchere destinate persoanelor fizice * Se vor putea achiziționa mașini de spălat rufe și vase, frigiedere, combine frigorifice, aparate de aer condiționat, televizoare

Prin programul național Rabla pentru electrocasnice, derulat prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM, site la https://www.afm.ro), au fost emise – în sesiunea primă, desfășurată luna trecută, respectiv mai 2019 – peste 124.000 vouchere de care au beneficiat vreo 74.000 de persoane fizice. Întrucât au mai rămas fonduri, în jurul a 40 milioane de lei, a fost lansată o a doua sesiune care se derulează începând cu 18 iunie 2019, ora 10.00.

Aplicația se deschide la https://solicitant.afm.ro/PF/ N. red. Trebuie să insistați… aplicația rulează cu dificultate.

Finanţarea se va acorda sub formă de vouchere, pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, în funcție de eficiența energetică a produsului dorit: a) 200 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++; b) 300 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++; c) 300 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţa energetică A++; d) 400 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţa energetică A+++; e) 400 lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţa energetică la răcire (A+++/ A++); f) 300lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A++; g)400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A+++; h) 200 lei pentru televizoare cu eficienţa energetică A şi A+; i) pentru televizoare cu eficienţa energetică A++ şi A+++ se acordă vouchere de 400 lei.

Andrei Pleşu – premiul naţional al Uniunii Scriitorilor pe 2018

*Gala laureaţilor Premiilor USR pe 2018 a avut loc în seara de 17 iunie 2019, la TNB * Ceilalți premianți sunt Ovidiu Genaru, Gabriela Adameşteanu, Radu F. Alexandru, Horia Roman Patapievici, Adina Rosetti, George Volceanov, Vintilă Mihăilescu, Ioan T. Morar, Constantin Mateescu, Andrei Novac și debutanții André Ferenc, Irina Roxana Georgescu, Mirel Taloş 

Aşa cum ştim (am prezentat la https://brailachirei.wordpress.com/2019/06/03/nominalizari-la-premiile-uniunii-scriitorilor-pe-2018/), Uniunea Scriitorilor din România (USR) şi-a nominalizat membrii dintre care să fie selectaţi laureaţii anului 2018. Gala laureaţilor a avut loc în seara de 17 iunie 2019, la TNB, în prezența unui auditoriu format din membri USR în frunte cu Nicolae Manolescu – președintele USR. N. red. Dincolo de numele sonore sau mai puțin sonore, repet și aici că toate cărțile de mai jos se înscriu în lista celor care merită lecturate. Măcar pentru a ne confrunta propriile opinii cu cele ale juraților!

  Premiul Naţional al USR pentru 2018, singurul care nu s-a regăsit printre nominalizați, a fost conferit filozofului Andrei Pleşu. „Sunt puţin mirat fiindcă niciodată nu m-am identificat foarte precis cu profesiunea de scriitor, pentru că pur şi simplu este o profesiune cu contur difuz„, a spus Andrei Pleşu pe scena sălii Media după ce a primit trofeul din mâna lui Valer Daniel Breaz – ministrul Culturii. Foto de Daniel Cristea-Enache, membru al juriului, din momentul festiv când Pleșu rostește cuvintele de mulțumire.

       Premiul Cartea de poezie: Ovidiu Genaru pentru „La opt, gaura cheii şi alte patimi”, Editura Junimea. Premiul Cartea de proză: Gabriela Adameşteanu pentru „Fontana di Trevi”, Editura Polirom.Premiul Cartea de teatru: Radu F. Alexandru pentru „Ultima dorinţă”, Editura Polirom. Premiul Cartea de critică, eseu şi istorie literară: Horia Roman Patapievici pentru „Două eseuri despre paradis şi o încheiere”, Editura Humanitas. Premiul Cartea pentru copii şi tineret: Adina Rosetti pentru „Povestea kendamei pierdute”, Editura Arthur. Premiul Cartea de debut 2018: Irina Roxana Georgescu pentru „Noţiuni elementare” apărută la Editura Cartea Românească, Mirel Taloş pentru „Colecţionarul de nuduri”, Editura Rao şi André Ferenc, „Szotag adó”, Editura Jelenkor. Premiul Cartea de traduceri: George Volceanov pentru „W. Shakespeare – Regele Lear”, Editura Tracus Arte. Premiul special: Vintilă Mihăilescu pentru „Etnogeneză şi ţuică”, Editura Polirom şi Ioan T. Morar pentru „Şapte ani în Provence”, Editura Polirom. Premiul „Mircea Ciobanu” lui Constantin Mateescu şi Andrei Novac.

Juriul pentru decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe 2018: Dan Cristea – preşedinte, Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Vasile Spiridon, Alex. Ştefănescu şi Răzvan Voncu.