Altex, nou magazin în Brăila – nr. 101 în reţeaua naţională


*În Bulevardul Dorobanţilor nr. 415, magazin = centru de servicii reprezentând o investiţie de 5,3 milioane euro * Se deschide oficial în 26 iunie 2019, iar pentru public în 27 iunie  

     Brăila are de ceva vreme o nouă investiţie în comerţ (şi servicii în domeniu), datorată brandului românesc Altex. Practic, s-a ridicat de la zero în bulevardul Dorobanţilor nr. 415 (unde a fucţionat un alt brand, local) un spaţiu comercial gen hală industrială, impozant şi modern. Investiţia, în valoare de 5,3 mimioane euro după cum se precizează într-un comunicat de presă al companiei, va face parte – în ceea ce priveşte construcţia efectivă, aşa acum se întâmplă cu toate constucţiile indiferent de proprietatea acestoa – din patrimoniul urban public la municipiului, ceea ce este un câştig. La fel, câştigaţi vor fi şi cumpărătorii brăileni şi nu numai ei – gălăţenii etc. fiind de asemenea bineveniţi.

        Inaugurarea noului magazin ALTEX Dorobanților, cel mai mare din județul Brăila – numărul 101 al rețelei naționale, un adevărat centru de servicii, va avea loc miercuri, 26 iunie 2019. La evenimentul oficial vor participa reprezentați din top managementul ALTEX România, reprezentanți ai autorităților locale și reprezentanți ai companiilor partenere. Pentru public, ALTEX Dorobanţilor se deschide a doua zi, 27 iunie 2019.

** * Altex (https://altex.ro/) este un brand naţional lansat în urmă cu mai bine de 25 ani. Reprezentanţii companiei susţin că sunt liderul pieţei autohtone în comerţul cu produse electrocasnice şi electronice, IT&C şi multimedia. Spaţiile comerciale oferă şi diverse servicii conexe, ba chiar şi soluţii de finanţare astfel încât clientul să primească, în final, ceea ce doreşte.

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.