În Salina Slănic Prahova, cel mai mare planetariu din România

*Se inaugurează vineri, 19 iulie 2019, de la ora 12.00, serbându-se totodată şi cei 50 de ani de la aselenizare

    La 208 metri adâncime în Salina Slănic Prahova s-a realizat un proiect impresionant, Supernova Planetarium – cel mai mare planetariu din România. El va fi inaugurat vineri, 19 iulie 2019, începând cu ora 12.00 în prezența inițiatorilor proiectului, invitaților și a publicului, aniversând împreună jumătate de veac de istorie sub genericul „APOLLO 11 – 50 de ani de la aselenizare”. Proiectul, în valoare de peste 2 milioane de lei – inclusiv fonduri europene, e supranumit „Cerul de sub Pământ”. 

        Amfitrionul evenimentului va fi cosmonautul dr. ing. Dumitru Prunariu – membru de onoare al Academiei Române. Invitați speciali sunt dr. Magda Stavinschi de la Institutul Astronomic al Academiei Române, prof. Alexandru Mironov de la Revista Știință & Tehnică, prof. dr. Mircea Rusu de la Universitatea București. Va fi şi un mesaj video de la dr. Debra Elmegreen – viitor președinte Uniunea Astronomică Internațională.
      Dragoș Brașov, inițiatorul proiectului și președintele Asociației Astronomice Urania;Evenimentul de vineri, 19 iulie, sărbătorește una dintre cel mai mare realizări ale civilizației umane: primul pas al unui om pe un alt corp ceresc, laolaltă cu deschiderea oficială a planetariului, finalizat și pus în funcțiune deja din 2018. Turiștii au ocazia să participe la prezentări interactive ale constelațiilor și obiectelor de pe bolta cerească, respectiv să «navigheze» prin univers prin intermediul proiecțiilor fulldome (la 360°) ale sistemului laser 4K, de ultimă generație, instalat în planetariu”.
          Publicul poate participa la eveniment pe bază de bilet ce poate fi procurat de pe site-ul planetariu.ro. Pentru doritori deplasarea se poate face cu autocarul pus la dispoziție de planetariu, care va pleca vineri la ora 10.00, din Piața Victoriei (Bucureşti).
Programul evenimentului este disponibil pe pagina de facebook facebook.com/planetariu.ro, pe web www.planetariu.ro, de unde se vor putea procura și bilete online – planetariu.bilet.ro. Numărul de bilete disponibile este limitat. Bilete la cele două spectacole fulldome despre APOLLO 11 pentru perioada următoare (lunile iulie – august) se pot procura tot pe site-ul oficial al planetariului planetariu.bilet.ro
ATENȚIE: în salină sunt 12°C, astfel încât sunt necesare îmbrăcăminte și încălțăminte adecvate. Transportul în salină a fost îmbunătățit cu ajutorul noilor microbuze, model 2019, ce fac din drumul de 3150 m prin mina Cantacuzino (de exploatare) unul mai sigur şi mai plăcut, ca mai apoi să se traverseze tunelul de legătură și să se intre în mina Unirea, de unde curentul de aer curat intra cu presiune spre zona de microbuze.
  ** * Supernova Planetarium este cel mai mare planetariu din România. „Pentru a clarifica eventualele neconcordanțe vis a vis de faptul că la Brașov a fost anunțat cel mai mare planetariu din România, vă informăm că diametrul domului Planetariului SUPERNOVA este de 16 metri, iar al celui din Brașov este de 14 metri. De asemenea, proiectoarele de la Slănic Prahova sunt 4K, pe bază de tehnologie laser, cu o luminozitate superioară celui de la Brașov, tot 4K laser și 10000 lumeni, fata de 24000 lumeni cel de la Slănic. La Supernova Planetarium, am pregătit prezentări interactive de boltă cerească: constelații, planete, sateliți, nebuloase, galaxii, comete, asteroizi, exoplanete etc. SUPERNOVA Planetarium este așadar, în momentul de față, cel mai mare și mai performant planetariu din România nu numai printre cele mobile dar mai ales față de cele fixe, o altă premieră in favoarea Supernova Planetarium„, precizează. Dragoș Brașov.
TOP 3 planetarii după diametrul cupolei – care are un impact major asupra realismului imersiei, cu fiecare metru diferență in diametru, în plus: 1). Supernova Planetariu 16 m – Salina Slănic Prahova (digital 4K – planetariu mobil); 2). Brașov 14 m – Zoo Brașov (digital 4K – planetariu fix); 3). Suceava 10 m – Universitatea Ștefan cel Mare (opto-mecanic – planetariu fix),
Dintre planetariile digitale cu proiectoare 4K: 1). Supernova – 24000 lumeni – mobil; 2). Pitești – 10000 lumeni (proiecție pe cupola de 7 m, imagine mai luminoasă) – fix; 3). Brașov – 10000 lumeni (proiecție pe cupola de 14 m, imagine mai slab luminoasă) – fix.

„Școala de jurnalism medical”, la Bucureşti

*În 25 şi 26 iulie 2019, cu rolul de a facilita o mai bună comunicare între reprezentanţii sistemului de sănpătate şi cei din media * Principal organizator, Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie

     Evenimente dedicate relaţiei dintre reprezentanţii sistemului medical din România şi cei care transmit informaţiile din domeniul sănătăţii – jurnalişti, dar şi cei care sunt dierct interesaţi de domeniu – pacienţi, în primul rând – se desfăşoară în zilele de 25 şi 26 iulie 2019 la Bucureşti, sub genericul „Școala de Jurnalism Medical”. Principalul organizator este Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF), cu partener Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) prin programul postuniversitar „Comunicare în domeniul sănătății”. Activităţile din program au loc în București, la SNSPA (B-dul Expoziției nr. 30 A) în prima zi, joi – 25 iulie 2019, cu începere de la ora 14.00 şi vineri, 26 iulie 2019, de la ora 9.00. Printre vorbitori se află reprezentanţi ai AREPMF – inclusiv medicii brăileni dr. Ileana Brînză şi dr. Liliana Chiţanu, ai Ministerului Sănătăţii şi Preşedinţiei României, directori de spitale şi nu numai.

Manifestarea se adresează tuturor actorilor interesați de situația sectorului de sănătate din România: jurnaliștilor, medicilor, farmaciștilor, experților clinici, managerilor și celor din publicitatea medicală (health advertising), membrilor ONG-urilor și asociaților de educație medicală, cercetătorilor, funcționarilor publici, profesorilor și decidenților din universități, din asociațiile de pacienți și din administrația publică” – organizatorii. Detalii și înscrieri la  www.conferinte-arepmf.ro

Programul activităţilor, se precizează în comunicatul referitor la manifestare, vrea să reflecteze stadiul actual al cunoașterii în domeniul comunicării medicale, interdisciplinaritatea și colaborarea dintre experții proveniți din domenii diferite fiind o componentă esențială în sistemele de sănătate performante din Europa și din întreaga lume. Prima zi a evenimentului va fi dedicată dezbaterilor despre profesionalizarea comunicării în sectorul de sănătate, despre etica în comunicarea medicală și modalitățile de construcție a știrilor medicale pentru o informare corectă. A doua zi are ca tematică gestionarea crizelor de comunicare din sectorul de sănătate. Participanții vor beneficia de un media training; vor participa la simulări ale unor situații de criză de comunicare interpersonală – cu pacienții – și crize de comunicare publică – pe teme de vaccinare, nutriție, uzul unor medicamente, starea și situația unor pacienți etc.