Folk Fest Remember Costineşti 2019


*În 17 şi 18 august, la Teatrul de vară cu un preambul de jazz în 16 august * Pe scena folk vor urca  Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Vasile Şeicaru, Ada Milea, Ilie Stepan şi nu numai * Tot în teatrul de vară, Costel Pătrăşcan are o expoziţie de grafică umoristică în perioada festivalului

     Ajunsă la a III-a ediţie, manifestarea Fest Folk Remember Costineşti – susţinută de Primăria Costineşti, cu implicarea unor asociaţii – se desfăşoară în perioada 16 – 18 august 2019, mai precis un preambul de jazz în 16 august la clubul White Horse (https://brailachirei.wordpress.com/2019/08/16/jazzblues-remember-costinesti-2019/) şi două seri folk la Teatrul de Vară Costinești. Accesul se face începând cu ora 18.45, urmând ca trupele să urce pe scenă de la ora 19.30. Prezintă Andrei Partos. Se lansează şi un album al festivalului realizat de Amelia Stănesacu.

Timp de două seri, pe 17 și 18 august pe scena festivalului „Folk Fest Remember Costinești“ vor urca nume îndrăgite ale genului. Astfel, sâmbătă vor fi Mircea Vintila, Ducu Bertzi & Friends, Vasile Seicaru, Adi Beznă, Alina Manole, Trupa Spam, After Party: Folk & Rock Company.

Duminică, 18 august, pe scena de la Teatrul de Vară Costinești vor urca Semnal M, Mircea Baniciu, Ada Milea, Ilie Stepan & Horea Crișovan, Tapinarii, After Party: Folk Frate!

Nu în ultimul rând, în timpul festivalului caricaturistul brăilean Costel Patrascan are o expoziţie de profil pe care toţi participanţii la jazz & folk vor fi încântaţi să o admire.

Reclame

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.