Bricul Mircea, în trei porturi dunărene


Nava-școală „Mircea” vine la Brăila unde acostează joi, 19 septembrie 2019, la ora 10.00 la pontonul primăriei – zona Căpităniei Portului Brăila. Brăilenii pot vizita nava joi, 19 septembrie 2019, între 11.00 – 13.00 și 15.00 – 19.00 și vineri, 20 septembrie 2019, între 9.00 – 13.00 și 15.00 – 19.00. De asemenea,, Muzica Militară a Forțelor Navale oferă joi în intervalul 17.30 – 19.00 un recital din repertoriul marinăresc, pe faleză, în zona Căpităniei.

BRAILA CHIREI

*Nava-şcoală „Mircea” efectuează marş de instrucţie în 14 – 23 septembrie 2019, cu opriri în Tulcea (15 şi 15 septembrie), Galaţi (17 şi 18 septembrie), Brăila (19 şi 20 septembrie) unde şi publicul poate vizita nava

     Nava-școală „Mircea”, bijuteria Marinei Române, desfășoarănava- în perioada 14 – 23 septembrie 2019 un marș de instrucție pe Dunăre, la finalul evenimentelor organizate la împlinirea a 80 ani de la intrarea în serviciul Marinei Militare Române. După ceremonia de sosire în țară, organizată la Constanța, în 17 mai 1939, primul marș de instrucție al navei-școală „Mircea” a fost executat, în luna iunie 1939, pe Dunăre, până la Galați, unde a participat la festivitatea de lansare la apă a primei nave de luptă care a fost construită în România, puitorul de mine „Amiral Ioan Murgescu”. Atunci nava nu a acostat în niciun port dunărean, iar la Galați a fost ancorată, în zona Palatului…

Vezi articolul original 481 de cuvinte mai mult

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.