Eveniment la Muzeul Brăilei „Carol I”, casa memorială „Panait Istrati”

*„Spovedanie pentru învinși” a lui Panait Istrati împlineşte 90 ani de la apariţie * Dialoguri literare la casa „Istrati” în 25 septembrie 2019, de la ora 17.00 

Panait Istrati – în fotografie de colecţie

Muzeul Brăilei „Carol I” organizează miercuri, 25 septembrie 2019, de la ora 17.00 la Casa Memorială „Panait Istrati” din Grădina Publică, un dialog pe teme de istorie literară despre „Spovedanie pentru învinși” scrisă de Panait Istrati şi apărută acum 90 de ani.

Amfitrioni ai evenimentului sunt conf. univ. dr. Zamfir Bălan – cercetător ştiinţific la muzeul brăilean şi criticul literar Viorel Coman (prof. dr. Viorel Mortu) – membru Uniunea Scriitorilor din România Filiala Sud-Est. Dialogul va fi, cu siguranţă, şi un îndemn pentru o (re)lectură absolut necesară a acestui volum al lui Panait Istrati.

** * Cartea „Spovedanie pentru învinşi” aduce în faţa cititorilor nu doar adevărata faţă a regimului comunist – pe care Panait Istrati a avur ocazia să-l vadă exact la el acasă, în Rusia – ci şi viziunea visătorului Istrati asupra vieţii şi semneilor, pătrunzătoarea sa minte fiind oripilată de minciunile teziste şi falsa procupare a regimului aşa-zis uman pentru cetăţeni. Cartea a fost imediat interzisă în toate ţările dictaturii comuniste după apariţia ei în octombrie 1929. De fapt, la 20 mai 1929 manuscrisul „Spovedanie pentru învinşi” era bun pentru tipar şi Panait Istrati îl anunţa pe Romain Rolland într-o scrsoare:  „Prietene, mi-am vărsat năduful. Va fi o petardă teribilă, ce va răsuna în toată Europa, după cum şi titlul o afirmă: «Foc şi flacără»”…

Festivalul EUROPOEZIA 2019, ediţia IV la Brăila şi Tulcea

Astăzi, 24 septembrie 2019, începe… la Brăila. Un maraton poetic absolut necesar pentru iubitorii literaturii!

BRAILA CHIREI

*Evenimente în perioada 24 – 30 septembrie 2019 la Teatrul „Maria Filotti”, licee, Biblioteca Judeţeană Tulcea

     În perioada 23 -30 septembrie 2019 va avea loc cea de a lV-a ediţie a Festivalului Internaţional “EuroPoezia” organizat de Asociaţia Culturală Europoezia, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Editura Ştiinţa din Chişinău şi Editura Cronedit Iaşi şi se va desfăşura la Brăila şi Tulcea. Directorii festivalului sunt poetul brăilean Stere Bucovală şi scriitorul Valeriu Stancu.  Foto (arhiva Armanda Filipine, revista de cultură şi informaţie Braila Chirei) de la alte ediţii.

Această ediţie este dedicată poeziei europene contemporane cu accent pe poezia luxemburgheză – alte ediţii au avut în centrul atenţiie poezia franceză, cea italiană – dar sunt invitaţi şi din alte spaţii, sub deviza “Poezia uneşte Europa”. Participă din Luxemburg, scriitorii Serge Basso de March, Nico Helmingher, Tom Nisse, Jean Portante (a fost şi la celelalte ediţii), Nathalie Ronvaux şi Lambert Schlechter. Invitat…

Vezi articolul original 452 de cuvinte mai mult

Raluca Turcan, PNL: „De ce Klaus Iohannis ne cere să revenim o Românie normală?… pentru că acum nu e… „

*Prim-vicepreședintele liberal Raluca Turcan spune că „Klaus Iohannis este garanția faptului că România poate face pasul către normalitate. A folosit fiecare pârghie constituțională ca să blocheze PSD” * Interviul explicitează afirmaţia

 

Reporter: Sloganul de campanie al președintelui Klaus Iohannis este: “Pentru o Românie normală”. De ce acest slogan și ce înseamnă ”România normală?”

Raluca Turcan, PNL

 Raluca Turcan: Ceea ce se întâmplă acum în România este anormal, asta e ceea ce auzim de fiecare dată când stăm de vorbă cu orice cetățean de bună credință. Și toată această stare de fapt a fost cauzată doar de incompetența guvernului PSD.  “România normală” înseamnă o Românie europeană, în care guvernul pune pe primul loc interesele și așteptările celor mulți și nu prioritățile propriei clientele. O Românie în care primează legea și unde demnitatea umană este respectată. Unde guvernele aplică ce scrie în programul de guvernare cu care vin în alegeri și nu impun decizii pentru infractori, spre sfidarea opiniei publice, așa cum s-a întâmplat în ultimii 3 ani. O țară unde nu sunt eliberați zeci de mii de infractori și unde se intenționează eliberarea marilor corupți. O țară unde să vezi că oamenii cinstiți și muncitori sunt pe primul loc în prioritățile autorităților și instituțiilor publice. O țară unde părinții se ocupă în liniște de copii și nu stau de veghe tot timpul ca guvernul să nu dea ordonanțe de urgență noaptea ca hoții. O țară unde pozițiile cheie sunt ocupate prin concursuri corecte, nu regizate, de tinerii cu studii, nu de rudele incompetente ale pesediștilor. O țară unde companiile sunt încurajate, nu vânate de instituțiile de control. O țară unde instituțiile publice au eficiență în materie de autostrăzi, spitale, școli și ordine publică și dacă nu au, sunt făcute urgent să aibă. Klaus Iohannis este astăzi garanția faptului că România poate face pasul către normalitate.  Președintele a luptat în fiecare zi a mandatului său pentru valorile noastre profunde, de oameni normali care vor să le fie bine în țara lor. A folosit fiecare pârghie constituțională ca să blocheze politica nocivă a PSD. După alegerile prezidențiale are nevoie de parteneri puternici cu care să lucreze. Nu de sabotori, nu de impostori. De aceea noi credem cu tărie în parteneriatul dintre președintele Klaus Iohannis și un guvern în jurul PNL pentru normalizarea și modernizarea din temelii a României.

 

Pentru Klaus Iohannis au semnat cei mai mulți români. Cât de greu este să strângi peste 2.200.000 de semnături pentru susținerea candidaturii președintelui Iohannis?

A fost un efort foarte amplu al tuturor colegilor, efort care practic a funcționat ca un test al echipei de partid în vederea alegerilor prezidențiale. Am observat capacitatea filialelor, am identificat anumite puncte slabe, am calibrat mesajul. Pentru noi, a fost confirmarea că PNL este pregătit să intre în dispozitiv și să câștigăm alegerile.

 

Care a fost reacția românilor la campania de strângere de semnături?

preşedintele Klaus Iohannis alături de susţinători

   Președintele Iohannis se bucură de o largă apreciere printre oameni, am simțit acest lucru pe parcursul strângerii de semnături. Avem cel mai bun candidat, e limpede. A fost un avantaj al campaniei noastre de strângere de semnături. Cu toții vrem o societate onestă, să fim apărați când ni se face o nedreptate, să trăim decent și în siguranță, iar garanția pentru toate acestea este Klaus Iohannis. Felul în care a acționat ca președinte, valorile, încrederea de care se bucură în plan extern, toate acestea sunt motive pentru a-l susține. Pe de altă parte, efortul logistic și de mobilizare al Partidului Național Liberal a fost unul foarte mare și asumat cu multă seriozitate.

Au existat și reacții în care oamenii nu înțelegeau de ce sunt necesare aceste semnături pentru candidații la prezidențiale. Credeți că sunt necesare cele 200 de mii de semnături minime pentru depunerea unui dosar de candidatură la prezidențiale?

Da, alegerile prezidențiale sunt pentru funcția nr. 1 în stat și acest proces electoral trebuie să rămână unul foarte serios. Dacă nu există un astfel de plafon, nu putem face diferența între candidați legitimi, cu un sprijin popular real și narcisiști care se autodeclară prezidențiabili sau care sunt simple baloane de săpun umflate de diverse grupări de interese exterioare procesului politic.

 

Credeți că există riscul ca electoratul PNL să nu se mobilizeze pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, cel puțin, ținând cont de sondajele de opinie care îl arată pe Klaus Iohannis câștigător detașat al alegerilor?

Desigur că exista un asemenea risc, însă echipele PNL din toată țara vor avea rolul de a explica pe parcursul campaniei importanța mobilizării impecabile din primul tur de scrutin. Din casă în casă, în fiecare cartier sau localitate, oamenii trebuie să înțeleagă de la noi cât ar câștiga fiecare român dacă nu și-ar irosi votul și dacă ar alege pe cineva care are și forța, știința și determinarea să redea României normalitatea pe care o percepem fiecare, pe care o așteptăm. Iar acest candidat poate fi doar Klaus Iohannis, președintele României.