Teatrul „Maria Filotti”, deschidere de stagiune 2019 – 2020 cu „Doi pe un balansoar”


*Spectacolul purtând semnătura inconfundabilă Victor Ioan Frunză & Adriana Grand, director de scenă şi scenograf, îi are ca protagonişti pe Corina Moise şi Alin Florea * Vineri, 27 septembrie 2019, ora 19.00

    După zece zile fabuloase de sărbătoare a Thaliei în Festivalul Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila (https://brailachirei.wordpress.com/2019/08/12/festival-zile-si-nopti-de-teatru-la-braila-2019/ despre care v-am povestit, deocamdată imagistic pe paginile mele Facebook la https://www.facebook.com/ArmandaFilipine şi la https://www.facebook.com/BrailaChirei/), incitante şi pline de mărturii ale căutărilor artistice către sine şi către lume întru mai buna situare a omului în acest spaţiu al vieţuirii, Teatrul „Maria Filotti” îşi deschide la propriu stagiunea 2019 – 2020 vineri, 27 septembrie 2019. de la ora 19.00 cu spectacolul „Doi pe un balansoar” de William Gibson, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, scenografia Grand Adriana, în distribuţie Corina Moise şi Alin Florea. Cu o regie care subliniază relaţia umană şi complexitatea ei, aşa cum e sugerată de autor în text, o scenografie realistă, foarte bine şi expresiv compusă, utilizând multiple elemente pentru sugestii cromatice şi artistice în completarea scenariului (de altfel, aşa trebuie să facă mereu scenograful… prin decor şi costume să arate mai mult decât spune dialogul scenic…!).

Scriam despre minunatul spectacol, la avanpremiera din luna mai a acestui an, următoarele: „Spectacol memorabil. Răvăşitor, dar emoţiile crescând gradual, astfel încât la final să le simţi ca un duş rece în plină iarnă, când de fapt doreai o baie caldă… Cum speram să fie încă un spectacol în direcţia de scenă Victor Ioan Frunză şi cu scenografia semnată Adriana Grand. O frumuseţe a Thaliei care vine din toate părţile: de la text şi de la jocul actorilor, de la detaliile scenice şi de la muzică, de la umbre şi lumini, de la cele nespuse – doar sugerate de gesturi şi priviri şi lacrimi şi şoapte…” – Armanda Filipine.

Revin şi mai spun că în povestea din scenariu sunt probleme mereu actuale şi de interes: relaţiile umane şi dragostea, nevoia de iubire în modul absolut, dorinţa de a fi înţeleşi aşa cum suntem şi acceptaţi cu toate defectele, capacitatea sau nu de a reface punţi cu trecutul şi de a face alegeri în momente importante etc.

Corina Moise creionează, cu bine dozată forţă teatrală, un personaj feminin în care se îmbină fermecător emoţii, dorinţe, spaime, amintiri. La rândul său, Alin Florea confirmă valoarea sa actoricească şi se ridică la înâlţimea rolului, dezvăluind trăirile interioare de un puternic dramatism şi defectele personajului fără să-l urâţească în aşa fel încât noi, spectatorii, să-l dispreţium, ci din contră, ne produce emoţia care se confundă cu prietenia, cu înţelegerea, cu dorinţa de a-l ajuta… pentru că el, personajul, suferă… (dar să nu dezvăluim prea mult din subiect… ). În concluzie, pe balansoarul acestui spectacol putem să fim mai mulţi… şi cât mai des. În fond, teatrul ne permite revizitarea tocmai pentru că aici, în sala de teatru, ne vedem mai bine pe noi înşine şi, de aici plecând acasă, rămânem încă în spaţiul deloc virtual al recunoaterii întru sine, al cercetării interioare, al bucuriei de a fi altfel decât cea banală a vieţii de zi cu zi…  Deci… Omule, hai la teatru!

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.