Ediţia I a Galei Premiilor AgențiadeCarte.ro


*Au fost premiaţi Gabriela Adameşteanu pentru romanul ”Fontana di Trevi”, Paul Cernat – ”Vase comunicante. (Inter)feţe ale avangardei româneşti interbelice”, Marius Oprea – ”Rola 800. Omul care a umilit Securitatea” şi Robert Şerban – ”Tehnici de camuflaj” (poezie) 

   Prima ediție a Galei Premiilor AgențiadeCarte.ro a avut loc în 10 octombrie 2019 în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I” din București. Evenimentul este rezultatul unui proiect ce pune în valoare literatura contemporană „în legătură cu memoria și felul în care memoria ajunge să ne cuprindă sau să ne manipuleze”, aşa cum a precizat iniţiatorul – scriitorul, jurnalistul, animatorul cultural Dan Mircea Cipariu.

Au fost conferite premiul Cartea de proză a anului 2018 Gabrielei Adameşteanu pentru ”Fontana di Trevi” apărută la Polirom (premiată şi de Uniunea Scriitorilor din România – amănunte la https://brailachirei.wordpress.com/2019/06/18/andrei-plesu-premiul-national-al-uniunii-scriitorilor-pe-2018/), premiul Cartea de critică literară, istorie literară și teorie literară a anului 2018 lui Paul Cernat pentru ”Vase comunicante. (Inter)feţe ale avangardei româneşti interbelice” apărută tot la Polirom, premiul Cartea de eseistică, memorialistică și publicistică a anului 2018 lui Marius Oprea pentru ”Rola 800. Omul care a umilit Securitatea” publicată la Corint, premiul Cartea de poezie a anului 2018 lui Robert Șerban pentru ”Tehnici de camuflaj” apărută la Tracus Arte. Gala s-a încheiat cu un recital de poezie şi blues susţinut de Robert Şerban şi Maria Răducanu.

Foto (de la stânga): Robert Şerban, Paul Cernat, Dan Mircea Cipariu, Maria Răducannu, gabriela Adameşteanu, Marius Oprea, Caius Dobreescu.

Iniţial, în luna august 2019 au fost propuse mai multe titluri de carte şi cititorii au votat în mediul online. În final, un juriu format din Ioan Cristescu – director Muzeul Naţional al Literaturii Române Bucureşti, președinte Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER), Caius Dobrescu și Dan Mircea Cipariu a ales câștigătorii.

Proiectul a fost sprijinit financiar prin AFCN și înregistrat de Radio România Cultural. El care se desfășoară în a VIII-a ediție a maratonului cultural în aer liber „Strada de C’Arte” organizat de Biblioteca ”Carol I” și APLER cu sprijinul Radio Cultural.

** * AgențiadeCarte.ro http://www.agentiadecarte.ro/ este un proiect nonprofit realizat de Asociația EURO CULTURART, început acum 10 ani de Dan Mircea Cipariu împreună cu artistul vizual Mihai Zgondoiu și scriitoarea Andra Rotaru.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.