Caravana fotbalului brăilean 2019, prima etapă în Şcolile Dudeşti şi Ulmu

*În proiect desfăşurat de Dacia Unirea şi Consiliul Judeţean Brăila *

   În Caravana Fotbalului Brăilean 2019 s-au desfăşurat activităţi în prima etapă joi, 17 octombrie 2019, în Şcolile Gimnaziale din comunele Dudeşti, respectiv Ulmu. Caravana face parte din programul proiectului “Braila – 100 de ani de traditie in fotbal!” iniţiat de Asociaţia Club Sportiv „Dacia Unirea” şi finanțat de Consiliul Judeţean Brăila conform contractului de finantare nr. 282/ 03.09.2019.

Elevii au urmărit cu entuziasm meciurile demonstrative dintre o echipă de juniori a clubului Dacia Unirea şi cele ale şcolilor din Dudesti şi Ulmu, unde fiecare copil a jucat cu ambiţie şi determinare, căutând să demonstreze celor doi antrenori prezenţi că sş ei pot ajunge cândva îa echipa mare a Daciei Unirea Brăila. Caravana fotbalului brăilean se doreşte a fi în primul rând o acţiune de promovare a sportului în general şi a fotbalului în special, sport care poate fi un catalizator şi o rampă de lansare pentru tinerele talente ale judetului Brăila. Mulţumim pe această cale celor două instituţii care ne-au sprijinit în buna derulare a acestei acţiuni, dar şi şcolilor care ne-au găzduit în prima etapă a Caravanei!” – organizatorii. Mai multe imagini la https://www.facebook.com/pg/BrailaChirei/photos/?tab=album&album_id=2613255698767003 pe pagina facebook a revistei Braila Chirei şi pe pagina Facebook a clubului Dacia Unirea la https://www.facebook.com/clubul.daciaunireabraila

La evenimente, din partea ACS Dacia Unirea au participat Valentin Avramescu – preşedintele clubului, Adrian Andrei – directorul sportiv, antrenorii Florentin Petre şi Marian Samuilă şi câţiva componenti ai echipei de seniori printre care amintim pe Marius Moroianu, Roberto Chirila sau Stefanita Sava, care au oferit elevilor prezenti echipamente de joc, mingi de fotbal, esarfe, pliante și postere cu echipa fanion a judeţului Brăila. De asemenea, din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila fost prezent Marian Babeş – Inspector şcolar educaţie fizică şi sport, precum şi conducerile celor două şcoli, profesori, oficialităţii locale.

În scurt timp vor urma şi alte acţiuni asemănătoare, Caravana urmând să poposească şi la alte şcoli din municipiu şi judeţ, cum s-a întâmplat şi la ediţiile anterioare din anii trecuţi.

Festivalul Poveștilor pentru Toate Vârstele, în proiect Erasmus+ la Biblioteca Judeţeană Brăila

*Proiectul este „Fabrica de Povești” şi are între parteneri Colegiul Economic „Ghica”, Liceul „Iorga”, Liceul „Saligny” structura Școala „C. S. Aldea”

      Onorată (notă. Armanda Filipine – în foto stânga jos) să fi participat, în calitate de povestitor, în proiectul european „Fabrica de Povești”, finanţat prin Erasmus+ şi dezvoltat de Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Mai precis, am făcut parte dintre povestitorii secţiunii dedicate adulţilor care a avut loc în după-amiaza de 17 octombrie 2019, în sala „Fănuş Neagu” a bibliotecii. Coordonatorul proiectului, bibliotecar dr. Eduard Claudiu Brăileanu (în foto stânga sus)- şef Serviciu Relații cu Publicul, a invitat în această secţiunea a adulţilor trei povestitoare din Chișinău – pe Liliana Juc, Elena Taragan, Valentina Țîra, pe Manuela T. Balașca-Mihoc din Iași, dar şi persoane din Brăila. Între acestea din urmă am fost şi eu, dar şi prof. înv. Camelia Chirchiboi de la Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri” etc. Eu am spus o poveste despre strălucire – un text, cu miez educativ şi moralist (nu intenţionat!) compus pentru copii, dar extrem de util şi persoanelor mature care uită că dincolo de strălucire se află ceea ce doreşte inima, sufletul omului… Camelia Chirchiboi a spus o poveste adevărată, inspirată de copilăria ei. Amândouă am recitat şi versuri, pentru că suntem şi poete – Camelia are poeme în volumul „Imperfect solubil” pe care l-a semnat Ana Sofian; eu am publicat volumul „Poezia şi râuri de cafea” pe care îl lansez zilele acestea.

   În Festivalul Poveştilor pentru Toate Vârstele au fost evenimente desfăşurate în zilele 16, 17 şi 18 octombrie, în Secțiunea pentru copii (preșcolari și elevi din ciclul primar), în Secțiunea pentru copii (ciclul gimnazial), în Secțiunea pentru adolescenți, în Secțiunea pentru adulți.

Alte câteva fotografii (de Armanda Filipine) de la întâlnirea din 17 octombrie la  în album pe pagina din reţeaua facebook a revistei mele de cultură şi informaţie Braila Chirei. Mai multe fotografii pe paginile facebook https://www.facebook.com/BibliotecaBraila/

şi la https://www.facebook.com/Secția-de-Împrumut-pentru-copiiLudoteca-394830023982410/

Parteneri ai bibliotecii în proiectul european sunt Colegiul Economic „Ion Ghica”, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” structura Școala Gimnazială „C. S. Aldea”.