”B.A.S.M. Vară la Bușteni” de Elisabeta Furtună și nepoții, lansare la Brăila

*O carte pentru copii, coautori fiind Alexandru Gabriel și Sonia Maria Sâmpetru, Mihai Balaban (nepoții) * Eveniment joi, 5 decembrie 2019, ora 13.00 la Cercul Militar Brăila, cu participarea unor elevi de la Liceul de Arte ”Hariclea Darclee”, moderatori Leti Brînzia și Daniela Antonescu

    Pentru joi, 5 decembrie 2019, la ora 13.00 avem o invitație pe care vrem să o onorăm, fiind o lansare de carte, pentru copii, cu povești și întâmplări ale copilăriei, deci sigur aceasta va interesa și părinții. Nu doar pentru că ei sunt răspunzători pentru viața copiilor (mici și mari), ci și pentru că o parte din fiecare om nu are cum să îmbătrânească de tot… cred… așa cum spunea și Constantin Brâncuși – ”Când ai încetat să fii copil, ai murit de mult”.

Elisabeta Furtună

Invitația sună așa: ”Ajunul Sf. Nicolae, făcătorul de minuni, protectorul copiilor, este pentru noi, Elisabeta Furtună, Alexandru Gabriel Sâmpetru, Sonia Maria Sâmpetru si Mihai Bădălan, autorii cărții ”B.A.S.M. Vară la Bușteni”, un prilej de mare și adevărată bucurie, fiindcă vom lansa cartea la care am lucrat mai bine de un an. V-o dăruim cu aceeași bucurie cu care am făcut-o noi, cei mici din vorbe și fapte, iar Buni din cuvinte scrise. Noi scriam povești cu gândurile noastre făcându-le jocuri, Buni le transcria pe hârtie. Din joaca și visele noastre s-a născut Cartea. Vă invităm în aventurile noastre! Vor putea fi și ale voastre: copii, părinți,  bunici!”

Ne bucură, de asemenea, prezența pe afiș, deci la eveniment, a prietenelor Leti (Nicoleta) Brînzia – director Liceul de Arte ”Hariclea Darclee”, profesor de coregrafie și a Danielei Antonescu – actriță la Teatrul de Păpuși ”Cărăbuș”, profesor asociat la Catedra Arta actorului la liceul ”Darclee”. Nu vor fi singure, ci împreună cu elevi de la liceu, care vor prezenta o dramatizare liberă a unor texte din carte.

** * ”Buni” (Elisabeta Furtună, nume real Virginia Sâmpetru) din carte, este profesoară. A funcționat la Liceul de Arte ”Darclee”, unde a predat limba română. A lansat alte două cărți până acum ”Poeme în trei stihuri” în 2018 (album foto de Armanda Filipine la https://www.facebook.com/pg/BrailaChirei/photos/?tab=album&album_id=1836882189737695 pe pagina facebook a revistei Braila Chirei) și ”Recurs la trecut”, proză (album foto de Armanda Filipine la https://www.facebook.com/pg/BrailaChirei/photos/?tab=album&album_id=1810067029085878 pe pagina Braila Chirei).

„Bafta, Devla și Haramul” de Mirel Bănică, lansare la Brăila

*Volumul, apărut la Polirom, cuprinde studii despre cultura și religia țiganilor (romilor)  4 decembrie 2019, de la ora 17.00 la Muzeul Brăilei ”Carol I”

  Muzeul Brăilei „Carol I” organizează și găzduiește lansarea cărții „Bafta, Devla și Haramul / Studii despre cultura și religia romilor”, în prezența autorului Mirel Bănică. Cartea a apărut anul acesta la Editura Polirom din Iași. Notă. Volumul va fi cu siguranță foarte bine primit la Brăla unde trăiesște o importantă comunitate de țigani sau romi cum doresc reprezentanții la vârf ai etniei să li se spună de ceva vreme (nota aut. Cam prea puțin documentat din punctul de vedere al autenticității… și istoriei. Ca să nu mai vorbim că lingvistic e greu la… traducere… cum să spui asta unui străin care îi știe de când lumea drept ”gipsy” = țigan, în limba engleză? Și cum noi, brăilenii, l-am avut pe Johnny Răducanu, tot etnic țigan, care nu își spunea decât așa… prefer să vorbim așa cum ne-am obișnuit, mai cu seamă cu termenul nu e deloc peiorativ. Ci, repet, autentic).

Evenimentul are loc miercuri, 4 decembrie 2019, de la ora 17.00 în sala ”Regele Ferdinand și Regina Maria” – sediul central muzeal din Piața Traian nr. 3. Vor prezenta criticul literar Viorel Coman (prof. dr. Viorel Mortu), prof. dr. Valentin Popa – scriitor, muzeograf.

** * Mirel Bănică (foto dreapta, născut la Ianca, județ Brăila) este sociolog al religiei, publicist. Doctor în ştiinţe politice al Universităţii din Geneva (2004). Între 2005 şi 2008 a efectuat stagii de cercetare şi practică profesională la Universitatea Laval (Canada) şi la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris. Din 2008 este cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române. Domenii de cercetare şi specializare: socio-antropologia religiei ortodoxe, sociologia memoriei, antropologia mediilor virtuale. Membru al „Asociaţiei Franceze de Ştiinţe Sociale ale Religiei” (AFSR), Paris. Capitole de cărţi şi articole publicate la edituri şi reviste de prestigiu din Franţa, Canada, Statele Unite, Rusia. Cadru didactic asociat, între anii 2008 şi 2012, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) şi Universitatea din Bucureşti (Facultatea de Litere).

Mirel Bănică

Autor al volumelor Locul Celuilalt. Ortodoxia în modenitate (Editura Paideia, 2007), Fals jurnal de căpşunar (Editura Institutul European, 2007, două ediţii), Religia în Fapt. Studii, schiţe şi momente, Editura Eikon, 2015, două ediţii), Biserica Ortodoxă Română, stat şi societate în anii 1930 (2007, Polirom), Enervări sau despre bucuria de a trăi în România (în colaborare, 2007, Polirom) şi Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană (2014, Polirom – lansată și la Brăila – album foto (de Armanda Filipine) de la eveniment la https://www.facebook.com/pg/BrailaChirei/photos/?tab=album&album_id=842815782477679 pe pagina facebook a revistei de cultură și informație Braila Chirei).