„Santa’s Followers”, concurs la Liceul ”Perpessicius” Brăila


*Prima ediție, cu 100 de participanți, a avut loc în 12 decembrie 2019 * Competiția, de limba engleză, s-a adresat elevilor din clasele a III-a și a IV-a

   La Liceul Pedagogic „Dumitru Panaitescu Perpessicius” din municipiul Brăila a avut loc, în 12 decembrie 2019  concursul județean de limba engleză „Santa’s Followers” pentru clasele a III-a și a IV-a. Organizatori,  Silvia Munteanu și Dana Piron – profesoare de limba engleză.

      ”Obiectivul principal al competiției este creșterea interesului elevilor pentru studierea aprofundată a competenţelor de limbă străină, în ideea de a le spori astfel încrederea în forţele proprii şi de a-i pregăti pe aceștia pentru reuşita şcolară şi profesională. Ca atare, au fost vizate preponderent dezvoltarea competenţelor lingvistice la limba engleză și stimularea potenţialului creativ, știut fiind faptul că, dobândind cunoştinţe suplimentare, elevii intră în competiţie și își dezvoltă deprinderi pentru învăţarea consecventă, de lungă durată”, subliniază organizatorii.

       Concursul a fost organizat pe două secțiuni: una cu probă scrisă care a constat în rezolvarea de exerciții tematice (legate de sărbătorirea Crăciunului) și întrebări structurate pe baza unui text video dat; secțiunea a II-a a fost o probă de creație cu tema „Christmas Card Competition” și a presupus crearea unei felicitări conținând un desen însoțit de un text sau realizarea unei scrisori către Santa Claus, în care să fie folosite cât mai multe „Xmas words”. Mai multe foto în album la https://www.facebook.com/danaelisabeta.piron/media_set?set=a.3348385391870476&type=3 

      Competiția a fost considerată o reușită, iar tinerii participanți – aproape 100, elevi de la 20 de școli din Brăila – s-au declarat încântați și dornici să concureze și la următoarea ediție.

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.