Antoneta Ioniță, aleasă vicelider PNL la Camera Deputaților


*Medicul parlamentar este de părere că din această poziție va reuși să promoveze mai mult și mai bine proiecte și modificări legislative care să vină în sprijinul sistemului sanitar și nu numai acestui domeniu

Antoneta Ioniţă,
deputat PNL, medic

Antoneta Ioniță – deputat, medic, președinte Organizația Femeilor Liberale Brăila – a fost aleasă la propunerea colegilor, vicelider în grupul Partidului Național Liberal (PNL) din Camera Deputaților, poziție politică deținută în premieră de un parlamentar brăilean liberal. Printre luările de poziții, declarații politice, interpelări și întrebări adresate miniștrilor, Antoneta Ioniță a preferat mai cu seamă domeniul medical – subiecte referitoare la sistemul sanitar, situația bolnavilor de cancer, dotarea Unităților de Urgență cu ambulanțe, construcția Spitalului Regional Brăila – Galați, tratarea bolnavilor cu scleroză în plăci etc. 

        Desemnarea în aceste funcții politice de la nivel central reprezintă confirmarea faptului că acel coleg a înregistrat performanțele politice, că s-a implicat mai mult ca alții în activitățile de partid. În situația particulară a deputaților și senatorilor, aceștia au înregistrat mai multă implicare în activitățile din zona administrativă – au participat la formularea unor acte normative, au înaintat personal legi și modificări de legi, au avut mai multe luări de poziție de la tribună decât alți colegi.   

        ”Din această nouă poziție, de vicelider al grupului parlamentar PNL, voi încerca să promovez toate acele proiecte și modificări legislative care să sprijine sistemul sanitar românesc, unde este nevoie de modernizare și de o schimbare radicală a filosofiei de funcționare, astfel încât pacientul să fie pus în mod real, și nu doar declarativ, în centrul acestuia. Evident, aceasta este principala prioritate, dar am în vedere și alte probleme, care țin de educație, de familie, de tineret și de oportunitățile pe care le oferim lor”, precizează Antoneta Ioniță.

** * Duminică, 2 februarie 2020, s-a desfășurat la București Consiliul Național al PNL. Aici s-au desemnat noi vicelideri. Pe pagina web a Camerei Deputaților apar 78 de membri ai grupului PNL (http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.gp?idg=2) – lider de grup este Florin Claudiu Roman, 13 sunt vicelideri. Organizația Județeană PNL Brăila a participat cu o importantă delegație la reuniune, între cei prezenți fiind președintele Alexandru Dănăilă-Zaharia (în centrul imaginii), președintele de la Organizația Municipală – Adrian Tabarac (al patrulea din stânga), consilierul local Sorin Ioniță (în dreapta foto de grup, alături de el este Antoneta Ioniță)

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.