Antoneta Ioniță, deputat PNL: ”PSD se opune modernizării României”

*”Cabinetul Orban a reparat ce a stricat PSD. A micșorat prețul combustibililor, a demarat investiții noi și a atras bani europeni, a tăiat pensiile speciale”

 

Medic Antoneta Ioniţă,
deputat PNL de Brăila

Antoneta Ioniță – parlamentar PNL, președinte al Organizației Femeilor Liberale Brăila, aduce câteva argumente în sprijinul guvernării liberale, exct în ziua Moțiunii de cenzură înaintate de PSD contra Guvernului Ludovic Orban,  moțiune care are însă – în opinia liberalilor – și o parte bună… anume că ar putea conduce al alegeri anticipate, în ipoteza în care acum parlamentarii social-democrați se opun sistematic încercărilor liberale de a guverna.

         ”Atât de tare se teme PSD de alegeri anticipate și de alegere a primarilor în două tururi, încât s-a mobilizat să dea jos un guvern! Moțiunea de cenzură a fost un act de sfidare, care nu are legătură cu interesul public, ci servește doar intereselor politice ale baronilor roșii. Angajarea răspunderii a fost calea cea mai corectă și sigură pe care Cabinetul Orban a ales-o pentru reglementarea alegerii primarilor în două tururi, conform voinței majorității românilor, o voință pe care social-democrații o ignoră. PSD nu a votat împotriva guvernului PNL, ci împotriva voinței românilor de a fi reprezentați după norme democratice și împotriva modernizării României.

          În trei luni, Cabinetul Orban a reparat ce a stricat PSD și a implementat propriile reforme, dintre care cea mai importantă este cea a sistemului sanitar. PNL a micșorat prețul combustibililor, a continuat și a demarat noi investiții majore în infrastructură, inclusiv cu atragerea fondurilor europene. Cabinetul Orban nu a tăiat pensii și salarii, așa cum a amenințat PSD, dimpotrivă, a majorat pensiile românilor și salariile profesorilor, iar zeci de  mii de elevi vor beneficia de o masă caldă. Liberalii s-au ținut de cuvânt, au tăiat pensiile speciale și au dorit alegerea primarilor din două tururi de scrutin, chiar cu prețul propriului mandat. Toate măsurile luate au însemnat pași pentru modernizarea României, iar PNL va continua să-și pună în aplicare angajamentele asumate în fața românilor, folosind toate instrumentele instituționale pe care le are la dispoziţie, indiferent câte piedici va încerca să pună PSD. Un PSD care, prin atitudinea pur politicianistă, de tipul Dragnea – Dăncilă, a demonstrat că rămâne un partid incapabil să se reformeze, care protejează interesele propriilor baroni și ignoră interesele românilor”. 

             Deputat Antoneta Ioniță, vicelider al PNL în Camera Deputaților 

Vasile Varga, deputat PNL Brăila: ”PSD s-a speriat că Guvernul Orban și-a respectat promisiunile față de români!”

*Parlamentarul subliniază una dintre nemulțumirile social-democraților care a condus la depunerea moțiunii de cenzură: propunerea PNL de a se reveni la votul în două tururi de scrutin

Din comunicatul transmis de deputatul liberal Vasile Varga în ziua (5 februarie 2020) când se votează moțiunea de cenzură inițiată de PSD împotriva Guvernului Orban reies câteva probleme, grave, care continuă să rămână nerezolvate și care vor conduce și în continuare la disfuncționalități în viața administrativă, socială etc.

Vasile Varga, deputat PNL

      ”Măriri de pensii și salarii, ieftinirea carburanților, tăierea pensiilor speciale, investiții în drumuri expres, autostrăzi și în lucrările la podul peste Dunăre, acestea sunt doar câteva dintre măsurile luate de Cabinetul Orban în cele trei luni de guvernare. Un guvern care, pentru a-și ține până la capăt promisiunile făcute românilor, și-a asumat responsabilitatea pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, punându-și, practic, mandatul pe masă.

        De ce atât de importantă această decizie a alegerii în două tururi? Pentru că unul dintre principiile democrației este reprezentativitatea, iar situațiile în care cineva ajunge primar doar cu 15% dintre voturile cetățenilor trebuie să înceteze! Românii trebuie să aleagă cu adevărat, votul lor trebuie să fie respectat și să conteze.

        Pentru PSD, lucrurile stau, însă, cu totul altfel. Ei s-au opus, cu moțiune de cenzură, acestui exercițiu democratic, pentru că se tem că vor fi sancționați la urne de toți cei care s-au săturat de România condusă de incompetență și interese de grup! PSD a ignorat încă o dată dorința oamenilor de a-și desemna corect primarii și a preferat să dea jos Guvernul Orban în loc să dea piept cu realitatea.

        PNL rămâne consecvent promisiunilor sale asumate față de români și a demonstrat că are oameni pregătiți, programe, și viziune pentru a dezvolta România!”

         Vasile Varga – deputat PNL Brăila

Nota red. Nu mai contează cine a schimbat legea alegerilor… nu e bine deloc cum e acum, cu un singur tur de scrutin la locale. Ajung primari oameni care sunt aleși cu 15 sau 20 la sută dintre alegătorii prezenți la scrutin… deci nu sunt reprezentativi. E adevărat că e, de multe ori, și vina acelora care nu se prezintă la vot. Ce dacă nu te-a convins nimeni de pe liste? Poți să dai buletinul neștampilat. Așa vor înțelege și partidele că promovează oameni care nu plac cetățenilor…

Triplă lansare de carte la Etnografie. Brăila

*Volumele sunt ”Amintiri brăilene”, ”Iubirea, simbol al fericirii” și ”Destine învolburate” de Petre Stroe * Evenimentul face parte din proiectul ”Întâlnirile interculturale de la Etnografie” derulat în parteneriat cu Armanda Filipine – revista Braila Chirei * Vineri, 7 februarie 2020, de la 16.00 

   Un nou eveniment sub semnul ”Întâlnirile interculturale de la Etnografie” are loc vineri, 7 februarie 2020, de la ora 16.00 când vor fi lansate trei volume semnate Petre Stroe: : „Amintiri brăilene” (cuvând înainte de Ana Maria Vicol – fost șef al Secției Artă la muzeul brăilean), „Destine învolburate” și „Iubirea, simbol al fericirii” apărute la Editura „Lucas”, Brăila. Despre autor și cărți vor vorbi Jenică Chiriac și Ionel Negruț.
Moderatorul va fi muzeograf dr. Brîndușa Ilie – coordonatorul proiectului menționat. Evenimentul se desfășoară la Muzeul Brăilei „Carol I” – secția Etnografie și Artă populară la sediul din strada Polonă nr. 14.

** * Proiectul ”Întâlnirile interculturale de la Etnografie” se va derula pe tot parcusul anului 2020. El este inițiat de secția Etnografie a Muzeului Brăilei „Carol I” și se dezvoltă în parteneriat cu Armanda Filipine – jurnalist și publicaţia „Brăila Chirei”. Se adresează publicului larg, elevilor și cadrelor didactice din orașul și județul Brăila și are ca obiective promovarea patrimoniului material și imaterial specific zonei etnoidentitare brăilene. Vor avea loc întâlniri, tururi muzeale și dialoguri despre tradițiile românești și ale tuturor etniilor din orașul Brăila (îndeletniciri casnice, meșteșuguri tradiționale, meșteșuguri artistice, port popular, sărbători și obiceiuri cu dată fixă și dată mobilă, gastronomie tradițională, tradiția văzută din perspectivă literară și muzicală, fotografia/ cartea poștală ca document etnografic). De asemenea, din calendarul proiectului fac parte lansări de carte, lecturi publice, întâlniri cu scriitori, specialiști din muzee, alte personalități.

** * Informaţii de la eveniment, format foto şi video, vor fi disponibile şi pe paginile https://www.facebook.com/ArmandaFilipine şi

https://www.facebook.com/BrailaChirei/ unde vă invit să fiţi aproape (cu un simplu LIKE infomaţia ajunge mai uşor la dumneavoastră).

La Comisia Europeană, evaluare a guvernanței economice în UE și lansarea unei dezbateri despre viitor

*Comisia invită părțile interesate, alte instituții europene, autoritățile naționale, partenerii sociali și mediul academic să se implice în dezbatere pentru a-și exprima opiniile * E important ca viitorul să fie mai bun, pentru că în acest moment multe state membre au preferat să crească excesiv cheltuielile curente, în dauna investițiilor 

Comisia Europeană prezintă în 5 februarie 2020 o evaluare a eficacității cadrului de supraveghere economică și lansează o dezbatere publică privind viitorul său.

Cadrul UE pentru supravegherea economică a îndrumat statele membre în eforturile lor de a-și îndeplini obiectivele de politică economică și bugetară. El a contribuit la coordonarea politicilor economice, la corectarea dezechilibrelor macroeconomice, la reducerea deficitelor publice și a nivelurilor datoriei publice și a creat condițiile pentru o creștere durabilă și pentru realizarea strategiei Uniunii pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă. Totuși, rămân unele vulnerabilități și pentru că acest cadrul bugetar a devenit mai complex, el nu încurajează adeziunea la normele pe care le prevede. În plus, UE se confruntă cu un context economic care s-a schimbat semnificativ de la momentul instituirii normelor.

Începutul unui nou ciclu politic în UE este momentul oportun pentru evaluarea eficacității cadrului actual de supraveghere economică și bugetară, în special a pachetului privind guvernanța economică și a pachetului privind supravegherea și monitorizarea bugetare, Comisia având obligația de a prezenta un raport cu privire la aplicarea acestora.

Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv responsabil pentru o economie în serviciul cetățenilor: „Normele bugetare comune sunt esențiale pentru stabilitatea economiilor noastre și a zonei euro. Asigurarea stabilității financiare este o condiție prealabilă pentru creșterea economică și crearea de locuri de muncă. Statele membre au o nevoie vitală de reguli comune pentru a construi încrederea reciprocă necesară aprofundării uniunii economice și monetare. De la instaurarea normelor inițiale, cadrul a evoluat considerabil și a dat rezultate pozitive. Astăzi, însă, aceste norme sunt percepute ca fiind prea complexe și dificil de comunicat. Așteptăm așadar cu interes o discuție deschisă despre ce a funcționat și ce nu a funcționat și despre modalitățile de a ajunge la un consens cu privire la simplificarea și eficientizarea acestor norme”.

Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie: „Politicile economice din Europa trebuie să abordeze provocările cu care ne confruntăm în prezent și care, în mod evident, nu sunt cele de acum zece ani. Stabilitatea rămâne un obiectiv-cheie, însă nevoia de a sprijini creșterea și, în special, de a mobiliza imensele investiții necesare pentru combaterea schimbărilor climatice este la fel de presantă. Totodată, este necesar să sprijinim aplicarea într-o mai mare măsură a politicilor bugetare contraciclice, având în vedere constrângerile tot mai mari cu care se confruntă BCE. În fine, complexitatea normelor face ca discursul „Bruxelles-ului” să fie mai dificil de explicat cetățenilor, iar acest lucru nu ar trebui acceptat de niciunul dintre noi. Aștept cu interes o dezbatere veritabilă cu privire la aceste chestiuni în lunile următoare”.

** * Cadrul de guvernanță economică a evoluat în timp, fiind introduse modificări pentru a răspunde noilor provocări economice apărute. Pachetul privind guvernanța economică și pachetul privind supravegherea și monitorizarea bugetare au fost elaborate pentru a aborda vulnerabilitățile evidențiate de criza economică și financiară. De atunci, contextul economic a evoluat. Economia europeană a cunoscut șapte ani consecutivi de creștere. Niciun stat membru nu mai face obiectul componentei corective a Pactului de stabilitate și de creștere, așa-numita procedură de deficit excesiv, în condițiile în care, în 2011, 24 state membre se aflau în această situație. Cu toate acestea, potențialul de creștere al multor state membre nu a revenit la nivelurile anterioare crizei, iar ratele datoriei publice rămân ridicate în unele dintre ele. Dinamica reformelor s-a estompat, iar progresele au devenit inegale de la o țară la alta și de la un domeniu de politică la altul. Între timp, Europa urmărește să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic din lume și să valorifice noile oportunități oferite de era digitală, astfel cum se prevede în Strategia anuală privind creșterea durabilă.

Din păcate, datoria publică rămâne ridicată în unele state UE, iar orientarea bugetară la nivelul statelor membre este adesea prociclică. În plus, structura finanțelor publice nu a devenit mai favorabilă creșterii, statele membre optând în mod consecvent pentru creșterea cheltuielilor curente, mai degrabă decât pentru protecția investițiilor (nota red. Cazul României sub guvernarea PSD… spre exemplu). Potrivit concluziilor evaluării, cadrul bugetar a devenit excesiv de complex ca urmare a necesității de adaptare la o mare varietate de circumstanțe aflate în continuă evoluție, urmărindu-se concomitent obiective multiple. Această complexitate înseamnă un cadru care a devenit mai puțin transparent și previzibil, iar acest lucru împiedică comunicarea și asumarea responsabilității politice.

       Un grad ridicat de consens și de încredere în rândul principalelor părți interesate este esențial pentru eficacitatea supravegherii economice în UE. Prin urmare, Comisia invită părțile interesate, inclusiv celelalte instituții europene, autoritățile naționale, partenerii sociali și mediul academic, să se implice în dezbatere pentru a-și exprima opiniile cu privire la modul în care a funcționat până în prezent cadrul de guvernanță economică și la soluțiile posibile de ameliorare a eficacității sale. Participarea se va face prin diverse mijloace, inclusiv prin reuniuni dedicate, ateliere și o platformă de consultare online. Comisia va lua în considerare punctele de vedere ale părților interesate și rezultatele acestor consultări atunci când își va finaliza procesul de reflecție cu privire la posibilele măsuri viitoare. Acest proces ar urma să se încheie până la sfârșitul anului 2020.

Florin Roman, deputat PNL: ”Sper ca președintele CJ Brăila va înțelege că primăriile pot emite autorizații de construire și nu va mai umbla cu ocaua mică”

*Și ministerul Lucrărilor Publice a trimis clarificări * Consiliul Județean trebuie să înființeze o Comisie de Acord Unicprin intermediul căreia cetățenii pot primi, în format electronic, avizele și autorizațile dorite 

Vasile Varga, deputat PNL

Deputatul liberal Vasile Varga, membru PNL Brăila, revine asupra subiectului privind certificatele de urbanism (https://brailachirei.wordpress.com/2020/01/29/deputatul-liberal-florin-roman-precizari-catre-presedintele-consiliului-judetean-braila/) și subliniază, în baza și a unui răspuns primit de la Ion Ștefan – ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației – prin Prefectura Brăila că primăriile pot emite certificate de urbanism și autorizații de construire. Documentul face precizări asupra modului în care trebuie aplicate prevederile Legii nr. 193/ 2019 și ale Legii 7/ 2020 prin care a fost modificată Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. 

În documentul emis de minister este specificat faptul că, la nivelul consiliilor județene și a primăriilor din municipiile reședință de județ trebuie înființate Comisii de Acord Unic care să emită avizele și acordurile necesare unei lucrări de construcții, prin eliberarea unui acord unic, tuturor celor care depun o solicitare, în format electronic. Și restul primăriilor pot înființa astfel de structuri, dar doar dacă doresc, activitatea lor urmând a se desfășura ca și până acum, cu eliberarea avizelor și autorizațiilor, la sediul autorității locale. Prin serviciul de acord unic, cetățenii au posibilitatea de a primi avize și acorduri printr-un sistem informatic ce poate fi accesat de la punctul de contact unic www.edirect.e-guvernare.ro, fără să se mai deplaseze la primărie.

        Comisiile de Acord Unic de la nivelul Consiliului Județean și a Primăriei Brăila trebuie constituite în 60 de zile de la emiterea normelor metodologice de aplicare a legii, adică până în luna martie 2020.

         ”Legea a fost înțeleasă greșit la Brăila, unde președintele consiliului județean, domnul Francisk Chiriac, i-a dezinformat pe primari și le-a recomandat să nu mai emită autorizații de construire și certificate de urbanism, pe motiv că acestea mai pot fi eliberate doar prin intermediul comisiilor de acord unic, ceea ce este complet fals! O bătaie de joc la adresa primarilor! Cu clarificările venite de la minister, sper că președintele CJ Brăila va înțelege, în sfârșit, cum trebuie aplicată legea și că cetățenii pot primi autorizațiile de construire, ca și până acum, de la orice primărie. Noile prevederi s-au dorit un pas spre debirocratizare și un sprijin pentru cetățeni, care să obțină mai repede avizele și acordurile necesare realizării unei construcții, prin accesarea unor aplicații on-line, dar se pare că unii refuză să înțeleagă acest lucru”, a precizat și Florin Roman, liderul grupului PNL din Camera Deputaților și inițiator al modificărilor legislative.

       Având în vedere că la Brăila se înțelege eronat această lege, deputatul liberal Florin Roman s-a oferit public să-i acorde lui Francisk Iulian Chiriac – președintele CJ Brăila – consiliere pentru aplicarea corectă a noilor prevederi.