Florin Roman, deputat PNL: ”Sper ca președintele CJ Brăila va înțelege că primăriile pot emite autorizații de construire și nu va mai umbla cu ocaua mică”


*Și ministerul Lucrărilor Publice a trimis clarificări * Consiliul Județean trebuie să înființeze o Comisie de Acord Unicprin intermediul căreia cetățenii pot primi, în format electronic, avizele și autorizațile dorite 

Vasile Varga, deputat PNL

Deputatul liberal Vasile Varga, membru PNL Brăila, revine asupra subiectului privind certificatele de urbanism (https://brailachirei.wordpress.com/2020/01/29/deputatul-liberal-florin-roman-precizari-catre-presedintele-consiliului-judetean-braila/) și subliniază, în baza și a unui răspuns primit de la Ion Ștefan – ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației – prin Prefectura Brăila că primăriile pot emite certificate de urbanism și autorizații de construire. Documentul face precizări asupra modului în care trebuie aplicate prevederile Legii nr. 193/ 2019 și ale Legii 7/ 2020 prin care a fost modificată Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. 

În documentul emis de minister este specificat faptul că, la nivelul consiliilor județene și a primăriilor din municipiile reședință de județ trebuie înființate Comisii de Acord Unic care să emită avizele și acordurile necesare unei lucrări de construcții, prin eliberarea unui acord unic, tuturor celor care depun o solicitare, în format electronic. Și restul primăriilor pot înființa astfel de structuri, dar doar dacă doresc, activitatea lor urmând a se desfășura ca și până acum, cu eliberarea avizelor și autorizațiilor, la sediul autorității locale. Prin serviciul de acord unic, cetățenii au posibilitatea de a primi avize și acorduri printr-un sistem informatic ce poate fi accesat de la punctul de contact unic www.edirect.e-guvernare.ro, fără să se mai deplaseze la primărie.

        Comisiile de Acord Unic de la nivelul Consiliului Județean și a Primăriei Brăila trebuie constituite în 60 de zile de la emiterea normelor metodologice de aplicare a legii, adică până în luna martie 2020.

         ”Legea a fost înțeleasă greșit la Brăila, unde președintele consiliului județean, domnul Francisk Chiriac, i-a dezinformat pe primari și le-a recomandat să nu mai emită autorizații de construire și certificate de urbanism, pe motiv că acestea mai pot fi eliberate doar prin intermediul comisiilor de acord unic, ceea ce este complet fals! O bătaie de joc la adresa primarilor! Cu clarificările venite de la minister, sper că președintele CJ Brăila va înțelege, în sfârșit, cum trebuie aplicată legea și că cetățenii pot primi autorizațiile de construire, ca și până acum, de la orice primărie. Noile prevederi s-au dorit un pas spre debirocratizare și un sprijin pentru cetățeni, care să obțină mai repede avizele și acordurile necesare realizării unei construcții, prin accesarea unor aplicații on-line, dar se pare că unii refuză să înțeleagă acest lucru”, a precizat și Florin Roman, liderul grupului PNL din Camera Deputaților și inițiator al modificărilor legislative.

       Având în vedere că la Brăila se înțelege eronat această lege, deputatul liberal Florin Roman s-a oferit public să-i acorde lui Francisk Iulian Chiriac – președintele CJ Brăila – consiliere pentru aplicarea corectă a noilor prevederi.

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.