Alexandru Dănăilă, PNL Brăila: ”Guvernul liberal a reparat și a fost îndepărtat”. Democrația suferă

*Președintele liberalilor brăileni subliniază câteva aspecte care au deranjat PSD, partidul care declanșat acțiunea de demitere a Guvernului Ludovic Orban * Moțiunea de cenzură nu schimbă – din păcate – situația în care se află România în acest moment, starea economică, socială, culturală a țării fiind una urâtă, fie că ne convine ori ba (în trei luni, guvernul liberal nu avut cum să facă el asta!)

Alexandru Dănăilă-Zaharia, președinte PNL Brăila

Alexandru Dănăilă-Zaharia – președintele Organizației Județene PNL Brăila, consiier județean, fost viceprimar la Primăria Brăila – aduce într-un comunicat câteva argumente în favoarea guvernării liberale și explică de ce se dorește organizarea de anticipate. Nota red. Am să las intact materialul, așa cum a fost transmis, cu toate sublinierile (text îngroșat) liberalilor, care nici măcar nu spun ceva fals. România trece prin momente dificile, economic și nu numai, iar cei din PSD ar trebui să înțeleagă că au făcut greșeli imense și nu au de ce să revină la cârma șării prea curând. E momentul să înțeleagă și alții (electorat…evident) asta. Nu se poate să trăi pe datorie. Cu pensii speciale la unii și cu majoritatea populației în pragul sărăciei – chiar și cei de stânga, care știu ceva economie, tfrebuie să înțeleagă…

          ”În trei luni de zile, guvernul PNL a făcut ceea ce PSD nu a făcut timp de trei ani. Privind înapoi, putem afirma că am avut curajul de a face ceea ce e corect și esențial pentru această țară, într-un moment în care România se afla la răscruce. Da, liberalii au avut un curaj nebun să preia guvernarea atunci când nimeni nu o râvnea. După trei luni în care am repus România pe calea europeană, miercuri, o majoritate toxică și retrogadă din Parlament a demis Guvernul pentru a împiedica adoptarea proiectului pentru alegerea primarilor în 2 tururi, pe care Guvernul și-a angajat răspunderea. În urma acestei lovituri asupra democrației, PSD a arătat că nu a învățat nimic și că nu s-a schimbat. Este același PSD antidemocratic și corupt din epoca infractorului Dragnea, același PSD incompetent și antiromânesc din epoca Dăncilă, același PSD obedient baronilor, speriat, incapabil și toxic din epocile Tudose și Grindeanu.

PSD acționează împotriva voinței românilor

PSD și aliații săi au arătat miercuri, așa cum au arătat în ultimii trei ani, că acționează împotriva voinței poporului român. Peste 80% dintre români cer alegerea primarilor în 2 tururi, astfel încât cel care conduce comunitatea locală să-i reprezinte cu adevărat, iar PSD s-a opus din nou voinței românilor. Parlamentul a dat o lovitură cruntă democrației, demițând un Guvern care a cerut mai multă democrație pentru români, în beneficiul românilor. Această majoritatea parlamentară este iresponsabilă, ruptă de realitate, deplin compromisă. Noi am arătat cum se organizează alegerile astfel încât fiecare român să aibă un cuvânt de spus, să poată să voteze încotro se îndreaptă această țară. Cu PNL la guvernare alegerile s-au desfășurat civilizat, fără incidente, și aproape 1 milion de români din Diaspora au putut vota. Cu PSD la guvernare, de fiecare dată votul a fost printr-un tertip sau altul împiedicat, blocat, descurajat. PSD a umflat aparatul de stat cu pile și sinecuri politice, noi am scuturat copacul cu fructe otrăvite prin reducerea numărului de ministere la 16 și am început de-PSD-izarea instituțiilor publice. Guvernul PNL a echilibrat bugetul țării, astfel încât să poată fi plătite pensiile, salariile și toate celelalte indemnizații sociale. Asta după ce PSD a falsificat bugetul țării și NU a prevăzut sumele necesare pentru plata pensiilor și salariilor pentru ultimele luni ale anului trecut. PNL a eliberat sumele care li se cuveneau de drept firmelor, sechestrate de PSD, din TVA, din concediile medicale, cu scopul de a adânci minciuna în privința deficitului bugetar. PNL a asigurat respectarea dreptului de proprietate al mediului privat. PSD a negat dreptul de proprietate, cu prețul de a afecta grav mediul de afaceri, respectiv soarta angajaților din mediul privat. PNL a corectat odioasa Ordonanță 114, care a lovit ca un baros în economia României! Nu doar că PSD este autorul acestei crime în economie, dar nu s-a lăsat până nu a încercat să blocheze soluțiile pentru readucerea în normalitate a mediului economic prin contestare la CCR. 

NU ne-am lăsat intimidați nici de declarațiile mincinoase, nici de fake-news-urile PSD care au inundat spațiul public, și am reușit eliminarea prevederilor nocive din această ordonanță: 

  • Eliminarea prevederilor care au pus în pericol funcționarea fondurile private de pensii și banii participanților la Pilonul 2 de pensii.
  • Abrogarea taxei de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din sectorul energetic care a dus la creșterea prețurilor pentru energie și utilități.
  • Liberalizarea pieței de energie prin eliminarea treptată a prețului fix de vânzare la producători care a avantajat importurile de gaze și energie electrică.
  • Desființarea taxei pe activele bancare care a dus la creșterea costurilor de creditare și a ratelor bancare.
  • Desființarea schemei fictive de finanțare fără resurse bugetare din Fondul de Dezvoltare și Investiții.
  • Plafonarea indemnizațiilor pentru demnitari și a sporurilor din sectorul public la nivelul lunii decembrie din 2019.
  • Plata activităților desfășurate de militari și polițiști în zilele libere sau de sărbătorile legale și a alocației pentru drepturile de hrană.
  • Încetarea detașărilor din sectorul privat în sectorul public prin care erau evitate concursurile de ocupare a unor funcții publice.
  • Înghețarea punctului de amendă la nivelul anului 2019, la 145 lei.
  • Suspendarea pensiilor speciale pentru primari în 2020.

Am eliminat supra-acciza la carburanți, pe care PSD a introdus-o! Guvernările PSD au obligat românii să scoată mai mulți bani din buzunar, iar PNL a obținut cel mai mic preț la carburanți din Uniunea Europeană. Am rezolvat problema transportului școlar, în vreme ce pentru PSD au fost mai importante interese mafiilor locale decât siguranța copiilor și accesul la educație. PSD a lăsat un dezastru în bugetul de stat. PSD-iștii au sifonat banii publici pentru ei și pentru clientela de partid, amante și sinecuri, înfiletată de ani de zile la robinetul bugetului de stat. PNL a construit în nici două luni de guvernare un buget realist pentru 2020, în care am inclus creșterea pensiilor de la 1 septembrie 2020, un efort bugar de 16 miliarde de lei, a salariilor de la 1 ianuarie, dar și a investițiilor la peste 50 de miliarde de lei. Este un efort extrem de mare, dar extrem de necesar după ce guvernele PSD au sacrificat ani de zile sumele alocate investițiilor publice. Am realizat în 3 luni ceea ce niciun guvern post-decembrist nu a realizat în sănătate. Am deschis competiția în sistemul de sănătate în beneficiul pacienților pentru servicii medicale mai bune. Salvarea vieții pacienților trebuie să fie obiectivul politicilor de sănătate. Am adoptat un act curajos de reformă liberală a sistemului de sănătate, eliminând discriminările care opreau românii să acceseze servicii medicale de calitate, plătite din banii lor, reținuți în fiecare lună la salariu. Pentru prima dată în ultimii 30 de ani am promovat o soluție concretă care să încurajeze medicii să rămână în țară. Am introdus posibilitatea medicilor stagiari să facă rezidențiatul și în alte spitale decât în centrele universitare, fie că sunt publice sau private. Nu ne oprim aici! Românii trebuie să beneficieze de aceleași standarde de servicii medicale precum în orice clinică europeană!

PSD a eliberat 23.000 de deținuți. PNL am abrogat legea criminală!

În materie de justiție și siguranță publică, PSD a scos aproape 23.000 de deținuți din pușcării prin legea recursului compensatoriu, PNL a abrogat legea. Pentru că pentru noi, siguranța cetățenilor e mai presus decât orice. Pentru PSD, ne amintim cu toții, libertatea lui Liviu Dragnea era mai de preț decât viața oricărui român, care ar fi putut fi copilul dumneavoastră, mama sau tatăl dumneavoastră. PSD a fost la un pas să șteargă România de pe harta Uniunii Europene și a țărilor civilizate prin abuzarea și sufocarea Justiției. PNL a făcut pași importanți pentru revizuirea legislaţiei din domeniu, pentru eliminarea intervenţiile nocive din ultimii trei ani și pentru ca aceste acte normative să fie puse în acord cu avizele Comisiei de la Veneţia și cu rapoartele Comisiei Europene și GRECO. PSD a vrut să pensioneze anticipat magistrații pentru a goli sălile de judecată de judecătorii onești și incomozi, PNL a pus presiune pentru ca termenul de pensionare să fie prorogat. PSD a înființat SIIJ pentru a pune presiune și a încerca să controleze politic Justiția, PNL a adoptat deja un memorandum în Guvern pentru desființarea Secției și a pus în dezbatere publică un proiect de lege care va fi înaintate Parlamentului, după consultarea sistemului de justiție”.

                 Alexandru Dănăilă-Zaharia – președinte PNL Brăila