Infrigement pe subiectul poluare atmosferică. România, Gracia și Malta, vizate de Comisie

*Cele trei țări au la dispoziție două luni de zile pentru a adopta și a comunica măsurile de aplicare a Directivei 2016/ 2284

   Comisia Europeană a transmis către RomâniaGrecia și Malta îndemnuri de a-și adopta primele programe naționale de control al poluării atmosferice și să le comunice Comisiei, în conformitate cu Directiva (UE) 2016/2284 privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici. În temeiul acestei directive, statele membre sunt obligate să elaboreze, să adopte și să pună în aplicare programele lor respective, pentru a-și limita emisiile anuale. Pentru că deocamdată Directiva nu se aplică în integralitate, Comisia a decis să emită o scrisoare de punere în întârziere, acordând acestor țări două luni pentru a răspunde și pentru a-și adopta și comunica planurile până la acest termen limită. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită autorităților române, elene și malteze un aviz motivat.

Informații privind procedura UE de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, la MEMO/12/12. Detalii referitoare la toate deciziile luate, în registrul deciziilor constatarea neîndeplinirii obligațiilor

Practic, Directiva urmărește atingerea unor niveluri de calitate a aerului care să nu genereze efecte negative semnificative sau riscuri pentru sănătatea umană și pentru mediu. Statele membre ar fi trebuit să transmită Comisiei primele lor programe naționale de control al poluării atmosferice până la 1 aprilie 2019. Până în prezent, Grecia, Malta și România nu și-au îndeplinit obligațiile, în pofida atenționărilor anterioare.

** * Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Deciziile, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Avertisment pentru România de la UE: să fie stopată tăierea ilegală de păduri

*Procedura înseamnă infrigement * România are la dispoziție o lună de zile pentru a lua măsuri în vederea remedierii deficiențelor idendificate de Comisia Europeană

Ne-am obișnuit să știm, să credem, că pădurile sunt veșnice… Complet fals. Știm și asta, dar nu prea ne pasă. Avem nevoie de lemn pentru foc, pentru mobilă, pentru alte activități economice și nu ne mai gândim la pădurea are nevoie de timp și ajutor să se regenereze. Firmele, la rândul lor, în goana după profit, nu se mai uită la calitatea mediului (cu toate că un antreprenor ar trebui să cunoască bine asemenea chestiuni) și uită sistematic cât de grav este afectată viața umană atunci când nu există un aer de calitate. România, cu un patrimoniu vegetal – constând mai ales în păduri, multe seculare – impreesinant, riscă să rămână fără el pentru că nu are grijă de intregritatea lui. Garda de mediu, poliția, jandarmeria și alte instituții de control nu ăși fac datoria și asta se vede cu ochiul liber deseori. Mai nou, filmările cu drone au scos la iveală că întradevăr se defrișeajă exagerat, chair și în zone protejate – parcuri naturale etc. Din aceste considerente, Comisia Europeană a transmis către România scrisoare de punere în întârziere în aplicarea Regulamentului UE privind lemnul (EUTR), acordându-i un termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor identificate. Practic, Comisia revine asupra atenționărilor (transmise încă din 2016) privind punerea în aplicare în mod corespunzător a Regulamentul EUTR care interzice întreprinderilor din sectorul lemnului să producă și să introducă pe piața UE produse obținute din bușteni recoltați în mod ilegal. Avertismentul înseamnă infrigement – un pas mic până la trimiterea în judecată și amendă substanțială. 

    În cazul României, Comisia avertisează că autoritățile naționale nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii și să aplice sancțiuni corespunzătoare. Inconsecvențele din legislația națională nu permit autorităților române să verifice cantități mari de lemn recoltat ilegal. În plus, Comisia a constatat că autoritățile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva Habitate și în Directiva privind evaluarea strategică de mediu. De asemenea, există deficiențe în ceea ce privește accesul publicului la informațiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor. Comisia a constatat, de asemenea, că unele habitate forestiere protejate au dispărut din siturile protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei Habitate și a Directivei privind păsările.

   După primirea scrisorii, România are termen o lună de zile pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită autorităților române un aviz motivat.

** * Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Informații privind procedura UE de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, text integral la MEMO/12/12. Detalii referitoare la toate deciziile luate – în registrul deciziilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor

** * Guvernul (liberal) Ludovic Orban a demarat în ianuarie 2020 un program național de împăduri (20ACOR.pdf) prin Ministerul Mediului, Romsilva pregătind pentru întregul an 50 milioane de puieți care vor fi folosiți la formarea de 2500 păduri noi, la refacerea a mii de hectare de terenuri degradate prin defrișare.

Anticipatele nu sunt capriciul PNL; Parlamentul e sub asediul PSD, care blochează reformele

*Avertismentul este sublinierea deputatului liberal Antoneta Ioniță, care doar reamintește ceea ce se întâmplă; în comisii, social-democrații având majoritate, propun tot felul de proiecte care au așteptat prin sertare și care nu au relevanță acum, sau se opun vehement tuturor propunerilor care au utilitate practică (care și repară ce a stricat guvernele PSD ani de zile…) și care pot ajuta viața economică, socială 

Antoneta Ioniță – deputat PNL și vicelider în Camera deputaților, medic, președinte Organizația Femeilor Liberale Brăila – aduce noi sublinieri referitoare la ideea liberală fehiculată tot mai mult în ultima vreme, alegerile anticipate – nu doar după Moțiunea de cenzură a PSD din 5 februarie 2020 care a dus la căderea Guvernului Ludovic Orban I (situație pe care liberalii o speculează pentru a grăbi anticipatele și în care au cel puțin un aliat, USR).

    ”Alegerile anticipate nu sunt un capriciu al PNL, ci o necesitate a acestui momentm în condițiile în care PSD blochează reformele propuse de PNL, iar din această situație nu se poate ieși decât prin declanșarea alegerilor anticipate. Este o soluție politică cerută de majoritatea românilor. Electoratul își dorește schimbarea componenței parlamentare, nu pentru ca un partid sau altul să acceadă la putere, ci pentru ca România să o ia pe drumul unei dezvoltări economice susținute. În acest moment, anticipatele reprezintă soluția optimă pentru constituirea unei majorități politice stabile, care să pună în aplicare reforme cu adevărat structurale și care să fie baza noii Românii europene. România nu-și mai permite încă un an sub influența nefastă a PSD, pentru că are nevoie de un parcurs previzibil de dezvoltare, în care să existe certitudinea că proiectele propuse sunt aplicate, iar acestea se pot realiza numai dacă Parlamentul scapă de controlul PSD.

        În această perioadă tranzitorie, Guvernul PNL va lua măsurile necesare pentru ca parcursul economic și cel social să fie unele normale. Alegerile anticipate nu trebuie percepute ca un moment de instabilitate de niciun român, de niciun investitor sau partener politic al României, ci trebuie abordate ca o soluție de ieșire din blocajul în care se află țara”.

               Antoneta Ioniță – deputat PNL