Încă un caz de coronavirus depistat în România


*Cum primul pacient a fost declarat vindecat, în 3 martie 2020 sunt trei pacienți cu Covid-19  * Sunt 5 centre operative organizate în țară în vederea controlului și depistării coronavirusului (Covid-19)

    Grupul de Comunicare Strategică anunță, în buletinul informativ de la ora 16.00, că în 3 martie 2020 a fost confirmată a patra persoană purtătoare a virusului COVID – 19 (coronavirus), pe teritoriul României, un bărbat care a intrat în contact direct cu persoana din Timișoara, depistată pozitiv în data de 28 februarie 2020. Astfel, a fost luată decizia transportării acestuia cu izoleta la Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara. Deocamdată pecientul nu prezintă stări febrile sau alte simptome specifice infectării cu COVID-19 (coronavirus). Pentru cele două familii care locuiesc în proximitatea domiciliului bărbatului depistat pozitiv a fost luată măsura auto-izolării la domiciliu, toate aceste persoane fiind monitorizate medical.

        ”Până la data de 3 martie au fost prelucrate, în cele cinci centre de la nivel național, 551 de probe prelevate de la persoanele care au sosit în România din zone afectate sau care au intrat în contact cu persoanele confirmate ca fiind infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre acestea doar 4 au ieșit pozitive, restul de 547 de probe analizate fiind cu rezultat negativ, adică persoanele testate nu sunt purtătoare ale virusului. În continuare, la nivel național sunt în carantină instituționalizată 37 de persoane, iar 9639 de persoane sunt monitorizate la domiciliu. Cele cinci persoane internate la Spitalul clinic CF Constanța au fost scoase din carantină instituționalizată și transportate la domiciliu pentru a continua perioada de izolare. Această decizie a fost luată după ce ultimele două teste, efectuate la interval de 24 de ore între ele, ieri și astăzi, au avut rezultat negativ. Cetățenilor care sunt monitorizați la domiciliu le recomandăm să respecte regulile de izolare, să nu părăsească spațiile stabilite și să păstreze permanent legătura cu autoritățile sanitare din zona în care se află. Primul pacient diagnosticat pe teritoriul României ca fiind infectat cu virusul COVID-19 a fost declarat vindecat și urmează să fie externat. Precizăm că cele trei persoane purtătoare ale virusului COVID-19 (coronavirus) sunt internate în unități spitalicești de specialitate din Cluj-Napoca și Timișoara și sunt în stare stabilă” – tot din comunicarea oficială (Nota red. Prompt. Bravos, liberalii!). 

     Cetățenii sunt rugați să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE 0800 800 358. Români din străinătate pot solicita la linia dedicată +4021.320.20.20 informații despre prevenirea și combaterea noului virus. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.